Dupa 25 de ani

Cred ca trebuie sa va avertizez de la bun inceput, urmeaza un articol care este foarte posibil sa va afecteze emotional :). Sambata am avut intalnirea de 25 de ani de la terminarea liceului. Da, au trecut 25 de ani, nu mai sunt chiar asa de tanar desi eu asa vreau sa cred in continuare. M-am revazut cu oameni dragi mie, m-am reintalnit cu prieteni foarte vechi, am vizitat liceul si chiar si clasa in care am invatat vreme de 4 ani – daca nu cei mai frumosi, cu siguranta cei mai intensi ani din viata mea de pana acum. Pentru ca nu se putea altfel, la final de zi am avut si o petrecere de pomina, la fel ca cele de acum peste 25 de ani, cu muzica buna si la fel de “batrana” ca si noi, cu multa distractie si in egala masura bucurie si  multa nostalgie. Am ras, ne-am bucurat de revedere, unii dintre noi au mai si plans si cu siguranta absolut toti am trait cateva clipe in care mintea si inima noastra s-au intors in timp, la anii de liceu. Multa emotie, multa bucurie, probabil ca si urme de tristete si melancolie. Pe batranul Sfantul Sava (Balcescu pe vremea noastra, pana in 1990) l-am gasit la fel de impunator. Culoarele mari si largi, salile de clasa inalte cu usile care parca sunt aduse din Alice in Tara Minunilor, holul de la intrare, gangul, toate sunt aproape la fel ca acum 30 de ani. Singurul care a disparut, de fapt a fost mutat in curtea mare a liceului, este terenul, locul care in afara de...

Vacante altfel, impreuna cu copiii

La inceput de Martie va spuneam care sunt planurile noastre de viitor legate de blog. De atunci si pana acum pasii pe care i-am facut au fost mici dar apasati. Cel mai important este ca ne-am reapucat de scris chiar daca inca nu o facem cu regularitate. De fapt este exact asa cum v-am spus, scriem despre lucrurile care ne plac, care ne atrag atentia, ne implicam doar in proiectele care sunt “pe aceeasi lungime de unda cu noi”. In rest, ne dedicam cat de mult putem copiilor si familiei si face incercam sa facem cat mai mult ceea ce ne place, sa calatorim :) Si daca tot am ajuns la calatorii, trebuie sa va spunem ca o sursa de inspiratie si sfaturi si speram noi si parteneri de calatorie cat mai curand si de cat mai multe ori, ne vor fi Alina, Florin si copiii lor Ionut si Andrei, mai pe scurt Familia Hai Hui. Alina si Florin au pornit de curand proiectul lor de suflet blog-ul – jurnal de calatorii si sfaturi pentru vacantele in familie. Noua ne-au povestit despre proiect cu ceva inainte sa il porneasca. Ideea lor ne-a cucerit de prima oara de cum am auzit-o. Si nu e vorba doar despre idee, ci de aceea chimie care la noi exista cumva la nivel de familie. Adica noua ne place de Alina si Florin, iar copiilor nostri atunci cand s-au vazut prima oara le-a luat maxim 20 de secunde pentru a se imprieteni. :) Cred ca ei sunt in acest moment singura sursa on line care poate inspira cu adevarat familiile cu copii sa se...

Tatuajele mele

Dupa cum multi/multe stiti, am „cateva” tatuaje. Destule sau poate nu, depinde din perspectiva cui privesti :) fiindca daca ar fi sa o intrebam pe mama, ar zice ca si unul e prea mult, daca e sa ma intrebi pe mine, as mai avea cateva pe lista si pentru fiecare dintre ele as avea un motiv serios pentru a-l pune pe piele. De cand le-am facut am avut parte de o gramada de reactii din partea celor cu care am interactionat, de la cele mai firesti, pana la unele pe care le-as putea numi, fara sa exagerez, chiar invazive. Daca cel mai multi au avut reactii de „wow”, „unde?”, „cat de interesant” si in general s-au inscris pe un trend contemplativo-analitico-admirativ (al ideii de tatuaj in sine, mai ales), am avut si cateva momente in care m-am simtit mai mult sau mai putin stanjenita sau amuzata de reactiile lor. Am avut o situatie in care o persoana cu care nu mai interactionasem in viata mea pana acel moment sa imi apuce mana ca sa pipaie tatuajul, ocazie sa imi amintesc de toate acele pipaieli primite pe burtile mele de gravida, complet deranjante si intruzive. Pentru ca, nu-i asa, cum burta de gravida este vazuta ca un bun comun si spatiul personal trebuie sa fie incalcat atunci, la fel si in cazul tatuajelor, spatiul personal dispare pentru anumite persoane. O alta coincidenta a facut ca la cateva luni dupa ce Teo mi-a tatuat pe mana balena cu cocoasa (pe care, by the way, am „gandit-o”/cautat-o mai bine de doi ani) sa apara isteria cu balena albastra. Va provoc sa incercati sa imi spuneti cam de...

