Radiografia unei zile perfecte

Radiografia unei zile perfecte

Va previn, o sa urmeze multe fotografii.

In timp ce trei patrimi din prietenii de pe facebook au ales litoralul pentru minivacanta asta de 1 Iunie & Rusalii (multumim, Itsy Bitsy pentru 1 iunie!!!!), miercuri dupa amiaza am luat copilul mare direct de la scoala, cu uniforma si ghiozdan cu tot si am plecat glont spre Magura.

Joi si vineri am stat cuminti (mai putin vineri cand am avut proasta inspiratie de a merge la Dino Park, noi si alte cateva mii de parinti cu copiii lor), insa sambata ne-am pus pe cai mari, ne-am trezit si noi mai devreme, am dotat copiii cu bocanci, ne-am umplut rucsacurile cu apa din belsug si ceva echipament de ploaie/racorire brusca/etc si am plecat cu cinci copii in drumetie, spre Cabana Curmatura, un traseu pe care eu si Radu il mai facusem toamna trecuta, dar fara kinderi. Acum ne-am zis ca ce-o fi o fi, in cel mai rau caz facem cale intoarsa daca nu duc copiii tot urcusul.

Traseul nu este unul foarte dificil, insa este mult de mers, iar partea a doua a sa inseamna un urcus sustinut, pe alocuri chiar destul de abrupt. Raportez gradul de dificultate in primul rand la copii si la capacitatea lor de a face un efort intins pe mai multe ore. Ai nostri s-au descurcat de minune si daca ziceam ca se vor lati cand ajungem acasa, surpriza, au mai avut resurse sa alerge prin ograda inca cateva ore dupa terminarea traseului, cu aceeasi energie. Traseul a durat in total sase ore, cu aproximativ o ora de pauza binemeritata la cabana Curmatura, unde au mancat ca niste purcei toti cinci. Tudor, baiatul Laurei si al lui Paul a fost ca de obicei, sprijin pentru Raducu, tinandu-l de mana si ajutandu-l de fiecare data cand a avut nevoie.

Traseul este pur si simplu spectaculos. Mai intai se merge prin „prapastii” (exact asa se si numeste zona, Cheile sau Prapastiile Zarnestilor), un drum ascuns printre niste stanci uriase apoi dupa aproximativ trei sferturi de ora de drum se intra brusc in padure si incepe urcusul. La inceput mai abrupt, apoi cat de cat mai lin. Se trece prin padure plina de vegetatie, apoi incet incet se intra intr-o zona intunecata, unde copiilor le-a placut la nebunie si chiar s-au reactivat, cu glume si cantece si sunete de groaza apoi dintr-odata se ajunge intr-o zona intermediara de platou. Ultima bucata e un alt urcus, destul de abrupt si el, direct pe albia unui parau, care mai ingreuneaza si el un pic aventura, insa nu dureaza mult si se ajunge intr-o poiana mai mare care, acum cand am fost noi era plina, dar plina de flori. De altfel, absolut toata zona era intr-o explozie florala, eu una m-am imbolnavit de la atata frumusete. Totul a durat cam doua ore si jumatate, aproape trei, foarte intense atat pentru copii, dar si pentru noi. O experienta pe care trebuie sa o mai repetam, mai ales ca au avut ocazia de a vedea si o bufnita in plina actiune (a vanat si a prins sub ochii nostri o veverita), au vazut urme de caprioara, au pus o mie de intrebari, despre muschi, licheni, plante, Tudor a facut pe fratele cel mare si le-a cioplit niste bote de sprijin, au vorbit cu vacutele de pe traseu, chiar le-au si botezat, ce sa mai zic, chiar daca nu au fost cele mai usoare si relaxante ore, nici nu mai conteaza, fiindca au fost printre cele mai incarcate si frumoase pentru noi toti.

Odata ajunsi la cabana si lesinati de foame, au socat asistenta de acolo cu pofta lor de mancare si-au devorat fiecare cate un castron urias cu ciorba de fasole, tocana de cartofi cu carnaciori si cate o portie de placinta cu mere, bonus o ciocolata calda. Astept cu nerabdare politia internetului sa imi sara la beregata pentru meniul acesta :)

A urmat coborarea, mai cu miorlaituri si o aversa de „nu mai pot” si „am obosit”, insa una peste alta, cele doua ore de intoarcere au trecut si ele destul de repede si interesant. Vitelusa din imaginile de mai jos e bonus :)

Rezumata in cifrele seci ale ceasului meu, traseul a aratat asa:

Ziceam ca la intoarcere ne-am fi asteptat sa cada toti lati. Cand colo, dupa ce au data iama in ligheanul cu gogosi pregatit de Laura, copiii s-au pus pe jucat „ratele si vanatorii”, joc care a culminat cu Radu mare calcand stramb si facand o ditamai entorsa de data asta la piciorul stang, la fix 11 luni de la ultima entorsa. Ca sa fie totul bine :)

 

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *