De ce continui sa merg la Revvolution luna de luna

De ce continui sa merg la Revvolution luna de luna

Se tot vorbeste de Revvolution de cateva luni incoace, am in comunitatea mea o multime de persoane care merg si ele acolo, care au scris, au documentat experientele lor, Radu a scris de foarte multe ori si m-am gandit ca totusi ar fi cazul sa imi povestesc si eu experienta mea, mai ales fiindca ma intreaba o gramada de lume de ce merg si cum este acolo.

Sunt client Revvolution de opt luni de zile. Cu exceptia unei singure luni care a fost „complimentary”, in care am fost numita „ambasador Revvolution” (dar intre noi fie vorba nu stiu cat de bine m-am achitat de aceasta sarcina), in rest, atat eu cat si Radu ne-am platit cu constiinciozitate fiecare sesiune lunara, ceea ce recunosc ca a fost un efort financiar destul de serios pentru familia noastra.

Am beneficiat si de niste oferte, de exemplu, in noiembrie anul trecut am prins 3 luni oricand in 2017 la 99 de euro luna, ceea ce pe de o parte ne-a ingreunat bugetul atunci, dar ne-a degrevat anul acesta, ulterior au mai venit si altele, la 100 de euro + 25 de euro 4 antrenamente extra, anyway, una peste alta a fost suportabil costul. Intr-adevar, vorbeam si cu Radu, ar fi perfect daca ar exista niste pachete pentru noi, cei care venim luna de luna (chiar daca in iulie si in august zicem pas, din septembrie suntem decisi sa ne reintoarcem), insa pana se lucreaza la ele noi suntem multumiti si asa.

Mi se pare cumva ciudat sa spun ca e un efort financiar pentru noi, fiindca pe vremea cand fumam amandoi, o suma identica o dadeam pe tigari si nu imi amintesc sa ma fi lamentat pe subiect foarte tare, dovada ca perspectivele uneori sunt strambe.

Revenind, o sa povestesc exclusiv din perspectiva clientului, ce ma face pe mine, luna de luna, sa ma reintorc acolo.

Una din reactiile pe care le tot am cand vine vorba de mersul meu acolo este: „dar ce nevoie ai tu de un program de remodelare?”, „Tu chiar vrei sa mai slabesti?” si as vrea sa demontez, cel putin in ceea ce ma priveste acest mit. Da, sunt slaba dupa anumite standarde, insa asta nu inseamna ca pocnesc din degete si grasimea dispare.

Intr-adevar, mare parte din persoanele care merg acolo, merg avand ca principal scop pierderea unui numar mai mare sau mai mic de kilograme. Insa nu acesta ar trebui sa fie scopul. Scopul este ca in acele luni in care esti in program sa faci tot posibilul sa iti insusesti un alt stil de viata, pentru ca de fapt de asta ai nevoie, unul pe care sa il poti replica luna de luna si dupa ce ai iesit din acest program.

Fiecare ajunge la Revvolution cu un plan propriu in cap. La mine nu au fost kilogramele, ci haosul din programul meu zilnic si dorinta de a face sport intr-un cadru organizat si sub supraveghere. Am incercat sa trag de fiare. Moartea pasiunii. Sa ma mut de la un aparat la altul, pune greutatea, scoate greutatea, ridica greutatea, not my style. Acasa am facut sport pana mi s-a facut lehamite si sunt genul de persoana care are nevoie pe cineva langa/in jur care sa o bage in priza. Dupa aproape doi ani in care mi-am rupt fundul pe bicicleta din dormitor (si nu glumesc, chiar aveam niste dureri mari) si efectiv am tras de mine sa imi fac rutina de miscare ajunsesem sa nu mai suport bicicleta in raza vizuala (drept care a fost expulzata din spatiul locativ si acum se odihneste in boxa din subsol). Nu mai inot. Am inotat in trecut, insa nu stiu sa respir sub apa, ca si stil de inot stiu doar bras si paradoxal inotul imi da dureri mari de spate, probabil din  cauza posturii defectuoase.