Nostalgii

Lunea intra la 1 la scoala, asa ca apuca si ea sa manance pranzul la o ora decenta, ca toti oamenii de altfel. Se aseaza langa mine la masa, se stramba la andiva din salata, se stramba la ardeiul rosu (v-am spus ca e in perioada in care multe sunt nasoale, naspa, nedigerabile, ne-whatever). Ii spun: „Mananci ce vrei, ce nu vrei lasi in farfurie, ce e asa de complicat?” Ma uit la ea si ma frapeaza ca la cei 11 ani ai ei este deja un adult ca si dimensiuni. A intrecut-o pe mama la inaltime, cred ca are 1,60 deja, cantarul se invarte pe la 49 de kilograme, la picior m-a depasit pe mine, s-a dus la 39 lejer, ceea ce imi da fiori pe sira spinarii, fiindca nu mai am de gand sa investesc in perechi nenumarate de incaltaminte (mai ales ca domnisoara are gusturi bune, fine si scumpe, deh, aschia nu sare departe de trunchi!), ce mai, daca e sa ma iau dupa cifre doar, e mult peste multe prietene de-ale mele, femei in toata firea. Si totusi, e inca o copila cu minte de copil, copila care a crescut inlauntrul meu, mai intai avand o forma nedefinita, apoi cu manute si picioruse, apoi incepand sa si le si miste prin burta mea. Nasul ei, inca carn, tot in burta mea a prins forma pe care o are azi. Parul asta frumos, in nuante castanii deschise cu suvite aurii tot acolo a fost decis fara cale de intoarcere. Mintea asta a ei, teribil de ascutita si limba asta cu care imi livreaza cele mai aspre replici si mai...

Perspectiva adolescentului

M-am surprins acum doua seri, in timp ce ma uitam la „13 reasons why” (sunt abia la episodul trei, iar la episodul patru m-a doborat oboseala) ca involuntar m-am apucat sa incerc sa gasesc solutii din pozitia parintelui. Si ca de fapt solutiile erau legate de parinte mai mult de cat de copil. M-au frapat cateva scene, in care parintele intreaba „everything ok?”, copilul da raspunsul evident „yup”, desi in spatele acelui „yup” se afla exact opusul, iar parintele e multumit ca si-a facut treaba de a intreba si cu asta basta, fiecare se reintoarce la propriile-i probleme. Si dintr-odata te trezesti in viata reala ca nu iti mai cunosti copilul, ca in el a crescut un ditamai universul cu care tu nu ai absolut niciun contact si te intrebi „cum de s-a ajuns la asta?”. Cum? Prin mii de momente din astea ca cel de mai sus, in care s-a mai pus o cate o micuta caramida intre tine si copil. Mii de momente in care te-ai multumit ca parinte sa bifezi un „totul ok? – „da, totul ok?”. Mii de momente mici, aparute nu dintr-odata de cand copilul a devenit preadolescent, ci din frageda pruncie, de cand i-ai spus prima data: „stai un pic, nu pot acum” sau cand copilul a venit la tine suparat nevoie mare/plans ca si-a pierdut nu stiu ce prostie si tu i-ai zis „haide, mah, astea-s probleme sa plangi din ele”. Cu fiecare ignorare de-a ta, cu fiecare minimizare a supararilor sale, cu fiecare moment in care atentia ta a fost in alta parte atunci cand el avea nevoie de ea zidul a mai...

