Copilarie fericita

Copilarie fericita

In weekend-ul care tocmai a trecut am fost la munte, in probabil unul dintre cele mai frumoase sate din Romania, la Magura.

Am ales sa stam intr-un loc pe care il stiam, pe care il vizitasem si in trecut si pe care cu siguranta il vom mai vizita (de fapt am facut deja niste rezervari si chiar si planuri pentru iarna), la pensiunea prietenilor (speram noi) nostri Laura si Paul.

A fost un weekend prelungit petrecut impreuna cu prieteni vechi, cu multa liniste, copii extrem de fericiti si peisaje care, indiferent de momentul zilei si de locul in care te-ai uita, iti taie respiratia. Cidrul Clarks, berea Sara si Csiki Sor ne-au tinut companie (noua, adultilor) ca sa nu ne para rau ca nu am fost prezenti la festivalul berii artizanale ce a avut loc in aceeasi perioada in care noi eram la Magura.

Magura este un loc minunat, este “raiul” din munti, satul in care parca timpul sta pe loc si din care iti doresti sa nu mai pleci niciodata. Strajuita de muntii Bucegi si de muntii Piatra Craiului, Magura este locul in care, in functie de perioada anului, pur si simplu te imbeti cu liniste si cu verdele sau albul colinelor ce par nesfarsite.

Ca sa intelegeti ceea ce vreau sa va spun priviti, va rog, fotografiile de mai jos.

Copiii nostri iubesc Magura. Odata ajunsi acolo se lasa si ei patrunsi de frumusetea locurilor care ii inconjoara. Alearga toata ziua pe dealurile din jurul pensiunii, se arunca in capitele de fan, au grija de animalele de langa casa, ajuta la stransul fanului si la hranirea gainilor. Pur si simplu uita de orice altceva si de dimineata pana seara, indiferent de vreme, se joaca si descopera liberi de orice constrangeri si retineri natura si ceea ce insemana viata pe cat de simpla, pe atat de frumoasa, de la tara.

S-au imprietenit de prima oara de cand am fost acolo cu Tudor si Sofia, copiii gazdelor noastre care sunt de varste apropiate cu ei. Tudor are aproape 10 ani iar Sofia 6 si ei au rolul de “ghizi” si de indrumatori in pentru tot ceea Raducu, David si Rebecca “experimenteaza” la Magura.

Privindu-i cum se joaca mi-am adus aminte de copilarie, de zilele nesfarsite in care ma trezeam, beam o cana de lapte, imi luam o bacata de paine sau niste placinta facuta de bunica si apoi pana la lasarea intunericului si uneori mult dupa alergam impreuna cu prietenii mei pe dealurile si prin padurile din jurul casei. Eram liber si fericit si exact asta am vazut la Tudor si la Sofia, la copiii nostri si la altii copii din Magura.

Pur si simplu emana fericire prin fiecare por, respira fericire si aer curat de munte, se incarca cu energie dupa fiecare alergare sau tumba facuta in iarba, dupa fiecare catarare pe stanci sau in copaci, dupa fiecare saritura sau balaceala cu picioarele in apa rece a paraurilor de munte. Uita de televizor si de desene animate, nu au nevoie de jocuri tablete si calculatoare, nu se plictisesc nici macar o secunda, mananca orice atunci cand li se face foame, dorm linistiti si se trezesc fericiti si cu gandul la noile aventuri din ziua ce va urma.

Asta este copilaria adevarata si cu toate constrangerile pe care ni le poate da viata la oras, ne-am promis si le-am promis si lui Raducu, lui David si Rebeccai ca asta vom incerca sa le oferim mereu, fie ca e vorba de Magura, de Thassos sau de orice alt loc in care ei vor putea creste liberi si veseli!

In seara de dinaintea plecarii noastre, Bogdana a iesit pe ulita sa fotografieze apusul dintr-o pozitie mai „favorabila” si la doi pasi de capatul curtii a dat peste trei catei abandonati. Doi baietei negriciosi si o fetita alba ca zapada, cu ochii abia mijiti, care s-au lipit instantaneu de cei trei copii ai nostri. Cumva a fost prima oara cand nu i-am vazut pe ai nostri sa se certe pe ceva. Fiecare si-a luat in primire puiul si aia a fost.

Daca va intrebati daca i-am luat la Bucuresti, raspunsul este „Nu”. Sau „Nu inca”. Deocamdata au ramas acolo, in grija gazdelor noastre, iar noi, adultii, avem timp pana weekendul urmator sa luam o decizie intr-un sens sau altul. Copiii nu au plans la despartire, insa din cand in cand ii mai auzim pe cate unul spunand: „Mi-e dor de cuti al meu”.

Noi nu prea intelegem cum poti abandona trei vieti intr-un sac de rafie si ne-a fost tare complicat (spre imposibil) sa le explicam, fiindca nu intelegem cum de oamenii care fac chestia asta se mai numesc oameni, tot ce putem spune e ca pana la urma, macar acum, cateii acestia, care sunt absolut superbi si minunati, vor fi pe maini bune, indiferent ca vor ajunge la Brasov sau cu noi la Bucuresti. Ultima galerie foto, cu voia voastra le este dedicata. Nu numai lor, ci si celorlati prieteni necuvantatori pe care si i-au facut copiii nostri in cele patru zile petrecute acolo.

 

Cat despre noi… Cred ca poza asta spune tot :)

noi 2

Fotografiile au fost facute de Bogdana cu Iphone 6 si Huawei P9 (cu exceptia ultimei, executate cu maiestrie de Mihai Vlad, in niste conditii altfel foarte dificile – noi fiind in remorca unei Toyota, in mers, pe cel mai accidentat drum pe care am fost vreodata!)

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*