Cu alergarea e si mai complicat. Azi ploua ca la balamuc, maine e ger, poimaine sunt 30 de grade, ca sa poti alerga si sa nu inspiri numai noxe trebuie sa o faci la sase dimineata, insa eu la sase dimineata dorm, iar somnul meu e sfant dupa ce am trecut prin nasterea si cresterea a trei copii, daca alerg in jurul Casei Poporului mi se face rau de la gazele de esapament, daca alerg pe splai lesin si sunt la un pas sa vomit de la duhoarea emanata de Dambovita, daca alerg in jurul Izvorului, ma simt ca un hamster intr-o rotita.

Da, unii ar zice ca sunt scuze, insa credeti-ma, pentru mine nu sunt, cel putin cele legate de mirosuri si poluare.

Si totusi sunt dependenta de miscare, de endorfinele pe care le simt la finalul unei sesiuni, de senzatia dulce de epuizare si da, de ideea de „fit”, de carne tare si abdomen plat. Si nu, nu am nici gene bune, nici vreun alt secret. Doar munca, munca din aia de furnica, sustinuta.

Cu mancarea, alta belea. Nu mai mananc micul dejun de niste ani buni (pe de alta parte, daca sunt in concediu, TREBUIE sa mananc micul dejun, altfel fac urat), uneori ajung la ora 16:00 fara sa pun in gura nimic, mananc haotic, ciugulesc, in principal resturile din farfuriile copiilor, singurele zile in care pot spune ca mananc ca oamenii normali sunt cele de weekend in care punem masa si mancam toti impreuna si atunci am si eu farfurie de sine statatoare. In rest, ura si la gara. Cand realizez ca imi chioraie matele din ce in ce mai vocal, atunci ma duc la frigider si iau ce apuc. Faza e ca de mancat mancam sanatos si inainte de Revvolution. In casa la noi nu veti gasi „porcarii”, nu ma mai ating de fast food de niste ani buni, sucuri acidulate beau extrem de rar, dulciuri din cand in cand, fara excese si oricum in locul dulciurilor as prefera fructele la orice ora. Insa ciuguleala, mancatul pe apucate, mancatul in picioare, care in timp au dus la niste probleme cu stomacul si organele vecine, au fost pentru mine catalizatoarele care m-au ajutat sa constientizez faptul ca trebuie sa invat sa mananc corect si la ore fixe.

Si iata-ma, cu doua obiective: sa fac sport intr-un cadru organizat si sa invat sa mananc.

In ceea ce priveste greutatea, nu am slabit deloc de acum sapte luni, ba chiar m-am ingrasat nitel (in jur de un kilogram). Cu toate astea, am talia mai subtire decat o aveam inainte, insa am blugi care nu ma mai incap in zona coapselor, fiindca acolo  masa musculara s-a dezvoltat foarte mult. Un downside este ca dupa ce ti se tonifica muschii pe picioare, celulita devine si mai vizibila. Pe niste muschi slabi se aseaza intr-un fel. Pe niste muschi tari, fermi nu prea mai are unde sa se ascunda :)

Daca am invatat sa mananc? Relativ, inca duc lupte cu mine si cu programul meu si cred ca nici nu se vor schimba lucrurile in directia dorita pana nu imi voi stabili clar prioritatile. Dupa ani de zile in care mancarea a fost pentru mine ultima pe lista prioritatilor, sa ma educ pe mine sa imi respect ora de masa, sa nu ma ridic de la masa pana nu termin mancarea, sa zic pur si simplu: „nu pot sa ne vedem la ora 13:00 fiindca atunci mananc” asta mi se pare cel mai greu si insurmontabil obstacol. In afara de asta, chiar daca am incercat sa respect ad litteram planul alimentar al Taniei, nutritionistul Revvolution, am dat-o in gard de mai multe ori, fiindca nu pot sa nu mananc o paine cu unt sau un pulled pork, sau sau.

