Experienta noastra cu virusul Epstein – Barr

August a fost o luna din care nu prea am inteles nimic, nici eu, nici Radu. Dupa intoarcerea din Thassos vineri seara, pe 4, am avut la dispozitie o singura zi, cea de sambata, in care sa spal toate hainele copiilor si sa le fac si bagajele pentru tabara, asta pentru ca duminica, la sapte dimineata i-am imbarcat pe toti trei intr-un autocar cu destinatia Moieciu. Sase zile mai tarziu, vinerea urmatoare, pe 11 august, am luat copiii din tabara aparent sanatosi si ne-am continuat drumul spre Cluj si ulterior spre Apuseni, unde aveam programat sa stam pana pe 20 august. „Surprizele” au inceput inca de vineri seara cu Rebecca. De fapt, in afara de ziua de sambata cand am fost la nunta varului meu, iar copiii au facut senzatie pe ringul de dans toata seara, toata „vacanta” noastra in Apuseni a continut ingredientul de cosmar „febra”. In cantitati diferite, cu zile de pauza la cate un copil, dar fara pauza pentru mine, ca avea altul febra, cu clasicele dureri de cap si musculare, ba de gat (ceea ce ne-a facut sa suspectam o amigdalita pultacee), ba de burta combinate si cu diaree si cu voma (ceea ce ne-a facut sa supectam o enterocolita ceva). Nimic ingrijorator altfel, copiii au fost non stop plini de vitalitate, extrem de curiosi de toate locurile noi pe care le vedeau. Asta pana joi, pe 17, cand mie cel putin mi s-a pus pata si am zis ca vreau acasa cu ei, sa ii duc la pediatrul nostru, la dr. Giosanu, ca sa inteleg si eu ce se intampla. Deja Rebecca ni se...

Looking for the summer

Ne reintoarcem pe baricade, un pic cam debusolati dupa vacanta asta de vara. O vacanta la extreme, care ne-a incercat din plin, pe toate partile, cu bucurie si lacrimi, o nunta, un botez, o inmormantare, o boala, un schimb de prefix, ceva planuri date peste cap. O vara care cel putin mie mi-a transmis faptul ca dincolo de a mai fi vreun cliseu, a trai clipa, momentul, a te bucura de prezent si de ceea ce ai langa tine e cam tot ceea ce conteaza. Da, sigur, privim si spre viitor, ca doar suntem parinti, se presupune ca trebuie sa fim responsabili si cu picioarele pe pamant, ancorati in realitate si mereu pe pozitie, dar asta nu ma/ne impiedica sa traim din plin de la experiente pana la lucruri marunte si sa ne bucuram de ele. Avem numai premiere in anul acesta scolar si cu copiii, alta scoala la Rebecca, care va veni cu niste provocari ce imi strang inima de emotie cand ma gandesc la ele. La baieti nu e alta scoala, dar e sediu nou, unul care chiar daca arata ca in povesti este altceva decat locul in care si-au petrecut ultimii patru-cinci ani. La ei totusi am certitudinea ca se vor adapta instant, sunt croiti din alt aluat. Sigur la noi va fi problema majora, mai ales cu logistica, fiindca de saptamana viitoare la ora 7:45 vom iesi toti din casa si ne vom imprastia in doua zari, unul va duce baietii, unul o va duce pe Rebecca. Sper sa apuc sa ma tin de planul editorial pe care mi l-am setat mental pentru blog, fiindca...

Cinci pasi in miez de vara pentru o viata mai sustenabila acasa

Suntem in mijlocul verii si arsita parca prinde puteri din ce in ce mai mari, la fel si consumul de energie, mai ales daca dam drumul la aerele conditionate. Oricum eram eu de mai de mult setata pe a face economii pe cat mai multe directii, insa de cand m-am inrolat prima data anul trecut in proiectul lansat de IKEA Schimbari mici economii mari, sunt si mai constienta de cat de mult consumam si cat de mult am si putea economisi daca am fi mai atenti. Nu as vrea sa credeti ca am trecut in vreo extrema. Vreau doar sa va spun ca pe masura ce trece timpul incepem sa facem lucrurile de la inceput avand in cap nu numai ideea de a economisi, cat de a lasa o amprenta cat mai putin nociva in urma noastra. Nu e ca si cum brusc reglam clima in zona noastra geografica, insa avem constiinta faptului ca cel putin noi, atat cat am putut, ne-am facut partea noastra de treaba. Asa se face ca anul acesta a fost primul an in care am abordat temperaturile ridicate de afara dintr-o alta perspectiva. Si m-am intrebat cum ar fi daca nu as mai folosi excesiv aerul conditionat, ci as incerca sa gasesc alternative mai putin costisitoare si mai prietenoase cu mediul pentru a ma/ne racori. Ok, sunt mereu cu picioarele pe pamant si sunt constienta de faptul ca nu putem scoate complet din ecuatie aerul conditionat, mai ales daca locuiesti la ultimul etaj si mai ai si trei sferturi din ferestre orientate catre sud si catre vest, dar totusi… Anyway, mai jos aveti o...

