Exercitiu de recunostinta si de bucurie pentru reusitele altora

Nu stiu cum e la voi, insa noi suntem pana la gat ingropati in liste. Ce avem de cumparat pentru Craciun, ce avem de cumparat pentru a treia zi de Craciun (avem invitati la masa atunci), ce trebuie sa luam pentru Revelion si ulterior pentru mini-vacanta la schi de la Paltinis. Suntem o familie absolut normala (well, un pic anormala prin faptul ca iesim din clopotul lui Gauss cand vine vorba de numarul total al membrilor), cu dorinte, nevoi si asteptari pe care le cam regasiti in marea majoritate a familiilor din jurul vostru. Realitatea din apropierea noastra este insa cu totul alta. Zilele trecute mi-am petrecut cateva ore (care au parut minute) la Asociatia „Ana si Copiii”. Nu a fost o vizita extrem de planificata si nici nu am mers cu vreun scop anume. Ideea era sa fac cunostinta cu cativa dintre copiii care beneficiaza de acel spatiu (dupa parerea mea neincapator, dar despre asta discutam alta data). Nu am vrut sa ma duc cu mana goala, asa ca am anticipat cumva faptul ca in perioada asta sunt invadati de ciocolatele si alte nimicuri si i-am intrebat direct “Ce va trebuie in mod special?” Am primit un raspuns care imi spunea ca e nevoie de jocuri de societate, ca chiar duc lipsa de asa ceva. Si m-am dus si-am cumparat tot ceea ce experienta de mama cu copii jucausi mi-a spus sa iau. De la Monopoly-ul care face furori in casa la noi, la pachetul de 30 de jocuri de societate (nu va lasati pacaliti de titlu, nu-s 30, dar tot e fain conceptul), de la fotbal cu...

O poveste despre brazi si gesturi tandre

Inca de cand eram mica decorarea bradului a fost pentru mine unul din punctele de atractie principale ale lunii decembrie. Odata bradul facut era clar ca nu mai are cum sa ne ocoleasca Mos Craciun casa si era semnul ca mai este foarte foarte putin pana la Craciun. Dupa ce am crescut traditia s-a pastrat, chiar daca de multe ori bradul a ajuns sa fie singur de Craciun, cu noi imprastiati in toate zarile. Odata mutata la “casa mea”, am preluat traditia si chiar i-am dat valente noi, fiindca bradul se decoreaza la inceputul lui decembrie si ramane pe pozitie pana dupa jumatatea lui ianuarie ☺ Pe rand au aparut si copiii si la inceput, cat au fost ei mici, am fost foarte stresata, atat in privinta integritatii bradului (la Sinaia, la casa bunicilor, David a reusit imposibilul acum patru ani si a pus la pamant mandrete de brad), dar si in privinta copiilor, motiv sa “mut” toate globurile mai delicate in partea superioara, acolo unde (inca) nu ajungeau manutele din ce in ce mai numeroase si peste masura de curioase. Ritualurile de acasa s-au pastrat, in fiecare an ii mai cumparam si bradului macar un glob nou, un semn mic de apreciere si de recunostinta ca ne incanta iarna de iarna privirile si ne bucura sufletul. Oricum ar fi, merita inclusiv bradul nostru cate un cadou, ca doar suntem in plin sezon al cadourilor, nu? Si daca pana acum trei-patru ani obisnuiam sa fac bradul seara, dupa ce se culcau copiii, acum ca sunt destul de mari am inceput sa ii implic si chiar sa le dau mana (relativ)...