Programa scolara din ziua de azi

Se da culegerea de matematica, pentru clasa a V-a, partea a II-a, semestrul 2 de Sorin Peligrad, Dan si Maria Zaharia. Este culegerea folosita de multi din elevii de clasa a V-a, printre care si Rebecca. Practic este cartea de baza dupa care Rebecca invata pentru ca manualul propriu zis, cel de la Editura Didactica si Pedagogica nu l-au folosit aproape deloc pana acum. Manualul l-am cumparat la inceputul clasei a V-a pentru ca se afla pe lista de manuale, culegeri si carti obligatorii) dar de atunci si pana acum Rebecca nu l-a luat la scoala de mai mult de 4 ori. Sa revenim la culegere. Ea este structurata in doua mari sectiuni cu mai multe capitole. Astfel, avem: Aritmetica si algebra – Capitolul 1 Numere rationale pozitive, Fractii zecimale (I); Capitolul 2 Numere rationale pozitive, Fractii zecimale (II); Capitolul 3 Ecuatii si Inecuatii in Q+ Geometrie – Capitolul 1 Elemente de geometrie; Capitolul 2 Unitati de masura Repet, discutam de clasa a V-a, discutam de mintea unor copii cu varsta de maxim 11 ani. Acestor copii li se explica undeva la inceputul culegerii – manual, pe mai putin de o pagina ce inseamna o fractie ordinara, ce inseamna o fractie zecimala si oarecum, intr-un fel extrem de alambicat, care sunt diferentele dintre cele doua tipuri de fractii. Despre fractii ordinare, o notiune extrem de abstracta pentru orice copil, au invatat prima oara in clasa a IV-a. Imi aduc aminte ca atunci pentru a o face pe Rebecca sa inteleaga despre ce discutam, am folosit piesele de Lego si am exemplificat pentru a-i explica vizual notiunea de fractie. Daca...

Cum sa faci bagajele in sapte pasi

In ultimul an am calatorit foarte mult cu copiii si este poate, cea mai mare bucurie pentru mine faptul ca avem cum sa facem asta. Am fost in Thasos de doua ori (doua drumuri de cate 1200 de km plus plimbarile pe insula care au cam totalizat inca cel putin 1200 de km), la mare la noi, la Olimp de doua ori, Magura de nu mai putin de cinci ori, Paltinis, Voineasa-Obarsia Lotrului-Transalpina, Mauritius (30 de ore petrecute in avion si/sau aeroporturi), Galtur/Ischgl (3400 km dus-intors) si Legoland (3500 km dus-intors), plus nici nu mai mentionez Sinaia, la casa bunicilor. Si tot atatea bagaje am facut. Am facut bagaje pentru o luna, bagaje pentru weekend, bagaje pentru schi, bagaje pentru plaja, bagaje cu limita stricta de spatiu si kilograme, bagaje pentru zece zile fragmentate in 5 cazari diferite in 5 orase din patru tari. Numai citind si ma ia pe mine ameteala :) Dincolo de partea misto a vacantei se afla partea de logistica, operationala, care nu e cel mai usor lucru, insa avem si aici, la fel ca in aproape toate celelalte aspecte ale vietii de familie, retete, sau cum le spunem noi, proceduri :). Ce e cel mai provocator e aftermath-ul, cand ajung acasa si despachetez, sortez tot ceea ce nu am sortat in vacanta si masina de spalat lucreaza la foc continuu si uneori am senzatia ca muntele de haine nu scade deloc in inaltime :))). E distractiv insa sa imperechezi in medie 50-60 de perechi de ciorapi (uneori si mai multe).  Si nu, nu avem noi vreun fetis cu sosetele, insa daca inmultiti 10 zile cu o...

De ce ar trebui sa mergeti la seminariile Oanei Moraru despre scoala de ieri, copiii de azi si lumea de maine