Cum a fost in aventura #3casein3zile

Acum fix o saptamana ne aruncam intr-o aventura nebuneasca dar foarte-foarte frumoasa. Asa cum v-am povestit in articolul anterior, timp de trei zile ne-am aventurat prin trei case diferite, in trei zone complet diferite ale orasului, in incercarea de a testa la maxim atat functionalitatile platformei Storia, dar si capacitatea noastra de a gasi ceva pe specificul familiei noastre, in eventualitatea unei mutari. Putem spune si eu si Radu ca toata aceasta idee ne-a depasit cu mult asteptarile, dar nu ma arunc inca in a trage concluzii, le veti vedea la finalul acestui lung, dar foarte interesant articol! ZIUA 1 Prima noastra aventura din proiectul Storia a inceput intr-o zona a Bucurestiului care poate fi considerata oricum, numai “exclusivista” nu :). De fapt prin fiecare alegere pe care noi am facut-o pentru cele 3 zile, 3 locuri si 3 apartamente pe care noi le aveam de vizitat am incercat sa demontam, sa dam la o parte niste prejudecati de care suntem siguri ca nu sunt doar ale noastre. Avem multi prieteni si cunostinte care ne-au povestit in ultima vreme despre cat de ok este si cat de mult s-a schimbat zona de sud a Bucurestiului. In plus, Radu a copilarit in acea zona, iar proximitatea Deltei Vacaresti a fost inca un argument in favoarea cartierului Berceni. Asadar, ne-am pus pe cautat si oarecum spre surprinderea noastra am gasit un apartament  care respecta aproape in totalitate absolut toate criteriile noastre de alegere a unei locuinte: are doua dormitoare pentru copii, are o camera de joaca special amenajata, are un spatiu de depozitare extrem de generos blocul se afla chiar langa...

Revolutia sprancenelor mele

Fix acum o saptamana urcam aceasta poza si recunosc ca nu m-as fi asteptat la asa val de reactii si de povesti similare cu povestea sprancenelor mele. De atunci, chiar daca au trecut cateva zile, sprancenele mele au capatat/primit o noua forma si implicit o noua viata, iar mie inca nu imi vine sa cred cand ma uit in oglinda si le vad :) Undeva in urma cu vreo douazeci de ani cred ca am „intrat” prima oara in ele. Nu eu, ci evident o cosmeticiana, una in care aveam incredere si pe care o cunosteam de ceva timp. Mama ma amenintase tot liceul sa nu cumva sa imi fac ceva la sprancene, intrucat din perspectiva ei erau pur si simplu perfecte. Erau mostenire din partea tatei, erau groase, definite, negre, stufoase, Albulescu style, iar mama trecuse saraca prin anii ’80 perioada in care s-au purtat sprancenele ultra subtiri si moda lasase urme adanci in sprancenele ei si efectiv nu concepea sa ma vada si pe mine cu ele ciopartite. Eu nu eram complet multumita de ale mele, mi se pareau prea groase, prea „evidente” (mereu am avut aceasta parere despre mine cum ca as avea toate trasaturile „augmentate”, de la nasul foarte borcanat, la buzele prea carnoase – acum le iubesc) si mi le doream „arcuite”, ca in reviste. De aici a inceput un iures, cu experimente, cu tot felul de cosmeticiene, unele mai bune, altele mai putin bune. A culminat acum vreo patru sau cinci ani cu un moment in care mi-am zis „gata! nu mai pensez nimic!”. Si un an de zile nu le-am mai pensat deloc, dar deloc. Bonus, le-am...