Pledoarie pentru moase

Stiu ca poate parea ciudat sa mai povestesc despre nasteri aici pe blog, insa e un subiect care pentru mine va fi mereu de actualitate, atata timp cat am trecut si eu prin trei. Intr-o lume ideala, un copil vine pe lume atunci cand el este pregatit sa vina si in conditiile in care el, printr-un mecanism care functioneaza ad-litteram „de cand lumea”, le stabileste. Cred ca este unul din momentele pe care le putem controla cel mai putin si momentul nasterii apartine unor entitati pe care, desi afirmam ca suntem pe culmile evolutiei si ale cunoasterii, le intelegem extrem de putin. Desi cunoastem mecanismele, nu le intelegem pe deplin. Si in mod normal, ceea ce nu intelegem vrem sa controlam. Asa s-a ajuns la nasterile ultramedicalizate, desi nu exista indicatii in acest sens, asa s-a ajuns la rate ale cezarienelor si de 75% prin anumite spitale si m-as hazarda sa afirm ca inca nu stim care sunt consecintele pe termen lung pentru noi, femei care au nascut prin cezariana si copii nascuti prin cezariana. De aceea, pledez din inima pentru noua initiativa, „Avem nevoie de moase”, pornita de catre cele mai reputate entitati in materie din Romania: Asociatia Moaselor Independente, Asociatia Moaselor din Romania si Asociatia pentru Nastere Naturala. Nu ma mai lungesc mult cu incercarile mele palide de a aduce argumente in favoarea nasterilor naturale, nu este vorba despre asta ci, in acest moment, este vorba de o strategie ce ar trebui implementata la nivel national si care ar imbunatati in mod considerabil starea de sanatate a mamelor si a nou-nascutilor din Romania. Fiindca cifrele ne arata un...

#TimeOut pentru atleta din mine

Prima oara m-am gandit ca as fi putut sa pun ca titlu: „Ghidul ideal pentru momente de #timeout perfecte”, la fel de bine s-ar fi potrivit, cred. Fiindca exact asta am de gand sa fac mai jos :) sa imi impartasesc vasta mea experienta de mama de trei copii, care a ajuns sa isi optimizeze la perfectie momentele ei de relaxare. Inainte de toate: Make a plan. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma trezesc cu o gramada de timp la dispozitie (doua ore la mine intra in categoria „mult”) si sa nu stiu ce sa fac cu el. Pana m-am dezmeticit, pana am ales ce sa fac, pana mi-am scos din cap toate gandurile legate de copii, paf, a trecut timpul si am ramas cu buza umflata, cu nemultumirea faptul ca nu am reusit sa fac nimic si cu frustrarea ca s-a ales praful din atatea minute pretioase. Acum incerc sa planific din timp cand si cum pot. Bineinteles, exista si reversul: planific prea mult si dupa aia in plin #timeout sunt ocupata sa fac de toate si zici ca-s la maratonul de bifat lucruri de facut, ceea ce nu prea mai suna deloc a #timeout, nu? Deci, daca am doua ore la dispozitie, prefer sa fac un singur lucru. De exemplu, o alergare (as vrea eu…) sau o carte in mana. Sau o plimbare. Sau o sesiune de pus la curent cu ceea ce se mai intampla in lume (check this out – detaliez mai jos ideea). Sau o sesiune de cumparaturi (nothing beats that!). Sau o baie fierbinte (daaa, fac si vara chestia asta, este detoxifierea perfecta...

