Povestea unui final de an cu bucurii pentru piticii de la Asociatia „Ana si Copiii”

Povestea unui final de an cu bucurii pentru piticii de la Asociatia „Ana si Copiii”

A trecut aproape o luna de la serbarea organizata de Orange pentru copiii de la Asociatia Ana si Copiii si totusi amintirile sunt in mintea mea la fel de proaspete si de limpezi ca si cum abia s-ar fi petrecut ieri. Recunosc insa ca mi s-a facut dor de ei si abia astept sa se mai linisteasca treburile si pe la mine ca sa le fac iar o vizita si sa vedem cum si in ce fel putem crea o relatie pe termen lung, mai ales ca asta a fost promisiunea pe care le-am facut-o cand mi-am luat ramas bun de la ei.

Spre rusinea mea, am ajuns la serbarea lor cu o destul de marisoara intarziere.

Avusesem o dimineata mai mult decat agitata, statusem in frig cam toata dimineata cu niste clienti si eram mai mult decat zgribulita cand am aterizat in mijlocul spectacolului ce se desfasura pe scena, in fata copiilor. Aveam senzatia ca am poposit brusc si dintr-odata intr-o alta lume. In sala era cand o liniste din aceea “asurzitoare” (daca ar fi existat vreo musculita inca in viata, sunt sigura ca zgomotul ei prin sala ar fi fost deranjant), cand dintr-odata, la invitatia actorilor de pe scena, sala se anima brusc si zecile de glasuri de copii umpleau de sunete care de care mai incantate fiecare coltisor al salii. Era o frenezie si o bucurie care nu a avut cum sa ma lase indiferenta, oricat de ancorata as fi fost eu in realitatea mea si in problemele de final de an care mi se ivisera la birou in ziua respectiva, asa ca, fara sa imi dau seama m-am pomenit si eu la un moment dat fredonand si repetand un refren impreuna cu actorii de pe scena si cu copiii.

Sunt destul de saturata cand vine vorba de serbari si de aglomeratii cu multi copii, insa totusi momentele acelea m-au facut sa imi schimb starea mentala si mai mult de atat, mi-au oferit portita atat de dorita si de necesara pentru a intra si eu, in sfarsit, in atmosfera de Craciun.

Mi-e dor de copii. Mi-e dor fiindca imi amintesc privirile lor cand m-au regasit in sala, la cateva zile dupa vizita mea acolo. Mi-e dor cand imi amintesc cum li s-au luminat chipurile cu bucurie si a surpriza si mi-au zis: “Ai venit, doamna, asa cum ai promis!” semn ca de-a lungul timpului au avut parte de destule dezamagiri, multi le-au promis multe si au ramas doar promisiuni. Si tocmai de-aia, tocmai din cauza luminii aleia din ochii lor eu ma voi mai intoarce acolo.

Povestile lor le-ati citit, banuiesc, deja. Daca nu, cititi povestile scrise de mine, povestile scrise de Andrei Craciun, dar si povestile impartasite de Simona Tache si o mai zic o data, incercati sa treceti peste primul sentiment de mila. Treceti peste el fiindca nu de asta au nevoie copiii de la Asociatie. Copiii de la Asociatie au nevoie de niste oameni care sa ii sustina, in mod logic, fie punctual, fie pe termen lung, dar real si organizat si au nevoie de oameni care sa se bucure pentru toti micii pasi pe care acestia reusesc sa ii faca cu multe multe greutati si mari eforturi in fiecare zi.

Fiecare zi in care ei sunt prezenti la scoala sau la sediul asociatiei este o zi in care ei sunt mai aproape de un alt fel de viitor, unul mai luminos si mai plin de bucurii.

Incercati sa ii ajutati palpabil, sa va lasati amprenta acolo in sufletele lor, asa cum voi incerca si eu sa o fac. Nu sunt copii geniali, sunt niste copii absolut normali, care nu isi doresc decat sa invete si sa aiba sansa de a-si face treaba in conditii decente, pe care, intr-o lume utopica, le-ar avea toti.

Idei despre cum puteti ajuta, gasiti pe pagina asociatiei. Reiau cateva mesaje aici, nu de alta, dar sa va fie mai usor.

Asociatia “Ana si Copiii” si-a inceput activitatea in 2006, pornind ca o idee de a oferi un spatiu pentru cativa copii ramasi pe drumuri dupa ce centrul de plasament in care locuiau s-a desfiintat. Mihaela Voivozeanu e cea de la care practic a pornit totul, si care a creat acest loc in care copiii vin de la scoala, mananca, isi fac temele, discuta si realizeaza tot felul de activitati creative, mananca iar si seara merg acasa. La inceput au fost sprijiti un numar de 20 de copii si 9 familii. In prezent, aceasta ofera servicii unui numar de aproape 318 de copii, din 102 de familii din Bucuresti, Calarasi, Giurgiu, Buzau si Prahova prin intermediul a 4 mari centre.

Multumesc, Orange pentru oportunitatea de a-i cunoaste pe copiii astia minunati si frumosi si pentru calea oferita. Cumva nu e nicio surpriza pentru mine ca dintre toate brandurile tocmai Orange e cel care mi-a calauzit pasii spre copiii de la Asociatie. Unele branduri iti intra la inima si nu mai ies de acolo.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Om sau masina? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0