Ne-am indragostit iremediabil de Magura, asa ca la insistentele copiilor, dar nu numai, in weekendul care tocmai a trecut le-am mai facut o vizita lui Paul si Laurei, gazdele noastre.

Ne-am dus impreuna cu Iaia si Mamu, parintii Bogdanei, pentru a le arata raiul din munti, ne-am dus ca sa ii revedem pe Tudor si Sofia, copiii gazdelor, prietenii lui Radu, David si ai Rebeccai.

Ne-am dus, nu in ultimul rand, pentru a le duce mancare si pentru a vedea ce mai fac Nor, Luna si Roi, cei trei catelusi pe care i-am gasit acum doua saptamani abandonati pe marginea drumului si pe care i-am lasat (momentan) in grija oamenilor de la pensiune. Despre catelusi, va promitem, vom mai scrie curand, ne-am hotarat sa le pregatim o surpriza copiilor nostri :).

La fel ca de fiecare data cand ajungem la Magura, am avut un weekend plin. Vremea a fost superba, dupa sufletul omului, cum se pune in Ardeal. Am umblat mult din nou, bineinteles impreuna cu copiii. Am fost la Prapastii, am fost din nou la Pestera Liliecilor, am colindat mult pe dealurile ce inconjoara satul Magura. Ne-a prins si o mica ploaie, ne-a alergat un catel dulau scapat din curtea uneia din multele case izolate din satul Pestera, am descoperit trasee noi si improvizate intre Magura si Pestera, am cautat arici in padure. Copiii au facut singuri in fiecare seara cate un “foc de tabara” iar bunicul i-a invatat sa faca “pita picurata cu slana” pe care copiii nostri au devorat-o, la propriu.

Pentru ca eram impreuna cu bunicii si pentru ca le promisesem copiilor de ceva vreme, sambata dimineata am coborat in Zarnesti pentru a vizita rezervatia de ursi “Libearty”. Ne doream (lucru pe care l-am si facut) sa discutam cu cei de la Asociatia Milioane de prieteni si despre deparazitarea si vaccinarea lui Nor, a lui Roi si a Lunei.

Sanctuarul ursilor este un loc pe care, mai ales daca iubiti animalele, neaparat trebuie sa il vizitati.

Rezervatia de ursi de la Zarnesti, NU este o gradina zoologica, ci asa cum spun si oamenii care se ocupa de rezervatie, este „cel mai mare proiect de bunastare a animalelor din Europa”,  si cea mai mare rezervatie de ursi bruni din intreaga lume. Are 69 de hectare de padure de stejar luata in concesiune pentru 49 de ani de la Primaria Zarnesti, care a devenit astfel partener in acest proiect. In rezervatie se afla ursi adusi din Albania, Georgia sau chiar USA.

Povestile ursilor de la Libearty sunt toate triste. Toti, pana sa fie salvati, au trait o viata plina de abuzuri.

95 de ursi au fost salvati de la infiintarea Sanctuarului „Libearty”. Povestile multora dintre ei le gasiti pe web site-ul celor de la Libearty. Tot acolo puteti dona si adopta unul din ursii din rezervatie. Va incurajez sa faceti acest lucru! Cheltuielile pentru ursi si intretinerea rezervatiei se ridica la 40.000 de euro/luna. In afara de doua luni din an, luni de vara, cand cheltuielile pot fi sustinute din incasarile pe bilete, in afara de mancarea donata (in ultimele luni mai ales) de hipermarket-urile din zona, echipa de oameni inimosi care se ocupa de rezervatie, se zbate permanent pentru a reusi sa faca fata cheltuielilor lunare. Parte din bani au inceput sa vina de la asociatii din strainatate, dar….mai e mult pana departe.

Vizitand rezervatia, cei mici pot invata extrem de multe despre ursi si mai ales despre dragostea de animale. Ghizii, la fel ca de altfel tot personalul, sunt extrem de bine pregatiti si mai ales foarte prietenosi iar locul este senzational.

Rezervatia, ma repet, NU este o gradina zoologica, ci un loc in care puteti vedea ursii traind in mediul lor natural. Tocmai de aceea exista un set de reguli absolut normale si de bun simt pentru toti vizitatorii. Lucrul care pe mine m-a intristat cel mai tare in vizita pe care am facut-o, nu au fost povestile triste ale ursilor din rezervatie ci totala lipsa de empatie si mai ales de educatie a vizitatorilor.

