Stiu ca poate parea ciudat sa mai povestesc despre nasteri aici pe blog, insa e un subiect care pentru mine va fi mereu de actualitate, atata timp cat am trecut si eu prin trei.

Intr-o lume ideala, un copil vine pe lume atunci cand el este pregatit sa vina si in conditiile in care el, printr-un mecanism care functioneaza ad-litteram „de cand lumea”, le stabileste. Cred ca este unul din momentele pe care le putem controla cel mai putin si momentul nasterii apartine unor entitati pe care, desi afirmam ca suntem pe culmile evolutiei si ale cunoasterii, le intelegem extrem de putin. Desi cunoastem mecanismele, nu le intelegem pe deplin. Si in mod normal, ceea ce nu intelegem vrem sa controlam. Asa s-a ajuns la nasterile ultramedicalizate, desi nu exista indicatii in acest sens, asa s-a ajuns la rate ale cezarienelor si de 75% prin anumite spitale si m-as hazarda sa afirm ca inca nu stim care sunt consecintele pe termen lung pentru noi, femei care au nascut prin cezariana si copii nascuti prin cezariana. De aceea, pledez din inima pentru noua initiativa, „Avem nevoie de moase”, pornita de catre cele mai reputate entitati in materie din Romania: Asociatia Moaselor Independente, Asociatia Moaselor din Romania si Asociatia pentru Nastere Naturala.

Nu ma mai lungesc mult cu incercarile mele palide de a aduce argumente in favoarea nasterilor naturale, nu este vorba despre asta ci, in acest moment, este vorba de o strategie ce ar trebui implementata la nivel national si care ar imbunatati in mod considerabil starea de sanatate a mamelor si a nou-nascutilor din Romania. Fiindca cifrele ne arata un lucru absolut ingrijorator, si le puteti vedea cu ochii vostri, in imaginea de mai jos.

Si avem la dispozitie o „unealta” extraordinara: moasa. Care moasa, cea din zilele de azi, spre deosebire de cea din secolele trecute, care isi facea meseria in baza propriilor experiente de viata, are o facultate terminata, ani de studiu ce o fac sa isi cunoasca meseria indeaproape si sa fie capabila sa faca echipa cu medicii de obstetrica si ginecologie. Si mai jos aveti un interviu cu una din cele mai minunate moase din aceasta tara: Irina Popescu.

Sper ca pledoaria ei sa va convinga sa semnati petitita. pana acum s-au strans peste 5000 de semnaturi, dar e nevoie de mult mai multe pentru ca acea strategie la care se face referire sa ia nastere si sa devina realitate. Impreuna putem schimba asta.

„Campania noastra vrea sa schimbe o mentalitate si, mai departe, sa puna in practica ingrijirea bazata pe dovezi pentru gravide, mame si bebelusi. Mentalitatea pe care vrem s-o urnim (la pacienti si la cadre medicale) e o provocare mult mai mare decat partea super grea cu restructurarea a 1000 de moase si implementarea de protocoale pe teren si in spitale.

Am ajuns sa credem ca e normal ce ni se intampla. Suntem resemnati in a primi o ingrijire rar benefica, bazata pe nimic altceva decat o lupta de putere, interese, obisnuinta gresita si imitarea unor practici rutinate.

Nu e normal ca unele femei sa fie investigate mai mult decat e necesar, chiar daca nu isi doresc asta, pe cand altele nu au acces la ingrijiri de baza.

Cred ca daca majoritatea face intr-un anume fel e destul de greu sa vedem cat e de gresit si cata durere si paguba produce felul ala care merge doar dintr-o blazata inertie, se taraie pe acelasi drum, pe care nu e nicio satisfactie ca mergi. Asta e cealalta latura, cu mentalitatea care ne spune ca merge si asa, ca asa se face demult, ca nu are rost sa schimbi nimic, pentru ca nu se poate.

O sa fac un exercitiu de empatie pentru cei care lucreaza in spitale si pentru mine, cea care lucreaza in spital si cea care nastea acum 12 ani.

Cred ca majoritatea asta care merge pe drumul batut e trista, trista si poate chiar frustrata. Si as vrea foarte mult sa ne gandim si la medici, moase, asistente si intreg personalul din spitalele noastre. Nu duce nimeni o viata usoara si lina. Cred ca avem nevoie de multa putere si liniste si plinatate ca sa tot dam pacientilor ce au nevoie, sa le dam tot ce trag din noi la fiecare durere cand si pe noi ne doare. Cred ca e foarte greu sa dam empatie si respect si optiuni fiecarui om pe care il intalnim. Pentru ca trebuie sa ne dam mai intai noua. Si pentru ca noua nu ne da nimeni, sau aproape nimeni.

