Fondul de ten si bluzele albe

Zilele trecute am incercat fara succes la COS sa gasesc o bluza alba care sa nu fie murdara de fond de ten la guler. Si mi se pare de mare porc (ca tot e o vorba pe care am auzit-o obsesiv in jurul meu in ultima vreme) sa patezi cu buna stiinta niste haine nou noute. Mi se pare lipsit de respect fata de magazin si de brand (nu conteaza ca pe eticheta carpei scrie H&M sau Max Mara, tot aia e). Mi se pare lipsit de respect fata de fraierele care ar vrea sa o probeze ulterior si poate ar dori sa o si cumpere, dar NU mai au cum, fiindca purtatoarea de tencuiala si-a lasat amprenta pe haina cu pricina. Si nu, nu cumpar haine patate de altcineva, ca ajunsa acasa sa le bag direct in ligheanul cu inalbitor. Ok, inteleg ca pleci de dimineata cu fata impecabila, dar nu inteleg de ce nu iti suna un clopotel in cap inainte de a proba ceva in magazin, „bai, haide ca nu se cade sa o probez, ca totusi poate o murdaresc. Si ca nici mie nu imi place sa vad urme la alte bluze”. Dar, nu nene, e prea complicat, o iei, o probezi si ti-o freci de fata pana se ia tot stratul de maglavais, Pentru ca TREBUIE sa o probezi in clipa aia, mai tarziu nu se poate, dupa care, deh, uite s-a patat, oops, hai ca o las la iesirea din cabina, oricum, who cares? Si nu, nu ma intrebati daca am facut asta vreodata, fiindca, unu la mana, nu prea am folosit fond de ten...

Arena Platos in versiunea de vara

Despre Arena Platos, locul de care eu m-am indragostit si despre oamenii minunati de acolo, am mai scris si eu si Bogdana. Despre sejurul pe care l-am petrecut, cu bune si mai putin bune, impreuna cu David si Rebecca la ski, in singurul loc din Romania care seamana cu statiunile din Tirol, am povestit pe indelete. Povestile insa nu s-au terminat si ele nu asteapta sezonul de iarna. Arena Platos si prietenii nostri de acolo au ales sa ne surprinda placut cu mult inainte de venirea zapezii :) Cu mult entuziasm si energie echipa de la Arena Platoss a hotarat sa transforme locul care a devenit etalon pentru ski in familie in Romania intr-un parc de distractii “altfel”, pe timpul verii. Incepand cu 25 iunie Arena Platos isi deschide portile si bratele si pe timpul verii.   Pe scurt, pe intreaga suprafata pe care iarna ne dam cu schiuri, sanie, bob, snowboard vor exista 17 elemente/zone pe care se pot desfasura diferite activitati in functie de participanti si de profilul acestora: saniute de vara, trasee de biciclete, zorbing, trambulina, parc de catarat, bag jump, teren de fotbal gonflabil, centru de joaca gonflabil pentru copii, tiroliana, biciclete si trotinete de teren, telescaunul, banda rulanta cauciucata, aleea cu povesti, caiace pe lac, poteci de drumetie si tarc de animale. Avand activitati atat de variate Arena Platos se adreseaza aproape tuturor categoriilor de persoane: copii de la 2 ani, sportivi amatori, sportivi de performanta si amatori de sporturi extreme, petrecareti, familii care vin sa se relaxeze la aer curat, bunici etc. Traditia organizarii de evenimente si petreceri cu tematica aproape in fiecare...

Cu trenul la munte

In ultima luna am avut ocazia sa fac mai multe drumuri la Brasov, la bunicii mei. Pentru ca de fiecare data am plecat dimineata si m-am intors in aceeasi zi, iar in Brasov nu a fost nevoie sa ma deplasez pe distante lungi, am ales sa calatoresc cu trenul. Stiam de existenta trenurilor particulare, gen Regiotrans. Stiam despre faptul ca pretul biletului si conditiile din tren sunt mult mai bune decat cele oferite de CFR. Am cautat variantele de tren pe care le aveam pentru a pleca dimineata pana la ora 9.00 si a ma intoarce in Bucuresti inainte de ora 19.00 si am gasit un tren privat – Softrans. Am intrat pe site, mi-am rezervat bilet cu plata in tren (30 lei calatoria pana la Brasov) si a doua zi m-am prezentat in gara. Primul lucru care m-a surprins a fost felul in care arata trenul – similar cu trenurile de viteza pe care le-am mai vazut in Germania si Franta. Am urcat in tren si „minunile” au continuat. Aerul conditionat functiona, fiecare loc era dotat cu priza iar in tren era incredibil de curat fata de cum imi aduceam eu aminte ca arata un tren in Romania. Nu a durat mult si am descoperit faptul ca existau mai multe retele wireless care functionau ireprosabil. Controlorii pe care i-am intalnit sunt extrem de amabili si atenti mai ales cu persoanele in varsta si copiii. A fost pentru oara in viata mea cand am vazut un controlor ajutand o persoana in varsta sa urce si sa coboare din tren, sa-si care bagajul. A fost pentru oara in viata mea cand am...

Momente de #timeout

Daca anul trecut eram atleta de zi cu zi, anul acesta nu aveam cum sa lipsesc de la strigarea catalogului, fiindca, evident, fac la fel de mult slalom printre activitatile zilnice. Ba as putea spune ca sunt si mai agitata si mai incarcata, dovada vie ca nu mai scriu cum o faceam odata. De la toata incarcatura aceasta simt din ce in ce mai des nevoia unor mici „pauze”, mici momente in care sa stau sa imi trag rasuflarea, sa imi reincarc bateriile. Parca gand la gand, noua campanie a celor de la Prigat, au facut si ei acest pas mai departe si se concentreaza pe acele mici (sau mari) momente care ne ajuta pe noi sa ne schimbam starea de spirit si sa mergem mai departe: clipele de #timeout. Au realizat chiar si-un infografic super simpatic (eu fiind mare fana a infograficelor – atat de fana incat am si-un board pe Pinterest si urmaresc cu pasiune cateva conturi care cu infografice se ocupa). Infograficul il aveti mai jos, eu pot spune ca ma regasesc destul de bine pe acolo. (click pe el si zoom in ca sa il vedeti la dimensiunea originala) Bonus, imaginea campaniei este Dana Rogoz, a carei fana sunt si pe care o citesc de multa vreme si as zice ca arata de-a dreptul fabulos in noul clip (nu ca nu ar fi fabuloasa in rest, insa acum pur si simplu straluceste, si nu e doar de la rochie!): Citind rolurile pe care le indeplineste Dana si cu care jongleaza zi de zi, mama, sotie, designer, actrita, blogger si antreprenor si gandindu-ma si la ale mele (let’s keep things...

Este criza profunda de sange. Nu sunt donatori.

Stefanut are un loc special in inima mea. Este primul copil pentru care m-am implicat intr-o strangere de fonduri de cand am blogul. Eram in martie 2009, acum peste sapte ani de zile, cu aproape doua luni inainte de a-l naste pe David. Stefanut lupta in continuare zilnic cu boala sa (talasemia) iar drumul este incredibil de anevoios si dureros avand nevoie de transfuzii periodice. Azi in feed-ul de Facebook m-a intampinat chipul lui, invaluit de aceeasi claie blonda de par care m-a fascinat inca de la primele poze vazute cu el. Stefanut este acum ditamai baietandrul si azi a terminat scoala. Clasa a treia, daca nu cumva ma insel. Iata-l mai jos pe copilul acesta minunat de frumos si de curajos. Ce e mai important insa, este mesajul care este atasat acestei fotografii si care suna asa: „Este criza profunda de sange, nu sunt donatori! Eu ca si ceilalti copii in situatia mea avem nevoie de o transfuzie de sange la 3-4 saptamani. Va rog, sa mergeti, sa donati la Institutul National de Hematologie, str. Constantin Caracas nr.2-4, intersectia str.Titulescu cu Dr.Felix, specificand pacientul: Florescu Cristian Stefan si spitalul: IC Fundeni(Pedriatrie-hematologie).Tati a fost azi si a donat! Va multumesc!”   Ieri am vazut la Andreea articolul acesta si m-a durut cumplit. Oameni buni, este atat de simplu si de usor sa mergeti sa donati. Nu doar atunci cand aveti pe cineva cunoscut bolnav (Doamne Fereste!), nu doar atunci cand sunt cazuri disperate, ci pur si simplu, in everyday life. Pentru ca asa e normal, pentru ca puteti, pentru ca nu va costa nimic. Ba dimpotriva! Donati, oameni buni. Donati....