Altfel, planul alimentar este extrem de abundent si de divers si in realizarea lui se tine cont nu numai de obiectivele din program, ci si de particularitatile fiecaruia, de la animozitati si pana la alte preferinte, interdictii si cine mai stie ce. Si este in cantitate foarte mare, inca am senzatia asta, ca daca ar fi sa il respect la virgula, probabil as face „poc” de la atata mancare. As putea sa povestesc mult despre cat de mult inseamna si discutiile cu Tania si faptul ca reusesti sa gasesti in ea un partener de conversatie care sa te asculte si sa iti respecte doleantele, sa le faca loc in ceea ce este un plan de alimentatie mai mult sau mai putin strict (si aici ma refer la cei care vor sa slabeasca multe kilograme si care au niste planuri mai restrictive).

Ca sa concluzionez, la acest capitol nu m-as lauda, dar nici nu as zice ca am esuat lamentabil. Am zile in care mananc cele trei mese si gustarile, am momente in care revin la haosul initial. Insa primele au devenit parca din ce in ce mai dese, iar cele din urma din ce in ce mai sporadice.

In ceea ce priveste partea de miscare, pot spune, dupa ani de World Class, Pescariu, fitness, aerobic si de oi mai fi facut eu in trecut, ca nu exista ceva mai misto ca programul acesta. Si asta m-a facut cu adevarat dependenta de el. Niciun antrenament nu seamana cu altul, mereu se vine cu cate o combinatie noua, cu cate o idee noua, in continuare, dupa sapte luni de antrenamente, am mai multe sanse sa fac febra musculara dupa cate un antrenament decat sa NU fac. Oamenii sunt faini, te fac sa te simti ok in pielea ta, exact asa cum esti, te motiveaza, sunt prietenosi si glumeti si mai ales, iti stiu limitele. Nu te forteaza peste masura, iti explica argumentat chestii despre mecanica miscarii, te invata miscarile corecte si o fac mereu in cel mai nonjudgemental mod cu putinta. Conteaza enorm sa stii ca esti impins spre limite si in acelasi timp ai siguranta ca cei care te supervizeaza stiu sa nu „sara calul”.

Bonusul pentru mine a venit cam la doua-trei luni de la intrarea in program cand am realizat brusc ca aproape mi-au disparut durerile de spate. A fost, pentru mine, momentul WOW in care am realizat ca nici macar nu estimasem ca as putea avea asemenea beneficii. In plus, am inceput sa stau mai dreapta, datorita faptul ca s-a intarit musculatura spatelui (nu mai eu stiu prin cate febre musculare am trecut in zona omoplatilor, a mainilor si a umerilor!).

Overall, ceea ce a reusit Valentin sa faca la Revvolution este mult peste asteptarile mele. Recunosc ca nu ma asteptam la nici 25% din toate astea cand m-am inscris. Il vedeam doar pe Radu cu un entuziasm de-a dreptul enervant, care m-a facut sa ma intreb ce i-or face oamenii aia in timpul antrenamentelor de vine acasa fleasca de transpirat si extenuat, dar cu o moaca hiper-fericita.

Le am si eu acum pe amandoua. Si transpiratia si moaca. Daca imi iese si pasienta cu mancatul, ma declar cea mai tare din parcare.

Poza e o poza proasta. E facuta la final de antrenament si am vrut sa o pun pe asta nu pentru mi-a facut photo bombing unul dintre antrenori, ci fix pentru ca am vrut sa ma vedeti cum arat la finalul unei ore: transpirata, rosie la chip, teoretic „looking like shit, but feeling great”. E printre putinele selfiuri pe care mi le-am facut de-a lungul acestor luni acolo, din simplul motiv ca am alergie la selfiuri facute la sala. Stiti genul.

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *