Au trecut 11 ani si putin peste doua luni de cand, odata cu venirea pe lume in cel mai intempestiv si neasteptat mod a Rebeccai, mi s-a schimbat si mie existenta si mi s-a imbogatit intr-un fel pe care nici acum nu pot sa il explic si sa il definesc, oricat as incerca. Unsprezece ani si cateva luni, aproape 4100 de zile si de nopti (ma distreaza uneori sa transpun anii in zile). 4100 de zile si nopti si fiecare dintre ele a fost petrecuta intr-un carusel emotional, din care nu au lipsit niciodata bucuriile, dar nici temerile, fricile, intrebarile, dilemele.

Aproape ca nu exista zi in care sa nu imi pun eterna intrebare: “Dar oare fac bine ceea ce fac?” Adevarul este ca nu stiu inca ce sa raspund la intrebarea asta, fiindca in fiecare zi mai aflu ceva, mai imbunatatesc ceva, mai scrantesc ceva, fiecare vine cu provocari noi, cu schimbari, cu experiente noi si cu totii (copiii, dar mai ales eu) invatam ceva nou.

Daca stai acum de vorba cu mine si ma intrebi ce imi mai amintesc din primele luni cu Rebecca, totul este invaluit intr-o ceata si totusi extrem de clar si de definit. E o ceata a amintirilor si o claritate a emotiilor, din care, daca ma reintorc in timp cu mintea, razbate un sentiment coplesitor de panica. Panica in fata necunoscutului, o teama si o nesiguranta cum nu am mai simtit vreodata. O mai resimt si acum, la alt nivel, cumva am facut pace cu ea si am invatat sa convietuiesc cu ea, sa vad in ea o oportunitate de invatare si de schimbare, insa ea este mereu acolo.

Insa, la momentul zero, pe langa faptul ca Rebecca a decis sa vina pe lume cu trei saptamani mai devreme decat era programata (desi, gandindu-ma acum, nu cred ca aceste saptamani m-ar fi ajutat sa fiu mai pregatita din punct de vedere emotional), faptul ca am constientizat in noaptea petrecuta in post-operator ca eu de fapt nu stiu absolut nimic despre cresterea si ingrijirea copiilor a facut ca eu sa resimt sentimentul de panica la un nivel efectiv coplesitor.

Rebecca s-a nascut intr-o perioada in care nu existau cursuri de puericultura, de pregatire pentru nastere, cartile pe subiect erau foarte putine (si daca erau, erau la niste preturi exorbitante) si singurele locuri in care puteai intra in discutii si puteai pune intrebari sau din care iti puteai extrage informatia erau forumurile, de care, ei bine, eu nu prea aveam habar la momentul respectiv.

Deci da, recunosc, in momentul in care am ajuns acasa, habar nu aveam nici macar cum trebuie sa ii fac baie copilei. Habar nu aveam cum ar fi trebuit sa o pozitionez la san, habar nu aveam cum voi reusi sa trec peste prima noapte acasa cu copila, mi-era groaza de momentul baitei, eram pana peste poate de stresata de toate perechile de ochi care parca imi pandeau fiecare miscare. Si cel mai nasol a fost cand am imbracat-o prima oara dupa ce am ajuns acasa, cand a trebuit sa ii pun extra haine pe ea, fiindca am avut parte de o intrerupere prelungita a gazelor, in plin ger (cam la fel ca anul acesta) si manutele ei erau atat de miniaturale, incat aveam senzatia ca se vor rupe ca niste surcele. Cateva zile mai tarziu, un alt moment de cotitura: taiatul unghiilor, care crescusera destul de mult. Cred ca ala a fost un moment in care mi-am zis ca daca o pot face pe asta, apai pot sa fac orice :) Rad eu, rad, dar uitandu-ma inapoi eram nu speriata, ci ingrozita :). La vizita de o saptamana, alt hop. Luase doar vreo doua sute de grame in greutate, iar doctorul, Dambeanu, s-a uitat pe sub sprancenele albe si mi-a zis: “Cam putin. Hai te mai las o saptamana maxim doua doar cu san si dupa aia bagam si supliment daca nu ia cum trebuie in greutate” Si a inceput tirania cantaritului. Si stresul cu laptele regurgitat, si presiunile din jur, ca poate ar trebui sa il ascult pe doctor si sa nu las fata sa moara de foame si mesajele de genul: “Tu nu vezi ca iti vomita laptele? Inseamna ca nu e bun! De ce te incapatanezi sa ii faci rau?” si macar de ar fi fost doar cate un mesaj din asta, dar la el se adaugau priviri cu subinteles, oftaturi prelungi si erau ultimele lucruri pe care mi le-as fi dorit in acele momente. La ele s-au adaugat ranile mele, durerile, asa ca da, primele luni cu Rebecca au fost cu frici, angoase, durere dar si cu o stare de mirare permanenta, cum nu mai simtisem vreodata pana la aparitia ei. Imi amintesc gesturile ei de infometare, felul in care i se lumina chipul cand ii vorbeam, miscarile si foiala continua din timpul somnului, tot. Imi amintesc tot, inclusiv nuanta de portocaliu intens a pielii din prima saptamana si imi amintesc cum o urmaream pe ascuns si ma gandeam ca am tras lozul portocaliu si super skinny :))).

Cam asa a fost acum mai bine de un deceniu. Acum angoasele sunt altele, ne bate pubertatea la usa si odata cu ea vin noi si noi provocari si mult mai mult semne de intrebare si la fel ca atunci, nu exista zi in care sa nu imi contest eu insami deciziile si vorbele, sa nu ma intreb daca era ceva ce puteam face mai bine, sa nu aflu ceva nou.

Habar nu am cum e sa devii mama acum, in 2017, cand inclusiv eu resimt un bombardament informational pe acest subiect, dar banuiesc ca lucrurile nu stau cu mult diferit, chiar daca la un click distanta poti afla absolut tot ceea ce vrei despre ingrijirea bebelusului.

Insa puteti sa puneti orice fel de intrebari legate de cresterea si ingrijirea bebelusului vostru, in comentarii, iar acestea nu vor ramane fara ecou, fiindca vor fi adunate intr-un e-book realizat de Johnson’s Baby, brandul nr. 1 în produse de ingrijire a bebelusilor in Romania si cu o experienta de peste 120 ani in dezvoltarea de produse dedicate ingrijirii delicate a pielii nou-nascutilor. E-book-ul va contine raspunsuri primite direct de la specialisti in pediatrie, astfel incat sa devina un ghid pentru viitoarele si proaspetele mamici.

Asa ca va astept aici cu intrebarile voastre legate de ingrijirea si cresterea nou nascutului/bebelusului daca sunteti mamici sau viitoare mamici, iar cinci dintre voi vor fi rasplatite cu kituri de ingrijre de la Johnson’s Baby, ale caror produse sunt recomandate de catre Societatea Romana de Pediatrie. Kiturile vor include produse din gama Johnson’s Baby top-to-toe si soft:

Va astept comentariile pana pe 12 aprilie 2017, la miezul noptii :)