Romania, patria contrastelor

Un foarte bun prieten mi-a spus acum ceva vreme ca Valcea e cel mai frumos judet din tara si Oltenia de sub munte cea mai frumoasa zona turistica din Romania. In primavara am fost la Olanesti si am vizitat Parcul National Buila Vanturita, anul trecut am parcurs toata Transalpina venind dinspre Sibiu. Anul acesta am hotarat sa vizitam Voineasa si imprejurimile ei. Am fost intr-o formula restransa, doar noi impreuna cu Raducu, copiii cei mari, David si Rebecca fiind plecati in tabara de pictura. Rezervarile le-am facut folosind booking.com. Asa am gasit singurul hotel decent din zona Voineasa (mai sunt insa cateva pensiuni foarte ok), hotelul Zan. Zona Voineasa este absolut superba. Daca ajungeti aici trebuie neaparat sa parcurgeti drumul de la Valea Macesului la Ciunget apoi la lacul Petrimanu si mai departe pana la lacul Galbenu. Este drum forestier, insa este accesibil masinilor. Cateva detalii despre zona aveti aici si aici, e un loc in care va garantez ca ati vrea sa reveniti oricand (Bogdana a fost si iarna si din spusele ei locul este parca desprins din povesti) Un alt drum care merita facut este cel forestier de la Voineasa la barajul Vidra, insa atentie, sunt zone cu parchet in lucru (zone in care se incarca lemnele) si aveti toate sansele sa va intalniti cu cel putin un trailer cu lemne si drumul este uneori ingust. Altfel, este ok de parcurs cu masina (recomand 4×4) si il recomandam in loc de varianta batatorita asfaltata, pentru peisaje uimitoare. Daca totusi, alegeti varianta mai linistita, adica drumul asfaltat DN7A care duce la Obarsia Lotrului, sa nu credeti ca e mai putin spectaculos, si musai...

IKEA este pentru oameni, nu consumatori

Ieri, in cadrul traditionalului eveniment de lansare a catalogului pe 2017, pe care eu l-am ratat cu brio nefiind in Bucuresti (insert aici emoticoane multe multe cu ochii rosii de plans), IKEA Romania a adus un suflu nou ideii de casa-acasa cu ajutorul unor femei extraordinare, pe care le puteti urmari mai jos. Nu cred ca exista femeie in tara asta care sa nu se regaseasca macar un strop in descrierile din film. Casa, masa, maternitate, job, sotie, fiica, toate perfect executate. Nope. Nimeni nu le poate face pe toate, sau poate reuseste cineva, dar cu un pret mare de tot platit: renuntarea la propria persoana. Am avut si eu anii mei in care am incercat sa joc „dupa reguli”, sa fiu ceea ce se astepta de la mine, sa ma conformez, sa fac lucrurile ca la carte. Te consuma. Mult prea mult si mult prea repede. Si cu cat ne trezim mai repede, cu atat reusim sa traim mai constient, sa ne bucuram mai mult de ceea ce conteaza cu adevarat si sa pretuim inclusiv, sau poate, mai ales cele mai insignifiante lucruri din viata noastra. Asa ca dragele mele, renuntati. Renuntati sa aratati ca scoase din cutie, doar fiindca asa vi s-a inoculat de cand erati mici, renuntati sa mai incercati sa dovediti ca le puteti face pe toate, renuntati la perfectiune, renuntati sa mai bifati si sa va lasati conduse de asteptarile celor din jur si incepeti sa cautati ceea ce va doriti voi cu adevarat, pentru voi. Permiteti-va sa mai si gresiti, iertati-va voi insiva inainte de oricine altcineva, go out there si indrazniti sa...

Motivationalul de fiecare zi

The only failure is not to try. Recunosc ca simteam nevoia de ceva care sa ma trezeasca din amorteala care ma caracterizeaza de cateva luni incoace si cred ca filmuletul acesta s-a potrivit la fix. Nike i-a dedicat un mini-material, povestea completa o puteti citi aici, iar filmuletul il aveti mai...

Haideti sa aratam ca ne pasa!

