Live blogging – Parenting prin ochii copilului

Tocmai ce a inceput una din cele mai asteptate conferinte, cel putin din punctul meu de vedere :) Warm-up-ul a fost asigurat de catre copiii voluntari de la Fundatia Tineri pentru Tineri, Ximena si Mitru, doi adolescenti fantastici, pe care am avut onoarea sa ii cunosc inca dinaintea acestei zile, care ne-au transmis cateva mesaje referitoare la importanta noastra ca parinti in ghidarea copiilor nostri catre independenta si responsabilitate. In ceea ce o priveste pe Jody, a inceput prin a povesti pe scurt care a fost drumul care a adus-o in acest punct. Parintii lui Jody au fost printre primele 50 de persoane din SUA care au devenit consilieri  de parenting, motiv pentru care ea s-a simtit mereu extrem de norocoasa, si a realizat inca de cand avea numai opt ani ca acesta este drumul pe care isi doreste si ea sa mearga mai departe. Si asta face de mai bine de 30 de ani. Jody este consilier parental, in acelasi timp este asistent social, a lucrat ani de zile cu mii de copii proveniti din familii despartite, copii abuzati, copii neglijati. Ce se intampla atunci cand copiii refuza sa coopereze? Si asta se intampla destul de des, mai ales in situatiile in care noi ne dorim ceva, iar ei isi doresc altceva. In general, noi ca parinti, apelam la diverse metode ca sa ne impunem punctul de vedere in fata lor: argumente „logice”, negociere, mita, amenintari, uzul fortei, ridicatul brusc in brate sau pur si simplu cedam. Si din cele mai multe ori regretam, fiindca in nici una din situatiile de mai sus nu este vorba de cooperare...

La Media Breakfast cu Jody

Ieri Jody a venit in Bucuresti, calcand pentru prima data in viata ei pe continentul vechi :). Azi era fresh, nu parea sa dea semne de jet lag si a fost intr-o forma de zile mari la intalnirea cu presa, care s-a tinut la Ceainaria Librariei Carturesti. Am avut parte, teoretic de o conferinta de presa, iar practic, totul a fost atat de interesant si de captivant, incat am avut cu totii parte de o „mini conferinta de parenting” tinuta adhoc. Spun asta fiindca, daca la o conferinta de presa conventionala toata desfasurarea dureaza in jur de jumatate de ora, aici am pierdut cu totii notiunea timpului si ne-am lungit pe mai bine de o ora si jumatate. Adevarul este ca este de-a dreptul fascinant sa stai sa le asculti, atat pe Urania cat si pe Jody si ca as fi putut sta trei ore sau cinci in compania lor si tot nu m-as fi plictisit. Este haioasa, plina de sfaturi, captiveaza audienta, are ceva din aspectul unei bunicute (chiar este bunica, are o nepoata de sapte luni) blanda si calda, insa dincolo de asta, este exact genul de om de la care nu ai decat de invatat.  Un interviu cu Jody veti putea urmari pe blog saptamana viitoare, este „in the making”, pana atunci va astept sa o ascultati impreuna cu mine sambata la Conferinta „Parenting prin ochii copilului”.  Nu uitati: daca nu v-ati inscris inca, aveti 15% reducere din partea mea, la toate preturile de pe site. Pentru ca ma cititi. Pentru ca meritati! PS: Va puteti lua bebelusii si kinderii cu...

La raport

Uneori mai tip. Pentru ca sunt obosita, pentru ca mai imi pierd rabdarea, alteori pentru ca am avut o zi atat de frustranta si de plina de probleme si greutati incat imi este aproape imposibil sa mai pastrez o mina calma si zen. Insa absolut de fiecare data realizez ca toate astea sunt la mine. Ca pe mine de fapt nu ma enerveaza „nuuu”-urile copiilor mei si nazbatiile pe care le fac. Ele doar actioneaza niste resorturi care oricum erau acolo, in mintea mea deja mocnind, adunate, puse una peste alta, dar fara legatura cu copiii mei. Si ca problema e la mine si niciodata la ei. Ca daca ei nu ma asculta, nu imi asculta mesajul, atunci inseamna ca e ceva in neregula cu modul in care il transmit eu, iar cand vine vorba de a-l transmite sub forma unei voci ridicate (ca sa folosesc un eufemism) apai atunci, stiu din start, inca de a deschide gura ca mesajul meu se va lovi de un zid impenetrabil ridicat instantaneu de catre copii. Poate la niste copii mici merge (pe termen foarte scurt, atentie!). Poate vor ridica spre tine o privire mare, mirata, uneori socata. Poate alteori vor strange ochii, din care vor tasni niste lacrimi uriase in secunda urmatoare (asa face Raducu atunci cand s-a intamplat, de vreo patru-cinci ori sa ma rastesc la el). Va urma un cap plecat a resemnare si o privire de o tristete sfasaietoare, care-ti frange inima la propriu. Been there, seen that. Si totul, din cauza faptului ca, every now and then, EU nu stiu sa imi stapanesc emotiile si sentimentele. Si...

