Cand te astepti sa discuti despre pampersi… (P)

…si ajungi de fapt sa discuti despre orice altceva. Cam asa s-a intamplat la intalnirea bloggeritelor cu Pampers. M-am dus inspre intalnire asteptandu-ma sa fie o discutie putin sterila (cu toate ca stiam din primavara ca lucrurile nu se intampla asa!), despre beneficiile produsului cu pricina, lucruri pe care le stiam deja de mult pe de rost, ca doar nu imi invart viata degeaba in jurul scutecelor de opt ani incoace. Ma asteptam sa povestim despre ingrijirea micilor purtatori de scutece, dar in sensul de bunastarea lor fizica, de rutina care ii ajuta sa ramana proaspeti, cu pielea curata si lipsita de iritatii. Au fost acoperite si subiectele acestea, insa doar tangential, si atunci cand am ajuns la ele, accentul s-a pus tot pe experientele noastre personale si nu pe produsul in sine. In schimb, mai mult de jumatate din intalnire a fost dedicata laturii emotionale a relatiei cu copiii nostri. Am primit la pachet o explicatie ce s-a intins pe durata unei ore intregi, despre importanta stimularii senzoriale, mai exact spus a atingerilor, mangaierilor, masajului, gadilatului asupra dezvoltarii emotionale ulterioare a copiilor. Cu procese si reactii chimice, felul in care incep sa se elibereze anumiti hormoni si cum se activeaza in organismul lor, ce efecte au pe termen scurt, mediu sau lung. A fost o pledoarie in favoarea atingerilor, una care ne-a lasat pe noi, cele prezente acolo, cu ochii umezi de duiosie la final si cu un zambet larg intiparit pe chip. Am trecut ulterior spre o alta zona, mai delicata nitel, ce tine de implicarea tatilor in acest proces de stimulare senzoriala, care nu numai ca...

O zi in spital

Ziua de ieri a fost oarecumva sub semnul magicului. Aveam sa fiu pentru o zi de cealalta parte a baricadei, intr-un spital, la Regina Maria. Nu pacient, ci „doctor”, sau ca sa fim mai exacti, un rezident ratacit :) Ne-am echipat rapid si eu si Ioana, in faimoasa uniforma albastra, care s-a dovedit a fi mult prea mare (cred ca incapeam lejer amandoua in una singura) si am fugit pe scari, la raportul de garda. Am intrat direct in paine, cu un caz problema, un fat de 23 de saptamani cu o malformatie la splina ce trebuia operat intrauterin, operatie extrem de riscanta, atat pentru mama cat si pentru copil. Instantaneu gandurile mi-au fugit acasa la cei trei copii ai mei, m-au napadit amintirile din fiecare sarcina, fricile care m-au incercat din greu pe parcursul tuturor acelor luni, frici de care imi era teama pana sa le si gandesc, daramite sa le mai si cuprind cu mintea. Nu aveam sa realizez la acea ora matinala ca gandurile acestea aveau sa fie cu mine pe tot parcursul zilei, insa asa a fost. Dupa raport ne-am impartit pe specializari, Ioana s-a dus la pediatrie, iar eu am dat fuga la neonatologie. Prima ora a fost oarecumva linistita, pentru ca toti doctorii de pe sectie si asistenta sefa au avut hartogaraie de completat, lucru ce pe mine m-a pus oarecumva in incurcatura, si consultantul din mine a inceput sa puna intrebari. De ce trebuie sa completeze atatea hartii, de ce trebuie sa le faca ei pe toate, daca mai este loc de optimizare, de ce nu pot fi delegate anumite sarcini. Mi...