Am vrut sa scriu acest articol imediat dupa intoarcerea din vacanta. Din pacate, recunosc si imi pare rau, l-am tot amanat in lista de prioritati. Va mai aduceti aminte de cozile la vot la care au stat romanii din diaspora in 2014? Daca cumva ati uitat a avut grija dl. ex prim ministru Ponta, printre alte declaratii halucinante, sa va aduca aminte. Domnul fost premier a declarat: „imi pare rau pentru acele cozi, pe care insă ulterior am aflat ca nu le-am facut eu, ci cei care se asezau de doua ori, de trei ori, de patru ori la rand, ca sa fie cozi, sa se arate la televizor”. Am citit de mai multe ori declaratia si apoi m-am uitat pe conversatiile pe care le-am purtat in ziua alegerilor cu sora mea care incerca sa voteze la Bruxeless si cu ati prieteni aflati in Germani sau in Anglia. Oameni care au stat la coada si 10 ore doar pentru a-si exercita dreptul la vot. Oameni de care Ponta impreuna cu aparatul PSD si-au batut joc si continua sa o faca. Din pacate problema votului in diaspora este aproape aceeasi si dupa doi ani. In 2016 vor exista de doua ori mai putine sectii de votare in strainatate. Cred ca intelegem toti cam ce inseamna asta. Lucrurile pot fi mai simple daca vom incerca si vom reusi sa ii mobilizam pe cei din diaspora sa se inscrie in Registrul Electoral. Doar asa ei vor putea vota fie la o sectie de votare deschisa in orasul lor, fie prin corespondenta. Guvernul incearca, cam tardiv, sa simplifice procedurile de inscriere in Registrul...

Creativitate vs Pete.

Saptamana trecuta, dupa cum bine stie tot internetul, ne-am intors din Grecia. Am ajuns acasa (foarte) bronzati, cu bateriile incarcate si (mai ales copiii) pregatiti de noi aventuri in ceea ce a mai ramas din vacanta. Am descarcat mai intai copiii, apoi bagajele si ne-am pus pe despachetat. Atat de frumos si de relaxant a fost in vacanta, incat am uitat aproape complet de ceea ce va urma atunci cand vom ajunge acasa. Mai exact am pierdut si noi, si copiii, sirul zilelor. Noroc cu copilul cel mare care pe drumul spre casa ne-a adus cu picioarele pe pamant intrebandu-ne daca am uitat de excursia ei la Rasnov si de tabara in care va pleca impreuna cu David. De uitat nu uitasem, dar nici eu nici Radu nu ne-am dat seama de faptul ca intre sosirea noastra acasa si urmatoarea plecare a unui copil nu sunt decat 48 de ore. Asadar, am ajuns, am dezbracat, hranit, curatat si “parcat” copiii in camera de joaca, am despachetat si…am inceput sa spalam. Haine pline de nisip adus de pe toate plajele din Thassos, haine pline de pete de inghetata scurse din cele 2 (uneori 3) portii zilnice pe care le-au mancat copiii, haine pline de pete de sos de rosii, iaurt, miere, suc de portocale, haine inverzite si pline de pamant de la iarba de pe dealurile si muntii din Thassos ba chiar si haine cu pete de culori de la acuarele cu care au pictat pietre pe plaja din Tripiti. Sunasem de pe drum si ii rugasem pe bunici sa ne cumpere un pachet de OMO asa ca ne-am pus...

Romania prinde aripi

In familia noastra baschetul a intrat oarecum neasteptat. Copiii m-au surprins pe mine uitandu-ma la meciurile din Euroliga si la cele jucate de Steaua CSM in campionatul nostru. La inceput au pus multe intrebari apoi au ramas la TV langa mine. Am inceput sa mergem impreuna la meciuri si am ajuns in stadiul in care baietii nostri bat mingea non stop si afara si in casa. Incet, incet baschetul a surclasat orice alt sport pe care il indrageau sau chiar il practicau. Nu ii prea mai intereseaza fotbalul, nu prea mai vor sa mearga la tenis, iar pe David (Radu e inca prea mic) am hotarat sa il dam la lectii de baschet incepand din Septembrie. Am gasit o varianta destul de aproape de casa noastra, dar aici daca aveti sugestii si recomandari de cluburi de baschet pentru copii, le asteptam cu mare interes.   Si pentru ca lucrurile se potrivesc mereu atunci cand ele merg in directia corecta :), in mai putin de o saptamana baschetul ne-a mai oferit niste surprize placute. In primul rand Steaua CSM a decis sa relanseze programul “Patron la Steaua”. Despre asta, a scris Marius Vasilescu, singurul blogger din Romania care scrie foarte bine si cu multa pasiune despre baschet. Initiativa celor de la Steaua CSM mi s-a parut una din cele mai bune initiative dedicate suporterilor, gandita si pusa in practica vreodata de un club din Romania. De fapt nu stiu sa mai existe ceva similar la nici un alt club din Romania, indiferent de sport. In timp ce eu si Bogdana discutam despre clubul de baschet la care dorim sa il...

