Cum a fost in aventura #3casein3zile

Acum fix o saptamana ne aruncam intr-o aventura nebuneasca dar foarte-foarte frumoasa. Asa cum v-am povestit in articolul anterior, timp de trei zile ne-am aventurat prin trei case diferite, in trei zone complet diferite ale orasului, in incercarea de a testa la maxim atat functionalitatile platformei Storia, dar si capacitatea noastra de a gasi ceva pe specificul familiei noastre, in eventualitatea unei mutari. Putem spune si eu si Radu ca toata aceasta idee ne-a depasit cu mult asteptarile, dar nu ma arunc inca in a trage concluzii, le veti vedea la finalul acestui lung, dar foarte interesant articol! ZIUA 1 Prima noastra aventura din proiectul Storia a inceput intr-o zona a Bucurestiului care poate fi considerata oricum, numai “exclusivista” nu :). De fapt prin fiecare alegere pe care noi am facut-o pentru cele 3 zile, 3 locuri si 3 apartamente pe care noi le aveam de vizitat am incercat sa demontam, sa dam la o parte niste prejudecati de care suntem siguri ca nu sunt doar ale noastre. Avem multi prieteni si cunostinte care ne-au povestit in ultima vreme despre cat de ok este si cat de mult s-a schimbat zona de sud a Bucurestiului. In plus, Radu a copilarit in acea zona, iar proximitatea Deltei Vacaresti a fost inca un argument in favoarea cartierului Berceni. Asadar, ne-am pus pe cautat si oarecum spre surprinderea noastra am gasit un apartament  care respecta aproape in totalitate absolut toate criteriile noastre de alegere a unei locuinte: are doua dormitoare pentru copii, are o camera de joaca special amenajata, are un spatiu de depozitare extrem de generos blocul se afla chiar langa...

De ce m-am reapucat sa beau cafea

Undeva la finalul lunii Mai m-am reapucat sa beau cafea dupa mai bine de doi ani. Ca sa intelegeti mai clar contextul in care am revenit la placerea de a savura cafeaua in fiecare dimineata si nu numai, trebuie sa fac o paranteza (introducere) mai mare. Atunci cand m-am lasat a fost o decizie bazata mai mult pe impuls si totul a pornit de la un moment in care mergand sa donez sange, la controlul de rutina, tensiunea mea mica a iesit cam mare. Pana la acel moment, de mai bine de 20 de ani, consumam cafeaua sau ness-ul fara zahar si foarte, foarte rar cu lapte. Imi aduc inca aminte de primele experiente in care am luat contact cu cafeaua “neagra”. Aveam 17-18 ani si faceam impreuna cu tatal meu ceva pregatire la matematica pentru examenul de la facultate. Daca aveam cafea (sau nechezol pe vremea aia) tata facea un ibric mare si nu ne lasam pana nu il terminam pe tot. Daca nu era cafea era ceva ness sau cafea solubila dar de fiecare data fara zahar. Mai tarziu, in anii de facultate, au urmat momentele in care consumam 3-4 cani mari de cafea in incercarea fie de a ma trezi dupa noptile nedormite, fie de a nu dormi si de a invata atunci cand eram in sesiune. Inainte de a ma lasa de cafea, vreme de cativa ani, am schimbat cafeaua pe ness, unul din motivele principale fiind acela ca ness-ul este mult mai simplu de preparat. Noi mereu dimineata suntem pe fuga, probabil ca la fel ca si voi, in incercarea de a trezi copiii,...

Revolutia sprancenelor mele

Fix acum o saptamana urcam aceasta poza si recunosc ca nu m-as fi asteptat la asa val de reactii si de povesti similare cu povestea sprancenelor mele. De atunci, chiar daca au trecut cateva zile, sprancenele mele au capatat/primit o noua forma si implicit o noua viata, iar mie inca nu imi vine sa cred cand ma uit in oglinda si le vad :) Undeva in urma cu vreo douazeci de ani cred ca am „intrat” prima oara in ele. Nu eu, ci evident o cosmeticiana, una in care aveam incredere si pe care o cunosteam de ceva timp. Mama ma amenintase tot liceul sa nu cumva sa imi fac ceva la sprancene, intrucat din perspectiva ei erau pur si simplu perfecte. Erau mostenire din partea tatei, erau groase, definite, negre, stufoase, Albulescu style, iar mama trecuse saraca prin anii ’80 perioada in care s-au purtat sprancenele ultra subtiri si moda lasase urme adanci in sprancenele ei si efectiv nu concepea sa ma vada si pe mine cu ele ciopartite. Eu nu eram complet multumita de ale mele, mi se pareau prea groase, prea „evidente” (mereu am avut aceasta parere despre mine cum ca as avea toate trasaturile „augmentate”, de la nasul foarte borcanat, la buzele prea carnoase – acum le iubesc) si mi le doream „arcuite”, ca in reviste. De aici a inceput un iures, cu experimente, cu tot felul de cosmeticiene, unele mai bune, altele mai putin bune. A culminat acum vreo patru sau cinci ani cu un moment in care mi-am zis „gata! nu mai pensez nimic!”. Si un an de zile nu le-am mai pensat deloc, dar deloc. Bonus, le-am...