In ultima vreme exista o inclinatie evidenta a persoanelor din generatia noastra spre nostalgia anilor de copilarie, priviti in opozitie cu generatia copiilor de azi, despre care se crede ca sunt mult prea absorbiti de tehnologie si nu mai petrec timp afara sau nu mai socializeaza si interactioneaza direct “asa cum o faceam noi pe vremuri”. Nu e nimic rau in asta, atata timp cat pastram proportiile si privim cu obiectivitate cele doua conjuncturi: cea a copilariei noastre si cea a copilariei generatiei de azi.
Bunaoara, prima mea interactiune cu tehnologia a fost pe undeva prin gimnaziu, cand scoala a fost dotata cu cateva calculatoare. Nu spun ca mai mult ne uitam la ele si sa fiu sincera nu imi aduc aminte sa fi lucrat efectiv pe vreunul din ele. Odata intrata la liceu, am fost repartizata conform optiunilor, in prima clasa de informatica din istoria liceului. Mama m-a presat la momentul respectiv sa imi schimb optiunea, sa ma mut in clasa de mate-fizica cu predare intensiva in engleza, insa mirajul informaticii si a lucrului pe calculator m-a facut sa raman ferma pe optiunea mea (well, plus faptul ca ma topisem inca din prima zi de scoala dupa ochii verzi ai unui baiat din clasa, dar despre asta nu mai discutam :P). Ce a urmat? Pai, patru ani de cate 13 ore de informatica pe saptamana, de Turbo Pascal mainly, invatat mai mult ca teorie si mai putin ca practica, noi avand un laborator de informatica, dar in laboratorul cu pricina lucram oricum mai mult pe echipe. Au fost patru ani lungi din acest punct de vedere, in care eu am cam fost pierduta pentru materia cu pricina, neavand un reper ancorat in realitate pentru tot ceea ce ingurgitam ca si teorie. Insa nu partea asta trista vreau sa o aduc in fata, ci faptul ca odata inteleasa de catre ai mei importanta si utilitatea unui calculator, au facut in asa fel incat sa achizitioneze unul. Li s-a parut esential sa existe in casa un calculator si au vazut educatia si evolutia mea ulterioara indisolubil legata de acesta.
Privind acum in urma, la acel “amarat” 386 din casa mea, care la momentul acela era “state of the art” pentru marea majoritate a generatiei mele si pentru care s-au depus eforturi mari banesti, realizez ca parintii mei au avut viziune si au avut capacitatea necesara de a intelege faptul ca odata cu generatia noastra lucrurile se vor schimba cu o viteza din ce in ce mai mare. Ei bine, mama nici in ziua de azi nu este in stare, de exemplu, sa trimita un mesaj de tip text, nu are nici macar numerele de telefon introduse in memoria telefonului si refuza cu incapatanare sa isi blocheze tastatura de teama ca nu se descurca sa o deblocheze (i s-a si intamplat asa ceva). Cu toate astea, cu toata rezistenta ei personala la schimbare, am admirat faptul ca a reusit pe vremea aceea, in valtoarea anilor ’90 sa vada intr-un calculator o investitie in viitorul copilului ei.
Fast forward, 20 de ani in fata, casa mea este un mix de tehnologie “Intel based”. Faptul ca atat eu, dar mai ales Radu avem un background in zona IT a influentat fara doar si poate tendinta si deschiderea noastra spre diverse gadgeturi si deviceuri. Insa, cel mai mult mi-am dorit sa imi familiarizez copiii cu tehnologia, sa vada in ea un aliat si un mijloc prin care ei isi pot imbunatati viata dar fara sa ii acapareze (aici este de discutat foarte mult, e un subiect pe care l-am mai abordat si in trecut si o voi mai face si in viitor).
In continuare, si poate mult mai clar decat a facut-o mama mea la vremea respectiva, vad in orice PC (vorbesc generic si includ aici orice device) o investitie in viitorul copiilor si nu o cheltuiala de moment. Privesc pe termen lung si vad cat de mult ii poate creste gradul de cunostinte, cum ii poate deschide orizonturile, cat de util se poate dovedi in diverse contexte.
Despre laptopurile 2 in 1 pe care le avem in dotare am mai scris in mai multe postari din trecut.
Ceea ce nu stiam la momentul la care am scris articolele respective era felul in care ele vor fi folosite si se vor “integra” in familia noastra. Copiii nostri nu au avut niciodata o atractie speciala catre tablete, jocuri si internet. Ne vedeau si ne vad pe noi aproape in fiecare zi folosind laptop-urile noastre personale, dar pana acum aproximativ un an nici unul din ei nu a manifestat un interes special in aceasta directie.
