Urmatorul nivel

Chiar daca nu am pus pe Facebook, 11 septembrie a insemnat si pentru noi „prima zi de scoala”. A saptea „prima zi” la Rebecca, a treia „prima zi” la David si a doua „prima zi” la Radu. Am facut slalom ca deh, o festivitate la ora noua si o a doua festivitate la ora zece, si de anul asta niciuna din scoli nu mai este in raza a cinci minute de mers pe jos, insa pana la ora 11:00 totul se terminase, iar eu am ajuns inapoi acasa, la un acasa gol si pustiu. Spre deosebire de o majoritate covarsitoare din lista mea de facebook (da, inca un reper) nu m-am bucurat ca a inceput scoala. Nu stiu ce ar fi de bucurat, faptul ca o sa ne adunam iar cate doua/trei ore pe zi sau ca vom fi toti iesiti din casa la 8 fara un sfert in fiecare dimineata? Stiu ca voi avea timp sa fac o gramada de lucruri, stiu ca imi voi putea vedea linistita de munca mea, insa asta nu ma face sa ma bucur de faptul ca a inceput scoala. Da, m-am bucurat pentru ei, pentru bucuria lor de a merge intr-o scoala nou nouta (unul din colegii lui Radu a declarat ca el vrea sa mearga si cand va fi bolnav, fiindca e prea frumoasa scoala, iar Radu protesteaza vehement in fiecare zi cand mergem il luam acasa), dar nu m-am bucurat pentru mine. Anul asta am luat chiar si flori. Niste irisi mov neimpachetati, legati doar cu o panglica asortata, complet iesiti din peisajul de cosuri/cutii si mai nou pungi umplute cu flori....