De o saptamana incoace de cand a pornit avalansa #metoo, urmaresc cu surprindere, dar si admiratie crescanda toate povestile care vad pentru prima oara lumina tiparului virtual. Spun cu admiratie, deoarece trecuta fiind prin zeci de episoade similare cu cele povestite pe hashtag stiu cat de greu este sa te decizi sa pui in cuvinte niste experiente atat de umilitoare incat uneori chiar si tu alegi sa le negi existenta. Nu o sa stau sa scriu nici cat de mult iti poate mutila sufletul o asemenea experienta, daramite mai multe si nici nu o sa va induiosez pana la lacrimi cu povestile mele.

Mi s-au pus piedici, gume in par, am fost frecata cu zapada pana nu am mai avut aer.

Am fost fluierata, claxonata, agatata si mi s-a tranmis „ce mi s-ar face”. Mi s-au intamplat toate astea si cand aveam 12 ani, inceput de cocoasa, dintii strambi si parul tuns baieteste, mi s-au intamplat toate astea si cand eram gravida sau cand eram cu copilul mic in Manduca, mi s-au intamplat toate astea si cand la minus cinci grade ieseam la alergat, infofolita din cap pana in picioare.

Am fost pipaita, atinsa, si frecata. Prima oara treceam in clasa a saptea si el era coleg cu tata si avea o fiica de 14 ani, si eram cu totii la munte. Nu, nu am zis nimanui, socul si umilinta au fost mult prea mari. Au mai urmat si altele, mult mai nasoale, de care chiar nu vreau sa vorbesc, insa amintirea asta imi este foarte vie, mai ales ca am o fiica aproape de varsta pe care o aveam eu atunci, si pe cat de gretos mi s-a parut atunci tot momentul, acum simplul gand ca un barbat adult ar putea gandi sa o atinga pe fiica-mea m-ar aduce in starea de a-i lua omului ala scalpul si simulacrul de barbatie. Vorba Marei Wagner, as da-o si eu pe fiica-mea la Krav Maga.

Am avut parte de priviri cu subinteles, atingeri „intamplatoare”, jocuri de cuvinte cu dublu sens, de la unul din cei mai libidinosi sefi pe care i-am avut vreodata.

Agresiunea nu tine cont de cat de scurta iti este fusta sau cat de provocator esti sau nu imbracata. Agresiunea nu tine cont de locul unde are loc, daca e public sau privat, fiindca nu esti ferita de un potential agresor in public si de cele mai multe ori, daca agresorul este o persoana cunoscuta, el chiar se bazeaza pe faptul ca victima va tacea. Agresiunea tine cont de un singur lucru: balanta de puteri. De ideea ca puterea ii permite lui, agresorului sa faca toate astea. Pentru ca asta a fost invatat inca de mic sa faca. Daca nu primeste, ia cu forta.

Ideea e ca asa suntem crescuti. Daca nu am futut-o atunci nu e agresiune. Acolo e limita. Pana cand, dupa cum s-a vazut in nenumarate cauzuri, limita devine aia in care tipa nu a zis nu destul de raspicat. Asta nu e o scuza. Nici pe departe. E doar unul din multele motive pentru care niste lucruri oribile sunt niste valori in cultura masculina. Unul din multele motive pentru care ne uitam la povestile femeilor agresate si ne infuriem. Pentru ca avem fiecare dintre noi experiente asemanatoare, doar ca in calitate de agresori, si nu vrem sa recunoastem ca fiecare dintre noi e vinovat de cacaturi din astea. Iar tot ce avem de facut e sa ne schimbam pur si simplu sapand putin in noi si vazand care-s traumele care ne aduc in punctul asta.

La mine, de exemplu, a fost atentia prea multa pe care am primit-o in copilarie din partea oricarei femei care ma intalnea. Toate acele „o sa moara fetele dupa el” si „or sa se tina card fetele dupa tine mai baiete” pun ceva presiune pe tine, chiar daca nu iti dai seama la varsta aia. Iar cand am crescut si am inceput sa fiu interesat de fete intr-un mod sexual, dar nu am primit atentia cu care eram obisnuit, reactia a fost sa o iau cu forta, sa arat ca-s barbat. Pentru ca asta-i educatia masculina la nivel subconstient si nu numai.

Cititi toata postarea, e mindblowing. E prima oara cand vad, negru pe alb marturia cuiva din partea cealalta.

Am avut o discutie cu Radu mai de mult, pe tema micilor sicane care se intampla mereu intre fete si baieti, mai ales in timpul scolii. Sicane care sunt vazute si se simt din partea „noastra”, a fetelor ca fiind niste umilinte (pusul piedicii, un ghiont din spate sau un bobarnac, bulgaritul si asa mai departe), dar care din partea cealalta sunt vazute ca glume si una din concluzii, auzita de mine de multe ori de-a lungul vietii si din alte guri, a fost ca noi fetele ar trebui sa ne relaxam, ca nu e nimic facut cu rautate, ca sunt doar glume si ca nu avem simtul umorului in astfel de situatii. Ba mai mult, ni se inoculeaza de mici ca „asta e modul baietilor de a na arata ca ne plac”, ceea ce niste ani mai tarziu netezeste calea pentru o prima palma.

Atunci am inteles si de ce marea majoritate a baietilor si ulterior barbatilor nu inteleg de ce noi nu prindem niciodata „poanta” din aceste glumite: fiindca nu au simtit niciodata reversul medaliei. Nu li s-a intamplat niciodata lor.

Si in toate cele enumerate mai sus e un pattern clar: luatul prin surprindere si punerea celeilalte persoane intr-o pozitie dificila/umilitoare/rusinoasa. Nu li se intampla doar fetelor, li se intampla si baietilor, mai ales acelor baieti care nu isi dovedesc din prima abilitatile de viitor barbat. Are un nume tot acest comportament: bullying.

Desi la o prima privire de la o piedica pusa pana la gestul de a fi apucata de sani este o cale lunga, in esenta nu prea este mare diferenta. Ambele fac parte din aceeasi categorie, cea de care vorbesc mai sus, ambele sunt manifestari ale pozitiilor de forta.

Nu ma consider o victima. Nu ma MAI consider o victima, desi mi-a luat ani de zile pana sa inteleg ca problema nu a fost la mine, ci la agresor(i).

Felicitari tuturor celor care au ales sa vorbeasca. Curaj celor care inca nu au reusit, e nevoie de voi toti si voi toate.

Ii multumesc barbatului de mai sus pentru ca a povestit tot ce a povestit si ca a inteles raul facut.

Daca voi putea intelege barbatii care fac caterinca sau considera in continuare ca vina e la victima (ca tace, ca accepta, ca blabla), fiindca unii chiar nu pot mai mult de atat,  nu voi intelege niciodata femeile care aleg sa aiba acest gen de comportament:

Si sa nu uitam, militantismul asta de facebook da si roade:

 

 

In alta ordine de idei, tocmai ce a fost respinsa de catre guvern o initiativa legislativa de la Ministerul Justitiei, de inasprire a pedepselor pentru agresiunile fizice si sexuale. Stam bine.

Nu uitati, una din trei femei experimenteaza de-a lungul vietii cel putin o data violenta fizica si/sau sexuala din partea unui partener sau non-partener. Celelalte raman doar cu pipaiala. Ce naiba, doar nu e ca si cum au fost futute….

Sursa imagine