De maine intr-o saptamana ne operam de polipi. Am mai primit dispensa pana atunci pentru ca pe 20 face puiul trei ani si avem petrecere.

Cand ma gandesc, mi se pune un nod mare in gat si imi dau lacrimile. Anestezie generala… brrrrr…

As vrea sa ma operez eu in locul ei, se poate?Logica si ratiunea mea imi spun ca e ceva natural, prin care trec toti copiii, ca e o operatie simpla, scurta si usoara…

Si totusi iubirea nu are nici o legatura cu ratiunea, asa ca ce ma incearca pe mine acum e de nedescris. Ma uit la ea, si imi vine sa o iau in brate si sa o tin acolo toata viata sa nu ii faca nimeni rau. Si ma enervez ca nu exista inca nici un mod prin care sa arat cat de mult o iubesc. Si ma enervez ca sunt constienta ca nu exista inca nici un mod prin care sa o protejez complet.


Stiu doar ca simte iubirea mea, si asa cum e ea micuta, imi arata cat de mult ma iubeste si ea la randul ei, in gesturi mici, dar care pe mine pur si simplu ma topesc… Un sarut pe burtica, o mangaiere stangace pe obraz, un „Mami, esti frumoasa” (oaaaauuuu!) sau si mai tare „Te iubesc, mami!” (moment in care chiar pic pe spate!)

Ce stie ea despre iubire, oare? Stie ca mi-as da si viata pentru ea? Stie oare ca de cand s-a nascut, ea e universul meu? Eu cred ca stie…. Nu se vede?