O noua conferinta de parenting – o noua sansa

Zilele trecute am dat peste un status publicat pe Facebook care remarca faptul ca in ultima vreme au aparut foarte multe cursuri de parenting. Ceea ce este adevarat. Si mai adevarat este ca acele cursuri care iti zdruncina din temelii ceea ce ai crezut ca stii pana acum despre cresterea copiilor, care iti rascolesc mai intai si mai intai propriile tale amintiri despre felul in care ai fost crescut, si abia apoi iti dezvaluie modul in care ar trebui sa comunici cu copiii tai, apai acele cursuri sunt cu adevarat utile pe termen lung. In relatia cu tine, in relatia cu copiii. Nu este un exercitiu usor. Si nu e deloc confortabil sa participi la un asemenea curs, pentru ca te provoaca la un exercitiu de introspectie uneori dureros. Constientizezi lucruri care ti-au lipsit in propria copilarie (nu sunt singura care a trecut prin etapa asta), ulterior treci printr-o etapa in care trebuie sa te educi sa accepti faptul ca nu mai poti schimba acele lucruri, sa treci peste ele, sa nu mai cauti vinovati, dupa care, sau poate concomitent, realizezi ca multe greseli le-ai facut sau le faci si tu in relatia cu propriul copil (si aici este si mai dureros si te loveste pana in adancul fiintei, caci ultimul lucru pe care l-ai putea accepta ca parinte ar fi faptul ca nu esti un parinte perfect pentru copilul tau) si, pe final, daca ai reusit sa treci prin toate aceste etape, esti pregatit pentru adevarata schimbare. Care va fi cu suisuri si coborasuri insa, pe termen lung iti va schimba din temelii relatia ta de parinte cu...

Live blogging Conferintele Urania Cremene

Suntem pe cale sa incepem! Urania face un scurt intro legat de metodologia Parent’s Toolshop, una din cele mai complete seturi de tehnici de parenting. Intrebarea pe care si-o pun toti parintii este „cum fac ca sa il fac pe copilul meu sa faca ceea ce doresc eu sa faca”. Prima rugaminte a Uraniei este ca lumea prezenta in sala sa se puna in pielea propriilor copii mai intai, ca sa inteleaga mai bine cum e sa fii copil si apoi sa regandeasca aceasta intrebare. S-a facut un mic joc in sala, pe perechi, cu un copil de patru ani care trebuia convins sa ramana pe scaun. Rezultatul, cine a reusit sa tina copilul pe scaun a folosit una din urmatoarele variante: mita, recompensa, amenintarile, pacalelile, forta (luat in brate si tinut strans, smulsul, luatul pe sus). Rezultatul tuturor acestor „tehnici” este pana la urma ca ne pare rau dupa ce le utilizam. In ce zone apar aceste momente de refuz? Spalat, mancat, imbracat, somn, teme. Copilul refuza comunicarea in aceste zone pentru ca poate, si nu o face ca sa ne faca noua in ciuda, nicidecum, pur si simplu sunt acele zone pe care le poate controla. Copiii au foarte putine zone de control cand sunt mici. Daca refuza cooperarea in acele zone, atunci este clar ca noi facem ceva ce nu este in regula. (William Glasser Institute) Exista patru motive pentru care oamenii sunt nefericiti si frustrati in existenta lor: doresti ca cineva sa faca ceva si acea persoana refuza altcineva incearca sa ne convinga sa facem ceva si noi nu vrem si asta ne frustreaza si...