Imi pune fiica-mea o lista in brate, cu melodii ale caror versuri trebuie sa i le tiparesc. O intreb de ce are nevoie de ele, imi spune ca domnul de muzica le-a cerut.
Ma uit pe lista, de la „Impossible” la „We will rock you”, trecand prin „Mai ahiii Mai ahooo” a lui Ozone (cine-s eu sa judec gusturile domnului de muzica) si prin „Gasca mea”, in fine, melodii cantabile, zic eu. Si ma opresc cu ochii la „Titanic”.
„Pisi, ii zic eu, ce melodie din Titanic vrea domnul de muzica? A lui Celine Dion, My heart will go on?
„Eu de unde sa stiu? A zis doar Titanic.” si-mi ridica din umeri cu plictiseala preadolescentina
Ma apuc eu sa ii caut melodia, cu ea suflandu-mi in ceafa, in timp ce ma tot intreaba ce melodie e asta de eu nu o stiu, eu ma apuc sa ii povestesc ca de fapt e numele unui film, ca a fost facut in 1997, la care ea ma intreaba „aoleu, dar de ce il tot da ProTV-ul daca e facut atat de demult?”, semn ca fata stie despre ce vorbesc, dar se face ca nu :)
Ii povestesc despre scufundarea Titanicului, totul secondat de vocea suava a lui Celine, la care ea ma opreste brusc la un moment dat si ma intreaba:
„Ah, e si cu Leonardo di Caprio, nu?
Eu fericita ca in sfarsit exista un numitor comun, exclam: „Daaa, e cu Di Caprio!”
La care ea, pe cea mai impasibila voce ma intreaba:
„Si omul asta, Di Caprio, mai traieste, parca, nu?”
By the way, filmul „implineste” 19 ani de la lansare luna viitoare :)