Dar daca ne cerem drepturile impreuna, daca locul de munca va fi locul in care sa mergem cu bucurie, multumiti, eu cred ca vom simti mai multa putere, mai multa energie.

Am visat roboti ani buni de zile. N-am spus asta decat in terapie si catorva prieteni dragi pana acum. Am visat roboti care lucrau in spital. Si care faceau totul fara sa vrea, dar mie imi era frica de muream acolo. Vad si acum camera aia rece, cu neoane si cu multe instrumente. Si eu incremenita, paralizata de o groaza mai mare decat orice. O frica ce te intepeneste, te ingheata complet. Nu am crezut ca exista asta, sa te simti atat de mic incat sa stai si sa incerci sa respiri ca nimic altceva nu mai poti. Asta am trait in fiecare vis. Si la prima mea nastere. Si apoi am plans mult si le-am scos de acolo si am iertat tot: si pe mine, si pe sotul meu de atunci ca nu a stiut cum sa ma ajute, si tot spitalul ala. Si n-am mai visat asa des, apoi n-am mai visat deloc. Dar eu am fost aproape o pustoaica, o tanara femeie la 21 de ani ai mei si m-a lovit o experienta urata, dar care nu a fost deloc printre cele mai rele din tara noastra, totusi. Si am stat intr-o depresie neagra 6 luni pline. Depresia isi mai scoate capul si acum, dar ne-am imprietenit, nu ma mai lupt cu ea, mi-e un fel de persoana apropiata :)

Cred ca nu exista roboti, sunt doar oameni carora le este greu. Pentru ca nu sunt valorizati, respectati, iubiti, acceptati, apreciati. SI in spitale este foarte greu si de multe ori nu mai ai ce sa dai.

Si acum stiu sigur ca se poate altfel. E mai bine si mai normal si o sa faca fericiti multi oameni. Mame, copii, tati, medici, moase, asistente.

Lucrurile pot fi organizate in asa fel incat noi sa lucram fara frustrari, sau macar fara frustrari majore si femeile astea minunate, mamele care sunt atat de vulnerabile si de puternice, alaturi de copiii lor, sa poata avea loc sa aleaga pentru nasterea lor, sa fie primite cu respect si cu caldura si cu empatie.

Si poate chiar cu bucurie, pentru ca suntem impreuna in cel mai tare moment, cred eu.

Va dati seama ce e o nastere? E o super intalnire si vibreaza in toate momentele ei cu o intensitate si o imensitate nemaivazute.

Ca si cum de fiecare data traiesti ceva irepetabil si chiar asa este.

Cred cu tarie ca moasele trebuie sa lucreze in echipa cu medicii.

Si ca suntem impreuna pentru mame si copiii lor – una dintre cele mai tari echipe care au existat vreodata, pentru ca ne uneste ceva super frumos si magic. Eu nu cred in niciun alt fel de magie, doar in magia nasterii cred :)

Cred ca oamenii ar trebui sa semneze petitia, pentru ca acolo sunt drepturile noastre, ale tuturor. Noi vrem sa ne facem meseria si sa ajutam multe, multe femei si familii sa fie intregi si fericite. Si asta o sa facem!

Cred ca petitia asta ne priveste pe toti.

Moasele vor putea urmari gravidele si lauzele din toate colturile tarii, acolo unde deocamdata nu ajunge nimeni. Vom ajuta adolescentele tarii sa nu mai fie gravide la 15 ani si deja la al doilea copil la 19 ani, pentru ca nici lor, nici copiilor lor nu le este deloc bine. Vom asista nasterile naturale cand nu sunt riscuri, iar atunci cand apare vreo complicatie vom lucra in echipa cu medicii si vom transmite imediat cazul mai departe. Vom merge acasa la mama si copil dupa nastere, urmarind alaptarea si tot ce tine de proaspata mama si bebelusul ei. Vom ajuta mamele cu cezariana sa alapteze si vom merge acasa la ele sa le vorbim despre ingrijirea bebelusului si despre cat de bine e sa ii tina in brate. Vom urmari tot timpul sa le dam noilor mame incredere in ele insele si in bebelusii lor, incredere pe care sa nu o mai zdruncine nimic dupa. Vom ajuta noua familie sa gestioneze provocarile de zi cu zi vom incuraja comunicarea si apropierea in cuplu.

Cu siguranta Avem nevoie de moase!”