Povestea unui final de an cu bucurii pentru piticii de la Asociatia „Ana si Copiii”

A trecut aproape o luna de la serbarea organizata de Orange pentru copiii de la Asociatia Ana si Copiii si totusi amintirile sunt in mintea mea la fel de proaspete si de limpezi ca si cum abia s-ar fi petrecut ieri. Recunosc insa ca mi s-a facut dor de ei si abia astept sa se mai linisteasca treburile si pe la mine ca sa le fac iar o vizita si sa vedem cum si in ce fel putem crea o relatie pe termen lung, mai ales ca asta a fost promisiunea pe care le-am facut-o cand mi-am luat ramas bun de la ei. Spre rusinea mea, am ajuns la serbarea lor cu o destul de marisoara intarziere. Avusesem o dimineata mai mult decat agitata, statusem in frig cam toata dimineata cu niste clienti si eram mai mult decat zgribulita cand am aterizat in mijlocul spectacolului ce se desfasura pe scena, in fata copiilor. Aveam senzatia ca am poposit brusc si dintr-odata intr-o alta lume. In sala era cand o liniste din aceea “asurzitoare” (daca ar fi existat vreo musculita inca in viata, sunt sigura ca zgomotul ei prin sala ar fi fost deranjant), cand dintr-odata, la invitatia actorilor de pe scena, sala se anima brusc si zecile de glasuri de copii umpleau de sunete care de care mai incantate fiecare coltisor al salii. Era o frenezie si o bucurie care nu a avut cum sa ma lase indiferenta, oricat de ancorata as fi fost eu in realitatea mea si in problemele de final de an care mi se ivisera la birou in ziua respectiva, asa ca, fara sa imi...

Summer sale in mijlocul iernii

Acum doua veri mi-am cumparat cea mai misto geaca de snowboard si o luna mai tarziu am gasit si pantalonii perfecti sa se potriveasca la ea. Toate la vreo 60% reducere. Si daca vara imi cumpar echipament de iarna, evident ca iarna mai cumpar ba cate-un costum de baie, ba cate o rochie vaporoasa, ca asa e normal, nu, sa respectam zicala cu vara sanie si iarna car, adaptata la frivolitatile femeiesti, deh…. Anyway, nu despre comportamentul meu destul de bizar voiam sa va vorbesc, cat despre faptul ca e momentul sa imi fac cumparaturile pentru zilele calde, iar  la Happy Friday sunt reduceri la toata colectia de vara. Si nu, nu este articol publicitar, martora imi este Irina, mama lui Happy Friday. Atata doar ca simt nevoia sa fac un material special pentru reducerile ei si nu pentru ale altora, fiindca mie brandul asta dar mai ales femeia din spatele lui mi-a intrat la inima si nu mi-a mai iesit. Fiindca stiu cat risca la fiecare colectie, cat suflet depune, cat investeste (si material dar si emotional) si cata munca este in fiecare produs. Si ca prefer la orice ora un produs realizat de ea, sau de o Antoaneta de la Chic Victim, sau de o Mihaela Glavan sau de o Andreea Badala, sau de o Ioana Ciolacu, chit ca poate costa mai mult decat zece alte produse la un loc de serie. Nu zic ca ele sunt za shit si ca restul, alde Zara, Inditex sau Reserved si care or mai fi, sunt de cacao si sa cumparati numai de la ele. Zic doar ca eu prefer unul 100%...

De ce s-au inchis scolile?

Tocmai ce ne-am intors de la Paltinis, in caminul nostru drag, Bucuresti, oras pe care il asteptam conform relatarilor de la TV sa fie complet ingropat in zapada. Cand colo, am dat peste un strat delicat de zapada (anul trecut de ziua lui Raducu a fost cam de trei ori grosimea stratului actual, daca va mai amintiti). Si de cand am intrat in urbe ne tot intrebam un singur lucru: de ce au fost inchise scolile si luni si marti? Ca este frig? Hmm, ar fi trebuit sa vedeti sute de copii la Paltinis zilele trecute, stand cu orele pe partii la minus 12-15 grade (banuiesc ca au fost si mai putine), cu obrajii ciclam si care se rugau de parinti sa se mai dea o tura (inclusiv ai mei). Nu mai zic de cei mai mici, de 1 an care erau ca niste papusi vii si care tot asa, rezistau fara probleme in aerul inghetat. Cred ca totusi nu prea mai stim ce inseamna iarna serioasa, daca inchidem scolile la primul strat de zapada (pare-se totusi ca mai vin sa se depuna inca 15-25 de cm de zapada)… Nu mai zic de toti parintii care trebuie, vor nu vor, sa gaseasca variante si alternative unde sa isi tina copiii inca doua zile, ca nu-s multi aia care isi permit sa isi mai ia doua zile de concediu si nici nu au bunici sau bona… Banuiesc ca de copiii care fac cate sase-zece kilometri pe jos, zilnic pe drumul spre scoala, la minus cinci grade nu se ingrijeste nimeni… Cred ca e multa cocoloseala si mai ales e lipsa de...