De prin casa

Am trecut printr-un weekend de foc. Sunt inca in transa si imi e greu sa ma adun. Noptile au fost albe, ambii baieti au trecut prin calduri mari, fiecare cu cate trei zile de febre, de 39 si 39+. Zilele au fost halucinante, eu fiind mai mult plecata, cu cele doua targuri. Sambata am realizat abia seara pe la opt, ca eram in 17, si ca Raducu a implinit 11 luni, si ca e ultima luna in care mai putem spune ca mai avem un bebelus in casa. Care Raducu ne-a lasat pe toti masca ieri dimineata, cand s-a ridicat la marginea canapelei, a luat telecomanda de pe cotiera, si a indreptat-o spre televizor butonand-o. Care Raducu, de cand sunt mai mult absenta decat prezenta pe acasa, spune „mammma, mammma” cu insistenta si nu vrea decat la mine cand sunt in raza lui vizuala. Iar eu, eu sunt rupta. Mi-a crescut un ciot de os la incheietura, exact incheietura de la mana care este de baza in combinatia eu-Raducu. Dupa sarbatori ma duc sa vad ce e mai exact cu el, ca deja durerile sunt infioratoare in unele momente. David vorbeste si vorbeste mult. Inca stricat, uneori am avea nevoie de un translator, insa, spre deosebire de Chiti, el are o rabdare mare de tot cu noi, si repeta pana da Domnul sa intelegem ce a vrut sa spuna. Dupa care, fericit ca ne-am luminat, spune un „Daaaaa”, de parca ar exclama” In sfarsit, oameni buni, dar greu va merge mintea! Evident ca asta am vrut sa spun!” Si de cat tot vorbeste el, Chiti a devenit „Becca”, iar...