V-am mai povestit ca si eu si Bogdana avem cateva luni bune de cand am intrat in programul Revvolution. Corpurile noastre (mai ales al meu) au suferit niste schimbari vizibile dar ce este cel mai important, stilul de viata, felul in care mancam toti, nu doar eu si Bogdana si mai ales ceea ce mancam, toate s-au schimbat mult in ultimele luni.

Nu pot sa spun ca inainte de Revvolution mancam lucruri nesanatoase. Am fost mereu atenti cu ceea ce mancam mai ales in ceea ce ii priveste pe copii. Felul in care mancam era insa unul destul de dezordonat.

Odata cu intrarea in programul lui Vali Vasile  am inteles cat de importanta, in procesul de remodelare corporala si in incercarea de a-ti schimba stilul de viata, este nutritia, cat de mult te pot ajuta sfaturile unui specialist in nutritie sau ale unui psiholog atunci cand cauti sa iti gasesti echilibrul intre fizic si psihic.

Asa cum singuri spun cei din echipa Revvolution, „kilogramele in plus sunt doar efectul, de obicei cauzele sunt mult mai adanci si foarte diverse, asa cum trebuie sa fie si strategia pe care o aplicam atunci cand vrem sa ne schimbam stilul de viata; Revvolution nu este doar un program de slabit, este un proiect de modificare a felului in care traim, ne hranim si ne raportam la corpul nostru”

Daca tot nu ati inteles de ce iubim noi Revvolution, va las sa cititi mai jos o postare a specialistului in nutritie din echipa Revoolution, postare pe care am preluat-o intr-un fel ca un „guest post”:

Ce ne facem de Pastele asta? :)

M-am gandit sa va ofer si un plan realist de actiune. Iata cateva ganduri:

1. Pastele inseamna Duminica si Luni si cam atat. Daca tot e sa fim religiosi, Sambata se tine post si se cuvine sa fim potoliti. Deci balaurul asta de care se tem unii dintre noi, trebuie infruntat cam 2 zile;

2. Sfaturi si propunere de meniu:
Mic dejun – 1 ou rosu, 100gr drob (indepartati va rog foita grasa ce-l inveleste), ridichi, ceapa verde, putin mustar;
Gustare 1- o felie (nu cea mai mare si nu cea mai groasa) de cozonac. Cam cat palma voastra de lunga (nu pana la cot) si la fel de subtire musai. Mancati-l incet si ganditi-va ca viata e frumoasa pana la urma;
Pranz – aprox 100-150gr friptura de miel sau alt nefericit animal. Nu mancati grasimea vizibila si rugati parintii sa fie milosi si sa nu adauge ulei intrucat carnea este destul de grasa. Condimente felurite si eventual un pahar de vin in tava vor fi indeajuns pentru arome. Alaturi de friptura ar fi pacat sa nu faceti o salata mare cat casa de verzituri de sezon: salata verde, spanac, ridichi, ceapa verde, castraveti, rosii, zeama de lamaie
Gustare 2- N-avem;
Cina- As merge aici pe o varianta de peste slab, tot cu salata sau legume verzi sau pe o supa sau ciorba. P.S. nu as sacrifica cina pentru inca o felie de cozonac (stiu ca va gandeati la asta dar nu aveati curaj sa intrebati).

3. Incercati sa laudati cele gatite de gazda ca sa nu aiba impresia ca nu ati mancat mult pentru ca nu v-au placut. Puteti sa le dati ca scuza ca sunteti putin racit si va jeneaza putin in partea dreapta, sub coaste de cateva zile- probabil de la mersul la sala

4. Orice s-ar intampla, nu luati merinde cu voi inapoi spre casa. Daca nu scapati totusi, ganditi-va la vecini, colegi de serviciu si fiti generosi.

5. Pentru imbunatatirea digestiei, greu incercate in perioada asta, va recomand sa nu uitati de hidratare (apa adica) , de limonadele neindulcite din ghimbir ras-lime-lamaie- apa; de salatele de patrunjel/telina/varza/ruccola; de ceaiurile ce usureaza digestia- prin stimularea sucurilor gastrice (nu laxative). Daca stiti ca aveti probleme atunci cand se aduna multe grasimi in alimentatie, nu va uitati micile remedii naturiste acasa.

In cele din urma va mai spun sa nu va speriati atat de mult de intalnirea cu voi, cei care poate odinioara erati mai lacomi si slabi in fata mancarii. Doar prin astfel de infruntari si mici victorii putem deveni adultii cumpatati si echilibrati spre care tindem.

Va doresc ca anul acesta sa va ingrasati doar de Paste si Craciun si se petreceti cu ganduri bune alaturi de cei dragi!.

La final niste poze „calde” de la antrenamentul de azi:

Cam despre asta e vorba la Revvolution. Schimbare, echilibru, joaca, multa buna dispozitie si oameni super misto!