Primele semne le-am avut de la intrare, atunci cand doi parinti incercau, vizibil iritati, sa ii faca pe cei de la casa de bilete sa accepte accesul fetitelor lor care aveau varsta mai mica de 5 ani. De ce? Pentru ca una dintre regulile afisate la intrarea in rezervatie spune ca „pentru a asigura linistea ursilor pe care i-am salvat din situatii critice, dar si siguranta vizitatorilor, accesul copiilor in sanctuarul Libearty va fi permis doar dupa varsta de cinci ani.” Politicos, logic, scurt si cuprinzator. Corect, ati spune voi si grupul de nemti care au lasat doi dintre copiii din grup la intrare sub supravegherea unuia din parinti, dar nu si pentru vizitatorii din Romania.

In prima parte a vizitei, am intrat intr-o mini sala in care este proiectat un film despre istoria Libearty, despre Maya ursoaica care a inspirat-o pe Cristina Lapis, fondatoarea si presedintele Asociatiei „Milioane de prieteni”, sa construiasca rezervatia si despre cum au fost adusi primii ursi. La cateva minute dupa inceperea filmului in sala pur si simplu a navalit un grup de vizitatori care a inceput sa vorbeasca tare si sa intrebe „unde sunt ursii, am venit aici sa-i vedem, pe unde iesim de aici noua nu ne trebuie film”. Le-a fost explicat civilizat si politicos ca intregul grup urmareste filmul si apoi continua vizitarea rezervatiei.

Dupa vizionare, grupul de turisti s-a impartit in doua, fiecare cu ghidul lui. Un grup a mers catre trenuletul care face turul rezervatiei, altul (printre care si noi) a ramas sa faca turul pe jos. Pentru trenulet au optat si baietii nostri impreuna cu bunica lor. Biletele pentru trenulet se cumparau separat de cele de acces in rezervatie, de la intrare. In momentul in care au vazut trenuletul, cei din grupul galagios s-au napustit efectiv toti catre el, indiferent daca aveau sau nu bilete. Copiii nostri se uitatu uluiti cum se inghesuie pentru a se urca. Ulterior au inteles ca le trebuie bilete si au coborat bombanind si spunand ca lor nu le-a spus nimeni nimic.

Eu impreuna cu Bogdana, Rebecca si tatal Bogdanei ne-am continuat turul pe jos alaturi de „prietenii nostri” si de ghid. Plimbarea a continuat printre remarcile despre forma in care se afla ursii si despre faptul ca mai bine mergeau la gradina zoologica pentru ca ar fi vazut mai multe. Ghidul a incercat sa le explice de mai multe ori ce este locul in care ne aflam si sa le atraga atentia sa nu mai tipe si sa vorbeasca mai incet. Punctul culminant al povestii a fost atunci cand una dintre familii a scos din ghiozdan o punga plina de jeleuri si au inceput sa manance toti. Vazand ca unul din ursi nu se uita catre vizitatori, au aruncat cu jeleuri in el. Accesul cu mancare in rezervatie, pe perioada turului este interzis, iar acest lucru era mentionat la intrare. Ghidul le-a atras atentia politicos, iar apoi cand i-a vazut ca au aruncat jeleuri in urs le-a comunicat ca daca nu inceteaza vor fi dati afara.

Bineinteles ca urmatoarele remarci, facute de catre doamnele din grup au fost: „am dat o gramada de bani pe bilet, cum adica nu avem voie sa mancam, ce e aici, puscarie?”

Vizita a continuat in comentariile si glumele facute de domnii si copiii din grup, la un moment dat, noi am ramas mai in spate impreuna cu ghidul si am ascultat ce le povestea in limba engleza strainilor din grup.

La final, am ramas si am stat de vorba pentru 5 minute cu ghidul despre intamplarea prin care trecusem. Ne-a spus ca exista minim 3-4 momente pe zi in care se intampla lucruri similare celor pe care le-am vazut noi. Ne-a mai spus ca nu a avut nici macar un grup de straini care sa nu respecte regulile, ca au fost doua momente in care vizitatori romani au devenit recalcitranti si au amenintat cu bataia si ca dupa asemenea episoade, de multe ori ii vine sa renunte la ceea ce face, sa plece din tara in speranta ca va gasi un job similar intr-un alt loc in care regulile se respecta si oamenii sunt civilizati si educati.

Da, deci cam despre asta este vorba in tara asta. Educatie, empatie si civilizatie undeva spre zero. Astia suntem in mare majoritate si cred ca asta este principalul lucru care ne tine si ne va tine in continuare in loc. Nu ne vom face bine prea curand….