Recunosc, in ultima vreme ma declar din ce in ce mai dezarmata in fata metehnelor si obiceiurilor romanesti in ale cresterii si educarii copiilor. Daca in urma cu niste ani eram extrem de optimista si pornita pe mutat muntii din loc, acum sunt din ce in ce mai la polul opus. Nu stiu cat si ce se va schimba, fiindca zilnic ne lovim la o scara mai mare sau mai mica de „lectii” de disciplinat copiii. Si multora dintre noi li se pare extrem de firesc, iar exemplul personal este adus mereu drept argument care sa inchida discutia: „Lasa ca si eu am mai primit cate o scatoalca la fund si uite ca am ajuns foarte bine”. Tuturor acestora, le-as trasmite intrebarea: „Dar daca nu ai fi fost batut, oare cat de sus si de bine ai fi ajuns?”
Altfel, totul se neaga, pana cand evidentele iti dau cu tifla peste fata. Directoarea de la Flipper a tinut-o sus si tare pana in ceasul al doispelea, ca este o „razbunare personala a unei prietene”, pana imaginile au aratat care era realitatea si pun pariu ca singura suparare a acestei individe este ca a fost prinsa, sincer, ma indoiesc ca simte vreo urma de remuscare pentru ceea ce a facut. Ca sa simti remuscare si vinovatie, ar trebui sa fii om, ori dansa, pe imaginile acelea manifesta un comportament animalic, in niciun caz uman.
Revenind la disciplina, aceasta fata morgana a parintilor, care de cand devin parinti, sunt bombardati din toate directiile cu idei de „disciplinare”, se doveste o data in plus ca nu prea avem habar cu ce se mananca de fapt. Ca disciplina nu inseamna nici batai, nici invatatul cu si de frica, nici amenintari si nici recompense. Ca un copil disciplinat nu este nici copilul cuminte, nici ala docil (vedeti pe imaginile de la Flipper niste copii „cuminti” in paturi – copiii aia sunt de fapt paralizati de frica), la fel cum copilul considerat „necuminte” de catre societatea noastra minunata, nu este ala care alearga cat e ziua de lunga si care nu ti se supune cand tu ii latri ordine.
La polul opus, am dat peste zeci de parinti care afectati ei insisi de felul in care le-a fost impusa „disciplina” cand erau mici, isi lasa copiii sa faca absolut orice si nu mai au nicio punte de comunicare cu copiii lor, lasandu-i efectiv de capul lor, fara niciun control. Sunt extreme, care pe termen lung au efecte similare, in mod paradoxal, unul din cele mai triste fiind pierderea increderii copilului in tine ca parinte.
Disciplina nu inseamna o relatie de pe pozitii de forta si nici de pe pozitii inegale. Disciplina inseamna inainte de toate conectare, conectare ce nu se poate realiza decat atunci cand, in mod constient si autentic, tu, parintele, iti deschizi mintea si urechile si asculti cu adevarat ceea ce iti transmite copilul tau. Disciplina va aparea atunci cand odata realizata conectarea, tu, parintele vei putea ajunge la miezul problemei si vei trata cauza, nu simptomul.
Disciplina va aparea atunci cand copilul se va simti protejat, nu atacat, atunci cand se va simti inteles, nu judecat. Disciplina se bazeaza pe o relatie, bidirectionala, care nu poate exista decat daca exista aceasta conectare, in care copilul stie ca isi gaseste raspuns, alinare, confort sufletesc, oricand si oricum.
Nu prea vom putea face asta pana nu intelegem pe deplin mecanismul prin care functioneaza si mai ales, pana nu ne vindecam noi insine mai intai. Iar noi, ca popor, suntem departe de aceste doua deziderate…
Draga Nora,
Sper ca Tina Bryson sa ne mai vindece un pic. Sa mai fie inca o picatura din ocean, caci ce este un ocean daca nu o multitudine pe picaturi? Sa ne mai aprinda niste beculete, sa ne puna pe ganduri, sa ne mai schimbe un pic. Pas cu pas, poate chiar om reusi schimbarea pe care ne-o dorim.
Inca va mai puteti inscrie la seminariile pe care le va sustine sambata Tina Bryson, detalii gasiti aici.
Intrebare de final, sau „food for thought”: Cati dintre voi va coborati la nivelul copilului cand incercati sa ii explicati ceva, sa il calmati, in general, cand comunicati cu el? Asa, ca in imaginea de mai jos.