Totul s-a schimbat atunci cand am luat hotararea de a-i trimite de David si Rebecca la primul lor curs de programare pentru copii. Daca la Rebecca a fost doar o simpla incercare dupa care ea a revenit in zona ei de confort ce incude pianul, pictura si din cand in cand muzica de pe tableta, David a fost extrem de entuziasmat. Da, desi are doar sase ani (well, aproape sapte), desi stie sa scrie doar cu litere mari si citeste mai mult silabisind, el tocmai invata bazele programarii in C# (C sharp) si evolutia ii este mai mult decat evidenta, fiindca invata extrem de aplicat.
Curiozitatea si interesul lui David au crescut de la o zi la alta, iar laptop-ul pe care il foloseam din cand in cand eu si Bogdana a ajuns dupa primele doua cursuri si dupa ce i-am instalat si programele pe care le foloseste la cursuri, in posesia lui.
Incet, incet, David a inceput sa deprinda tainele utilizarii windows-ului si ma astepta acasa de multe ori cu noi intrebari. A ajuns inclusiv la concluzia ca jocurile de pe laptop-ul cu Windows sunt mai interesante decat cele de pe tableta, a inceput sa deseneze si sa scrie utilizand tastatura, iar pasul logic urmator a fost acela de a-l initia si pe Raducu in tainele utilizarii laptop-ului.
Vazandu-l pe David, din curiozitate si din dorinta de a face si el ce vede la fratii mai mari, Raducu a acaparat laptop-ul 2 in 1 al Rebeccai. Sora mai mare si mai inteleapta a cedat relativ usor si astfel baietii nostri au in acest moment fiecare din ei laptop-uri 2 in 1.
Spre mandria tatalui lor, amandoi au invatat destul de rapid sa foloseasca comenzile de baza, sa porneasca si sa opreasca singuri echipamentele si aplicatiile pe care le utilizeaza, sa deschida word-ul si paint-ul inclusiv sa salveze fisiere. Raducu il intreaba pe David atunci cand nu intelege ceva, iar David la randul lui, daca nu stie ceva, nu se arunca de unul singur sa inoate in ape tulburi si se duce la Radu sa se lamureasca.
Cum era si normal au inceput si intrebarile legate de felul in care functioneaza laptop-urile, despre procesoare, despre memorie, despre procesarea informatiilor si de ce unele jocuri se “misca” mai rapid pe laptop-ul lui David decat pe cel al lui Raducu (motiv si de nemultumiri si discutii aprinse uneori).
Tabletele au fost uitate intr-un sertar, stau neincarcate, neutilizate si nebagate in seama in timp ce din ce in ce mai des baietii nostri prefera sa butoneze laptop-urile din dotare unul langa celalalt asezati pe canapeaua din sufragerie.
Am ajuns la concluzia ca ideea de „nativ digital” atat de des folosita in ultima vreme este absolut reala. (Si) copiii nostri folosesc tehnologia intr-o formă naturala. Se joaca, descopera, invata in fiecare zi utilizand tehnologia, dar in acelasi timp ei nu domina tehnologia si tehnologia nu ii domina pe ei. Nimeni nu i-a invatat aproape nimic, au deprins singuri. Cu siguranta viitorul suna altfel :).
Ce mai vreau sa subliniez este ca nu exista o “varsta” anume la care ar trebui sa aiba primul contact. Singurul lucru pe care trebuie sa il facem fara doar si poate este sa la calauzim primii pasi in aceasta aventura digitala. La fel cum suntem langa ei la primii pasi pe care ii fac pe propriile picioruse, si ii tinem de mana sau ii urmam indeaproape, sa fim acolo daca se impiedica sau cad, la fel trebuie sa le fim alaturi si in acest inceput de calatorie, fiindca de noi depinde calea pe care urmeaza sa o ia.
Deci, daca inca stati pe ganduri daca sa ii cumparati copilului primul PC, nu o mai faceti, go for it. Cu ajutorul acestui dispozitiv, universul sau de cunoastere va deveni nelimitat si ii va oferi cai nebanuite de a explora si de a evolua. La fel cum acum 20 de ani, mama a vazut intr-o cutie uriasa numita 386, o investitie in mine si nu o cheltuiala, exact la fel ar trebui sa fie viziunea parintilor si acum.
