Ciudat titlu am pus, nu-i asa? Intriga, fiindca mentalitatea noastra nu vede decat „esecul”. Daca vedem esecul, imediat trebuie aflat responsabilul, vinovatul, nu? Cum poate fi un esec constructiv?

Exprimarea din titlu nu imi apartine, ii apartine Oanei Moraru.

Putini sunt oamenii pe care i-as citi la orice ora si pe ale caror cuvinte le-as sorbi asa cum fac cu cele ale Oanei Moraru. Pe Oana am intalnit-o pe viu prima oara la o intalnire a Totul despre Mame, de la Humanitas, in care am dezbatut „Mitul temei de acasa”, inclusiv cu un live cu Alfie Kohn. M-am regasit aproape complet in cuvintele ei,  in ideile si viziunea ei fata de ceea ce ar trebui sa fie un sistem de invatamant cu adevarat bun pentru copiii nostri.

„Un copil care s-a jucat la timp, a visat la timp, s-a cățărat în copaci la timp, a construit la timp, a exerimentat la timp şi nu a fost forțat să înghită informație sau să îşi formeze deprinderi anacronic – are, probabil, o mie de şanse în plus să crească academic la standarde înalte, dacă este croit pentru ele. De ce? Pentru că nu a fost condiționat să se scindeze de sine însuşi, de ce îi spun inima şi mintea că merită făcut.

Orice copil silit într-o direcție, o ia pe acolo eventual, ca să îşi asculte părinții. Asta nu înseamnă că toată identitatea lui s-a înscris pe o traiectorie unică. E aproape sigur că părți fracturate din eul fiecăruia plutesc în abandon, în spate, unde fiecare dintre noi a învățat la un moment dat să nu se mai uite.”

Oana Moraru – interviu pentru Republica

Tot Oana, intr-o postare pe Facebook:

„S-a schimbat lumea, oameni buni! Nu mai poți să pui copiii să învețe despre al doilea Război Mondial până ce nu discuți cu ei despre ce se întâmplă acum, la ştirile de la ora 21.00. Nu poți  
să-l pui să memoreze structura celulei până nu eşti sigur că el înțelege în ce tip de ecosistem işi duce propria viață. Nu poți să o iei întâi cu mecanica la Fizică şi să stai liniştit că el habar n-are cum îi funcționează mobilul, de fapt. Nici cu Eminescu nu poți să-i dai din prima dacă el nici nu ştie să rezume corect filmul văzut cu o seară înainte. Nici probleme de chimie nu-l bagi să calculeze, când nu ştie să citească prospectul unui medicament.

 

Cuvintele Oanei sunt de cele mai multe ori dureroase. Dureroase fiindca le simt pe propria-mi piele, dar nu asta e cel mai rau lucru. Cel mai rau lucru este ca le simte si copilul meu pe pielea ei. Copilul meu care imi spune „Doamne, cum poate sa urle doamna de romana la unii copii din clasa” dupa care tot ea incearca cumva sa o disculpe si spune: „Bine, nici ei uneori nu stiu, sau se mai incurca, dar totusi, tipa de ne ingheata sangele in noi”. Iar asta este DOAR un singur exemplu. Un altul, la fel de trist, aveti intr-un articol de-al meu din decembrie, despre manualul de tehnologica. Un altul, al fel de trist, se vede in greutatea pe care fiica-mea o cara zilnic la scoala, fiindca la materiile principale are cate trei carti sau manuale. Un altul, sta in programul inuman, care incepe la ora 12, ora la care orice organism normal o lasa mai moale cu activitatea. Fiica-mea isi mananca pranzul la ora 11:00. Ca varianta ar fi sa il manance la ora 17:00.

Pe Oana Moraru o veti putea asculta (ca sa va convingeti si voi ca nu-s vreo fanatica!) weekendul acesta, si pe 25 martie si pe 26 martie, la Radisson. Prima zi e dedicata copiilor intre 6 si 12 ani, cea de a doua este dedicata copiilor de pana la 6 ani. Detalii despre eveniment aveti aici.

Pentru voi am un pret special, 9 locuri disponibile pentru 25 martie la pretul de 300 de lei in loc de 420 lei, singura rugaminte este sa imi dati mie mail, fiindca inscrierea o sa o faceti prin intermediul meu. 

 

Si da, Oana chiar este de ascultat. Fiindca este de aici, are contact zilnic cu sistemul de invatamant si e cam printre putinii care se zbate sa caute solutii.

Pana sambata, aveti mai jos niste idei preluate de la Oana, despre pedagogie in 2017, care cred ca v-ar putea ajuta sa va vedeti copiii cu alti ochi.

 

„1. Copiii de astăzi vin în clase cu mintea predispusă să recepteze și să integreze noul cu ajutorul imaginilor rapide, a clipurilor video, a stimulilor colorați, puternici; au nevoie de fragmentare măruntă a cerințelor, de feed-back imediat, de stabilire de mize și misiuni în învățare. De multe ori, învățarea devine un fel de contract între ei și profesori, între ei și familie. Contra-timp, cu miză, cu un câștig palpabil.

Sursa

Si suna atat de bine si tot doare, fiindca singura intrebare care imi apare imediat dupa ce termin de citit si la care inevitabil ma blochez, fiindca nu intrevad solutie, rezolvare sau raspuns este: „Cum faci toate astea intr-o clasa de 35-42 de copii?”

Poate imi raspunde Oana sambata.

 

Va astept cu mailurile. Profitati.