Tara ne vrea prosti

Saptamana trecuta am avut serbarea mezinului la final de gradinita. Copii fericiti, imbracati in pirati si indieni, parinti si bunici, unii din ei mai emotionati decat copiii, oarece inghesuiala si multe flori. Serbarea a inceput, copiii mai cu ajutorul doamnei, mai singuri (mai ales fetitele), au inceput si ei sa isi spuna rolurile. Inevitabil, unii dintre ei s-au incurcat, motiv pentru anumiti parinti si mai ales bunici sa ii incurajeze fiecare in stilul propriu si personal. Unii le suflau, altii recitau cu voce tare impreuna cu ei, altii mimau diverse gesturi ce aveau legatura cu rolul copilului. Mai catre finalul serbarii, putin mai departe de mine am auzit mai intai „Fii si tu putin atent(a)” urmat aproape imediat de sinistrul „Lasa ca o sa vorbim noi acasa”. Mi-a fost rusine sa ma intorc pentru a privi in ochii parintelui care i-a strigat asta copilului lui. Mi-a fost rusine sa ma intorc sa il intreb cu ce anume i-a gresit copilul acela? M-am gandit apoi tot timpul pana la finalul serbarii si pe drum spre casa, avand proaspata in minte si o discutie cu doi prieteni despre nivelul educatiei cetatenilor romani, de unde vine aceasta retorica si etica care incurajeaza violenta ca justificare pentru performanta. De unde vine toata aceasta dorinta acerba de a-i face pe copii sa inteleaga de mici ca cel mai puternic are voie sa faca rau, sa fie violent justificat prin dorinta de mai bine, mai mult, mai performat?! Alaturi de lipsa de educatie (sustinuta in mod voit dupa parerea mea, de clasa politica pe principiul „tara ne vrea prosti ca asa vom vota bine”), violenta...

Zece ani de Pampers.

Vacanta noastra de primavara din Thassos a marcat o premiera de care am fost constienti abia la intoarcere. A fost prima vacanta din ultimii zece ani in care nu am carat dupa noi cel putin un scutec (daca nu pachete intregi), pentru cel putin unul dintre copii. Momentul in care am realizat asta a fost asa, ca cel in care am realizat ca am terminat facultatea, jur! Zece ani de scuteceala continua, evident la nivele diferite, dar totusi, zece ani in care acest produs a fost mereu (omni)prezent in casa noastra. Zece ani de fundulete schimbate, uneori si de 14-15 ori pe azi, zece ani de gadileala si de mii de oportunitati de joaca si de rasete zglobii, sute de maraieli, mii de pozitionari si repozitionari, de schimbat-scutec-viteza, ca altfel intr-o clipa imi evada utilizatorul scutecului, mii de momente in care priveam copanelele care se iteau din scutec si ma topeam instantaneu. Au fost ani lungi, al naibii de lungi, care parca au trecut intr-o clipita. Ani cu nopti albe si zile colorate. Si desi am avut momente in care credeam ca nu vom scapa vreodata de impricinatul scutec, iata ca totusi sunt deja aproape cinci luni de cand pe lista noastra obisnuita de cumparaturi nimeni din casa nu mai scrie: „Pampers”. Trecerea de la „copil-cu-pampers” la copil „mare” a fost in toate cele trei cazuri ale familiei noastre, extrem de lina si de lunga ca durata. Nu am pus absolut niciun fel de presiune sau limite, sau termene, nu i-am batut la cap aiurea, doar i-am mai intrebat din cand in cand daca se simt pregatiti sa renunte...