Pledoarie pentru un sat

Exista un proverb nigerian (dar are multe forme asemanatoare si in celelalte state ale continentului african): “It takes a whole village to raise a child”, care in traducere suna cam asa: “Este nevoie de un sat intreg pentru a creste un copil”. Ce transmite de fapt acest proverb? Ca cresterea unui copil este un efort comun si ca responsabilitatea aceasta se extinde la o familie pe care ei o numesc familia largita sau extinsa. In acceptiunea triburilor africane, toata lumea ia parte la acest proces, inclusiv (sau poate mai ales) fratii si surorile mai mari, verisori, unchi, matusi, si chiar si vecini sau prieteni. La noi, in civilizatiile asa zis dezvoltate, se poate observa o tendinta opusa, o concentrare spre un nucleu din ce in ce mai restrans, compus de obicei din mama, tata si copil. De aici si o presiune din ce in ce mai puternica pe cei doi membri adulti ai familiei, care trebuie sa suplineasca celelalte roluri in conditiile in care trebuie sa fie si membri activi si “productivi”. Este o presiune pe care si eu am resimtit-o la un moment dat, de aceea una din cele mai inspirate decizii luate in viata mea de mama a fost sa nu refuz o mana intinsa de ajutor. Viata de mama vine la pachet cu o magie si un farmec caruia eu inca nu i-am gasit vreun echivalent si nici nu cred ca ii voi gasi vreodata. Este cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat, este o adevarat binecuvantare ceea ce imi este dat sa traiesc zi de zi alaturi de copiii mei si pot spune ca nu...

Doar Dinamo Bucuresti

Nu am crezut vreodata ca voi ajunge sa scriu cele de mai jos. Nu am crezut niciodata ca va veni acel moment in care un gest al celor mai mari rivali, un gest facut de suporterii echipei pe care am detestat-o si in acelasi timp respectat-o de mic ma va face sa simt o asemenea bucurie ciudata. Eu am crescut in Ghencea, pe stadionul echipei Steaua Bucuresti. Aveam 3 ani atunci cand tata m-a dus pentru prima oara la un meci. Nu imi aduc aminte cu cine a jucat Steaua, stiu doar ca alergam printre gradenele de lemn si apoi cand oboseam ma intindeam pe ele si incercam sa ii urmaresc pe cei de pe teren. Am crescut si am inceput sa merg singur la meciuri saptamana de saptamana. Nu ratam nici meciurile pe care echipa le juca la Ploiesti sau la Brasov la care mergeam in general cu bunicul meu. A urmat apoi, dupa 1994-1995 perioada in care a aparut Armata Ultra. M-am mutat de la tribuna a doua in peluza nord si apoi la peluza sud cand au aparut grupurile de suporteri acolo. Atunci cand nu am mai putut tine pasul cu fenomenul ultras am migrat catre tribuna intai acolo unde am avut abonament constant mai bine de 5 ani. Am trait alaturi de Steaua cele mai frumoase momente din viata unui suporter. M-am bucurat la multe victorii si meciuri istorice cum ar fi cele cu Anderlecht, Galatasaray, Valencia sau mai recentele Chelsea si Ajax. Am suferit zile intregi dupa meciuri ca cel cu Middlesbrough. Le-am transmis baietilor mei dragostea pentru tot ceea ce a insemnat Steaua...