Jurnal de trafic

Jurnal de trafic

Sunt sofer cu acte in regula din iunie 1998. Am avut ani intregi in care aproape zilnic am parcurs prin oras cate 100 de kilometri, daca nu si mai multi. Stiu orasul asta ca pe propriu-mi buzunar, i-am invatat scurtaturile, ii cunosc metehnele si dar si partile bune, si daca totusi nu am habar din prima de o adresa, imediat remediez situatia. Am trecut prin nenumarate experiente, mai mult sau mai putin neplacute si cred ca as putea scrie un jurnal de dimensiunile unui roman daca m-as apuca sa le povestesc pe toate.

De cand am si copiii una din principalele mele griji a fost sa ii invat sa se descurce cumva prin hatisul acesta, numit traficul bucurestean, pentru ca simt ca daca reusesc sa se descurce aici, atunci o pot face oriunde in alta parte, fie ca vorbim de alt oras sau de alta tara :).

In mod obisnuit, cam asa arata o saptamana tipica la noi, daca e sa vorbim strict prin prisma regulilor de circulatie pe care ei trebuie sa si le insuseasca.

 

Luni


O luam incetisor spre scoala. Spun “incetisor”, desi e chiar “tarzior”. La prima noastra intersectie, ii opresc, la fel cum fac de fiecare data, fiindca intersectia cu pricina este una cu bucluc. Desi suntem pe strada cu prioritate si cealata strada are STOP, aproape nimeni nu respecta acel semn si se intra mereu cu viteza mare in intersectie, in ciuda faptului ca e cam ultimul loc din zona in care ar trebui sa ai viteza… Insa, ii bat mereu la cap: “Ce faceti inainte de a traversa?” si le repet regula. Le arat semnul cu trecerea de pietoni si le explic sa se opreasca, sa se asigure ca nu vine nimeni, nici din stanga, nici din dreapta si sa traverseze doar pe zebra. Stiti cum e aia cu “repetitia este mama invataturii”? Eh, cam asa e la noi.

 

Miercuri


Azi sunt eu cea responsabila cu luatul baietilor de la baschet si cu greu le domolesc valul de adrenalina cu care sunt incarcati dupa o ora de zbenguiala pe terenul de baschet. Se urca in masina, eu pornesc masina si dau sa ies din parcare si din spate aud dintr-odata: “Staaaai, mami, ca inca nu mi-am pus centura!” Opresc masina si in gand imi multumesc inca o data, ca de cand erau bebelusi, nu am facut niciodata rabat de la regula aceasta, nici macar cand a fost vorba sa mergem in masina pret de doua strazi (nu radeti, nu suntem genul care sa luam masina pentru doua strazi, insa uneori ne mai oprim la bunici, inainte de a pleca de acasa sau cand ne intoarcem acasa, si chiar sunt doua strazi intre casele noastre, iar copiii isi pun centurile si pentru aceste doua strazi).

 

 

Joi


Mergem cu masina pana la Scoala de Rock. Reusesc sa gasesc un loc de parcare, insa ei nu se pot da jos din masina decat pe partea cu carosabilul, asa ca tin sa le reamintesc sa nu coboare pana nu ies eu din masina. Si sa se asigure ca nu vine nimic din spate. Nu mai departe de saptamana trecuta am fost la un pas sa spulber o portiera, fiindca o tanara aflata pe bancheta din spate a vrut sa coboare din masina si a uitat sa se asigure. Am avut un reflex de zile mari si am franat, iar tatal ei, aflat la volan pur si simplu a inghetat si dupa ce si-a cerut scuze mi-a multumit din priviri pentru viteza de reactie.

 

Vineri


Ca tot vorbeam de centura, azi am reusit sa ating un record nedorit. Am vazut nu mai putin de sase copii in masinile parintilor fara centura sau fara scaun. Nu stiu care sunt statisticile, chiar mi-as dori la un moment dat sa aflu, insa modul in care unii parinti aleg sa ignore niste riscuri uriase, pe sistemul “lasa, ca pe vremea noastra nu existau scaune si nu am patit nimic” mi se pare revoltator. De la copii care scot capul pe fereastra, la copii de nici sase ani care stau pe scaunul din dreapta fata al masinii, azi se pare ca le-am vazut pe toate…

 

Sambata.


Am prins o zi frumoasa, asa ca am profitat de ea pentru a da o fuga cu trotinetele pana in Gradina Botanica. Acolo avem de traversat ditamai bulevardul, norocul nostru e ca intersectia este semaforizata, iar copiii stiu deja aici procedura. Asteapta cuminti pe trotuar sa se puna verde la pietoni si abia dupa aceea se pun in miscare si coboara de pe bordura sa traverseze. Daca in continuare au nevoie de cate o reimprospatare a amintirii la traversarile nesemaforizate, la cele cu semafor sunt extrem de atenti, macar atat, am si eu impresia ca imi fac treaba cum trebuie uneori :).

Urmeaza, inapoi pe trotuar si ulterior pe aleile Gradinii Botanice, cicaleala eterna cu “ai grija, nu te grabi, vezi ca mai sunt oameni pe strada, fiti atenti sa nu loviti pe cineva, mergeti prudent acolo unde vedeti ca e aglomeratie, daca nu o puteti evita” si tot asa.

 

Fiindca nu si le vor insusi altfel, decat daca noi le reimprospatam mereu si ii atentionam. Inca sunt mici, inca au cu totul alte prioritati, inca au nevoie de noi sa le batarim calea memoriei cu toate aceste mici detalii. Si sunt sigura ca atunci cand se va intampla ca unul dintre noi sa nu fie langa ei si le vor reaminti :)

Complicat, dar si frumos, mai ales daca o punem mereu sub forma de discutie interactiva, in care ei sunt activi, nu doar stau si asculta.

V-am povestit toate acestea, fiindca in afara de ceea ce putem face noi zilnic pentru copiii nostri, mai exista si un alt aliat, si anume Moki, despre care v-am mai povestit in anii trecuti cu aceeasi pasiune cu care va povestesc si azi. Moki vine de la Mobile Kids, care este un program de educatie rutiera pentru copii, realizat cu sprijinul Mercedes-Benz si in parteneriat cu asociatia Salvati Copiii. Moki este de fapt mascota super-simpatica care ii ajuta pe copii sa invete regulile de baza ale unui comportament regulamentar in trafic intr-un mod mult mai prietenos.

Si anul acesta peste 3,500 de copii s-au bucurat de lectii despre siguranta in trafic prin proiectul Mobile Kids, prin sesiuni in scoli, dar si vizite organizate la Tiriac Collection, care s-au adaugat la cei peste 10.000 de elevi deja beneficiari ai programului de la lansarea acestuia in 2013. Noutatea din acest an a constat in vizitele ce au fost realizate la muzeul Tiriac Collection, unde copiii au putut admira niste exponate cu totul si cu totul speciale.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *