Dupa cum multi/multe stiti, am „cateva” tatuaje. Destule sau poate nu, depinde din perspectiva cui privesti :) fiindca daca ar fi sa o intrebam pe mama, ar zice ca si unul e prea mult, daca e sa ma intrebi pe mine, as mai avea cateva pe lista si pentru fiecare dintre ele as avea un motiv serios pentru a-l pune pe piele.

De cand le-am facut am avut parte de o gramada de reactii din partea celor cu care am interactionat, de la cele mai firesti, pana la unele pe care le-as putea numi, fara sa exagerez, chiar invazive.

Daca cel mai multi au avut reactii de „wow”, „unde?”, „cat de interesant” si in general s-au inscris pe un trend contemplativo-analitico-admirativ (al ideii de tatuaj in sine, mai ales), am avut si cateva momente in care m-am simtit mai mult sau mai putin stanjenita sau amuzata de reactiile lor. Am avut o situatie in care o persoana cu care nu mai interactionasem in viata mea pana acel moment sa imi apuce mana ca sa pipaie tatuajul, ocazie sa imi amintesc de toate acele pipaieli primite pe burtile mele de gravida, complet deranjante si intruzive. Pentru ca, nu-i asa, cum burta de gravida este vazuta ca un bun comun si spatiul personal trebuie sa fie incalcat atunci, la fel si in cazul tatuajelor, spatiul personal dispare pentru anumite persoane.

O alta coincidenta a facut ca la cateva luni dupa ce Teo mi-a tatuat pe mana balena cu cocoasa (pe care, by the way, am „gandit-o”/cautat-o mai bine de doi ani) sa apara isteria cu balena albastra. Va provoc sa incercati sa imi spuneti cam de cate ori am auzit eu hahaieli pe subiect si am fost intrebata: „Ce-ai facut, ti-ai tatuat balena albastra?”. E distractiv o data, de doua ori (si nici macar atunci, daca e sa judeci la rece), insa dupa ce a cincea persoana crede ca a facut gluma glumelor, eu chiar nu vad ce e de hahait.

Nu ma plang (nici nu as avea de ce, sunt indeajuns de matura incat sa vad, sa stiu si sa inteleg ca problema nu e la mine, ci la ceilalti), doar constat niste aspecte, pe care poate cineva care se gandeste sa isi faca primul tatuaj nu ar avea cum sa le (pre)vada.

Similar e si cu holbatul, atata doar ca mie mi se pare extrem de funny, si momentul penibil e la cel care ramane cu privirea blocata pe tatuaj. Da, chiar e distractiv sa vezi cum unora li se rupe firul logic  in momentul in care dau cu ochii de tatuaj. Am senzatia ca nu li s-a spus indeajuns cand erau mici ca nu e frumos sa te holbezi :)

Ce inseamna tatuajele pe care mi le-am facut? Well, this is between me and myself :) Ce pot sa va spun este ca fiecare a fost gandit si analizat cu mult timp inainte (nu sunt deloc genul impulsiv) si ca fiecare are o semnificatie indeajuns de puternica incat sa aleg sa mi-l inscriptionez pe piele in mod permanent.

Nu le-am facut ca sa par mai interesanta ori diferita, nu le-am facut ca sa atrag atentia (de fapt, va si dau un sfat: daca aveti parerea ca un tatuaj va face sa pareti mai cool, sau va poate schimba in vreun fel pozitia/atitudinea/viziunea/whatever, ar fi bine sa reganditi/reconsiderati decizia de a va tatua).

Pe mine nu ma mai intereseaza de mult prejudecatile si preconceptiile celor din jurul meu despre tatuaje. Am realizat la un moment dat ca felul in care oamenii reactioneaza la ceva spune mai multe despre ei si despre propriii demoni decat despre acel ceva. Si aici putem extinde discutia si dincolo de tatuaje, dar nu vad sensul. Insa eu sunt una si faptul ca eu nu mai sunt afectata de aceste prejudecati nu inseamna ca ele nu exista sau ca alte persoane nu sunt afectate de ele, asa cum povesteste si Ana.

Sunt tare mandra de fotografiile pe care le-am facut acum doua luni, a fost ideea minunata a Anei, la care ma bucur din suflet ca mi-am adus si eu contributia. Povestea momentului #storiesonskin o aveti la ea pe blog. Ii mai multumesc lui Mihai Raitaru pentru fotografii, Ioanei Dodan de la FabSquad, ca s-a pus la mintea noastra si ne-a creat o atmosfera de vis in timpul shooting-ului, fetelor de la Yummy Mummy care mi-au ridicat parul pe cele mai inalte culmi si Mihaela Stirbu pentru machiaj.

In loc de concluzie: tatuajele mele sunt facute pe piele, dar imi sunt imprimate si-n inima. Fac parte din mine, asa cum fac parte si ochii mei caprui si desi pentru mine ele inseamna enorm de mult, pentru restul nu spun absolut nimic despre ceea ce stiu eu sa fac in viata, despre cat de buna mama sunt, despre aptitudinile sau cunostintele mele, sau despre cat de mult excelez din profesia mea. Si asta ar trebui sa fie primul lucru la care sa va ganditi nu neaparat cand ma vedeti pe mine, ci oricand vedeti o persoana cu un tatuaj.

Daca va si ganditi sa va faceti unul, va dau un sfat: fiti onesti cu voi insiva si cautati raspunsul/motivul inlauntrul vostru. Dupa ce va clarificati voi cu voi, puteti trece la urmatoarea etapa, aceea de documentare ().

Ah, si savurati momentul in care va faceti tatuajul. Da, doare, dar este o experienta care, dincolo de durere, este de neuitat.

Multumesc, Teo, pentru ceea ce ai inscriptionat pe pielea mea.