Micii artisti

Copiii nostri sunt niste mici artisti. Picteaza si le place muzica. Talentul nu l-au mostenit neaparat de la noi ci el vine mai degraba din generatia bunicilor. Rebecca picteaza de mai bine de trei ani, David ii calca apasat pe urme iar Raducu vrea mereu sa faca si el ce fac fratii mai mari si bineinteles de fiecare data cat mai apropiat de ce fac fratii mai mari. Cateva exemple din ceea ce au pictat Rebecca si David aveti mai jos:   Sa trecem la muzica. Rebecca canta la pian si o face foarte bine. Acum aproape o luna a participat si la primul ei concurs la care a obtinut premiul doi. Baietii sunt mari iubitori de rock. Ne-au demonstrat asta cu fiecare ocazie pe care au avut-o, acasa sau in masina in timpul calatoriilor mai lungi, la diferite evenimente si petreceri si la concertele la care i-am dus. Dupa temperamentul fiecaruia, si-au ales cate un instrument preferat. David chitara si Radu….bineinteles, tobele. In weekendul care tocmai a trecut, baietii nostri si-au aratat din nou cu varf si indesat pasiunea pentru muzica rock, urcandu-se efectiv pe scena in timpul concertului Vunk la care asistam. Norocul nostru a fost ca baietii de la Vunk, in frunte cu Cornel Ilie, apucasera sa ii cunoasca si sa vada cam ce pot face Radu si David. Dovada o aveti mai jos: Dupa aceasta ultima intamplare, ne-am hotarat ca din toamna sa ii trimitem pe David si Radu la lectii de chitara si tobe asa ca se prefigureaza niste drumuri saptamanale la scoala de rock :) Rock...

Vine vacanta

Avem nevoie de ajutorul vostru. Pe langa meciurile de la Euro din Franta, vine cu pasi rapizi si vacanta. De fapt, la Rebecca care a terminat cu evaluarile si a avut si banchetul de final de clasa a IV-a, vacanta este doar o chestiune ce tine de semantica, la Raducu care a avut serbarea de final de gradinita vacanta deja a sosit iar David va avea serbarea maine si probabil ca apoi va mai merge la scoala doar ca sa isi mai intalneasca prietenii si sa se mai joace o leapsa si o sticluta cu otrava. Incepand de anul acesta ne-am hotarat sa incercam ca pe perioada vacantei sa le umplem timpul cat mai mult cu locuri noi. Vom merge toti la fel ca in ultimii ani in Thassos, vor merge cateva zile la Sinaia si cei mari vor pleca in tabara anuala de pictura. Ne-am propus insa sa mergem si intr-un mini tur al Romaniei, in Transilvania si probabil in zona de vest, iar in perioada in care fratii mai mari sunt in tabara, sa-l ducem pe Raducu la o cura la salina. Pentru excursia prin Transilvania ne-am inspirat de la Raluca si cu siguranta vom avea o sesiune intensiva de discutii impreuna cu ea pentru a afla mai multe detalii despre road trip-ul ei prin Transilvania. Ne vom folosi si de aplicatia Drumul Cetatilor pentru a afla informatii despre obiectivele de pe traseul pe care il vom alege. Vrem sa trecem prin Rasnov, Fagaras, Sibiu (cu siguranta vom trece si pe la Castelul Zanelor) iar apoi vom urca spre Cluj si Apuseni pentru a vizita muntii si...

Despre Blaxy, varianta ultra-scurta

Nu vom scrie un review complet pana saptamana viitoare. Coincidenta face ca noi sa ajungem la Blaxy timp de doua wekenduri consecutive, asta dupa ce, cinci ani de zile am fentat Marea Neagra. Weekendul care tocmai a trecut am fost in calitate de blogger acolo, invitatie pe care am primit-o dupa ce deja facusem si achitasem rezervarile pentru weekendul de Rusalii si invitatie pe care am acceptat-o, asta dupa ce intr-o prima faza o refuzasem, dar nu regret deloc ca ne-am razgandit. Asadar, inainte de a face un review, vreau sa vedem Blaxy si din postura de turisti obisnuiti, nu doar cea de blogger, fiindca asa cred ca ne putem face o imagine cat mai completa. Plus de asta, weekendul trecut nici vremea nu ne-a ajutat teribil de mult :) Va lasam insa cu cateva filmulete facute de gasca de bloggeri cu care am fost. Sabina: Mariciu (care a stat fix langa camera noastra – noi si dumnealui fiind beneficiarii celor mai simpatice si galagioase cuiburi de randunele din resort): Daca vedeti soarele „arzator” si ma invidiati pentru asta, sa stiti ca el a fost acompaniat de niste rafale de vant de peste 30-40 de km la ora, care au anihilat orice unda de caldura. De fapt, „datorita” vantului am avut non stop pielea de gaina si am stat in permanenta zgribulita. Si tot „datorita” vantului, am tras cea mai mare arsura din viata mea. Nici acum, la mai bine de doua zile nu ma recunosc si nu imi vine sa cred in ce hal sunt de arsa. Motiv sa nici nu mai mai uit in oglinda la persoana mea. Altfel, toate...