Un film cu Jason Momoa pe care trebuie sa il vezi

Recunosc, m-am folosit cumva de faima pe care o are Jason Momoa in titlu. Pe mine Jason Momoa ma lasa rece. Nu este deloc „genul” meu, si stiu ca o sa scandalizez multe compatrioate cand vor citi asta, dar deh, gusturile nu se discuta. Insa Jason din filmul de mai jos mi-a intrat la inima si nu stiu cand imi va mai iesi de acolo. Felul in care vorbeste despre mama sa si cum l-a crescut, felul in care vorbeste despre copiii sai si ceea ce isi doreste sa ii invete in viata, cele „cinci veri” pe care le mai are in calitate de centru al universului lor, toate astea ma fac sa vi-l arat si voua, mai ales voua, cititorilor mei tati sau viitori tati, nu stiu, poate va inspira sa fiti o versiune viitoare mai buna a voastra in relatia cu copiii. Sa lasati deoparte controlul si sa fiti acolo, trup si suflet pentru ei, sa ii ajutati sa creasca oameni stapani pe propriile puteri, sa le insuflati curaj fara a pune presiune pe ei, sa ii sustineti fara a-i stresa. Iar voi, doamnelor, ei bine, voi puteti visa deschis, stiu cat e iubit e Momoa pe la noi :)...

Jurnal de trafic

Sunt sofer cu acte in regula din iunie 1998. Am avut ani intregi in care aproape zilnic am parcurs prin oras cate 100 de kilometri, daca nu si mai multi. Stiu orasul asta ca pe propriu-mi buzunar, i-am invatat scurtaturile, ii cunosc metehnele si dar si partile bune, si daca totusi nu am habar din prima de o adresa, imediat remediez situatia. Am trecut prin nenumarate experiente, mai mult sau mai putin neplacute si cred ca as putea scrie un jurnal de dimensiunile unui roman daca m-as apuca sa le povestesc pe toate. De cand am si copiii una din principalele mele griji a fost sa ii invat sa se descurce cumva prin hatisul acesta, numit traficul bucurestean, pentru ca simt ca daca reusesc sa se descurce aici, atunci o pot face oriunde in alta parte, fie ca vorbim de alt oras sau de alta tara :). In mod obisnuit, cam asa arata o saptamana tipica la noi, daca e sa vorbim strict prin prisma regulilor de circulatie pe care ei trebuie sa si le insuseasca.   Luni O luam incetisor spre scoala. Spun “incetisor”, desi e chiar “tarzior”. La prima noastra intersectie, ii opresc, la fel cum fac de fiecare data, fiindca intersectia cu pricina este una cu bucluc. Desi suntem pe strada cu prioritate si cealata strada are STOP, aproape nimeni nu respecta acel semn si se intra mereu cu viteza mare in intersectie, in ciuda faptului ca e cam ultimul loc din zona in care ar trebui sa ai viteza… Insa, ii bat mereu la cap: “Ce faceti inainte de a traversa?” si le repet regula....

Despre vointa, schimbari si cum am intalnit niste oameni altfel

Acum ceva vreme va povesteam despre anumite schimbari pe care am decis sa le fac. Totul a pornit de la faptul ca simteam mental nevoia de a modifica ceva in ceea ce priveste forma mea, iar din punct de vedere fizic, pentru ca ma reapucasem de alergat dupa o pauza de vreo doua luni, stiam ca trebuie sa scap de cateva kilograme pentru a ma simti ok atunci cand alergam 5, 10, 15 km sau dupa concursurile la care imi propusesem sa alerg. Dupa ce am tot cautat variante in stanga si dreapta, am discutat cu diversi cunoscuti si prieteni, intr-un final m-am decis si am ales Revvolution. Acum, dupa aproape 4 luni de program, pot sa spun ca programul Revvolution este probabil cea mai buna alegere pe care am facut-o pentru mine in ultimii multi ani. Pana sa incep antrenamentele, nu am crezut vreodata ca un program de fitness si sport te poate face efectiv sa-ti schimbi modul de viata intr-un timp foarte scurt si probabil cel mai important, te face sa te simti efectiv alt om. La mine, pe langa cele 12 kg  (pana acum) date jos s-au intamplat si niste alte lucruri la care nu ma gandisem pana atunci. Am sa incerc sa le enumar in ordinea in care eu le-am simtit. In primul rand am invatat sa mananc altfel. Acest „altfel” este o combinatie intre mancatul sanatos si mancatul ordonat si intr-un fel calculat, dar fara a te infometa in nici un moment. Nici inainte la noi in familie nu se mancau lucruri nesanatoase, dar la Revvolution am invatat sa mananc ordonat, regulat si sa...