Acum aproape o luna si jumatate, am participat pentru prima oara la un seminar al Oanei Moraru despre copii intre 6 si 12 ani. A fost o decizie pe care am luat-o imediat dupa ce am aflat (de fapt dupa cu Bogdana mi-a spus ca vom fi parteneri media). Imi doream de ceva vreme sa o ascult pe Oana Moraru si in plus, copiii nostri au exact varstele copiilor despre care Oana a vorbit in cadrul seminarului. Radu si Rebecca sunt exact la extreme, 6 si 11 ani, iar David 8 ani. Participarea la seminar a fost probabil una din cele mai bune decizii pe care am luat-o pana acum vreodata in privinta materialelor si seminariilor pentru parinti si despre copii. Cu toata sinceritatea, trebuie sa spun ca nu imi aduc aminte ca cel putin in ultimii ani sa fi fost la vreun seminar la care sa imi iau pagini intregi de notite si care parca as fi vrut sa nu se mai termine. Desi imi doream de ceva vreme sa particip la unul din seminariile Oanei, am asteptat intr-un fel momentul cel mai potrivit. Dupa cum va spuneam mai sus, copiii nostri ocupa toata „plaja” varstelor despre care Oana a povestit. Daca Radu la varsta de 6 ani abia incepe sa-si stabileasca anumite standarde interne personale prin care interpreteaza lumea din jurul lui, David este la etapa in care vrea sa-si demonstreze talentul si abilitatile, iar Rebecca se afla spre finalul etapei 6-12 ani, la ea schimbarile fiind majore. Din anumite perspective poate parea simplu pentru noi si chiar este uneori, pe de alta parte provocarile carora trebuie...

O seara cu Cirque du Soleil

Acum doua seri am fost invitata la ceea ce banuiesc eu ca a fost doar o particica din aniversarea celor noua ani de Baneasa Shopping City. A fost un eveniment nu de foarte mare avengura, cu cateva sute de spectatori,  totusi a fost o desfasurare de forte si un statement pe care nu multi si-l permit. Mai exact, pe scena ridicata in locul fantanilor arteziene a performat, special pentru acest eveniment, o parte din echipa Cirque du Soleil care se afla in acest moment in Romania in turneu cu Varekai, unul din cele mai logevive turnee ale lor. Eu am profitat ulterior de ocazia care mi s-a oferit si am „smuls” la cald un interviu de la unul din cei mai „hot” acrobati ai Cirque du Soleil, Cedric Belisle, care este acrobatul responsabil cu Roue Cyr, o roata uriasa si extrem de spectaculoasa.  Cedric are 25 de ani, este acrobat de ani de zile, insa pana acum specialitatea sa a fost trambulina, facand parte o buna perioada din echipa Canadei si luand inclusiv medalii la niste campionate panamericane de gen. Are si o diploma in psihologie si cam asta a fost si subiectul cu care am inaugurat interviul. Deci, de unde si pana unde tocmai psihologie? Razand, mi-a raspuns ca de-a lungul competitiilor la care a participat ca si saritor la trambulina a avut mari probleme in a-si gestiona emotiile, in a-si controla mintea si a se concentra exclusiv pe concurs si ca la un moment dat a apelat la serviciile unui psiholog specializat pe psihologie sportiva, care nu numai ca l-a ajutat mult sa isi gestioneze si sa isi depaseasca propriile frici si emotii,...

In spatele blocului.

Nu am foarte multe amintiri din spatele blocului, in primul rand fiindca acolo era locul in care se afla ghena, de care imi amintesc cu fiori pe sina spinarii, deoarece indiferent de anotimp mirosul era acelasi, la fel de ingrozitor. Tot acolo se afla batatorul de covoare si mai ales primavara se bateau covoarele, asa ca era locul „adultilor” si uneori si al copiilor pedepsiti de catre parinti sa bata ei covoarele. Nu in cele din urma, era fieful gastilor care stateau in blocul din spatele blocului meu si care in afara de faptul ca erau mai mari ca varsta, erau genul acela de bullies pe care era mai bine sa ii ocolesti. Mai adaug la toate astea si faptul ca toate camerele apartamentului dadeau inspre strada si mama imi spunea mereu sa fiu „in raza vederii”, asa ca nu, nu am amintiri din spatele blocului, insa am cat cuprinde din fata acestuia. Dincolo de asta, cele mai puternice si minunate aminitiri sunt de la bunica de la Cluj, de pe strada prafuita pe care nu trecea niciodata nicio masina si pe care se invartea toata viata noastra, a copiilor de pe la casele din jur,  de dimineata devreme si pana noaptea tarziu. Imi amintesc cu claritate sute de momente si senzatia care ma invaluie fara exceptie este aceea de libertate totala. Paradoxal, fiindca toate acele momente au fost traite in cea mai lipsita de libertate perioada. Pana la urma nici nu conteaza locul si fara sa fi citit inca vreun cuvant, ma hazardez sa afirm ca despre aceste amintiri este vorba in cartea Marei Wagner, „In spatele blocului”. Recunosc, Mara, ca mi-e cumva teama...