Am intrat in saptamana 24. Odata cu debutul acestei saptamani, s-au agravat crizele de arsuri si durerile de spate. Parca am un pitic in esofag, care face focul din ora in ora, si inca unul in mijloc care tine un ac in mana si ma impunge la intervale neregulate.
Iata o fotografie din perioada Chitzi la 24 de saptamani:
Si acum o fotografie calda, calda:
Ceva diferente/asemanari? Muulte… 65 de kile atunci, 65 de kile acum. 14 kile puse atunci, doar 9 puse acum…
Luna asta am stabilit recordul absolut de kile luate intr-o luna: 4. Sper ca totusi nu voi repeta acest record si in lunile care au mai ramas. Ma gandesc ca suntem si in luna post sarbatori, si acum se vad roadele celor 6 mese pe zi de la Sinaia si a weizen-urilor de 500 de ml din Austria.
I-phone-ul spune ca bebe este acum cat un stiulete de porumb. Mai exact cat unul din ala modificat genetic, ca daca e sa ma iau dupa dimensiunile porumbului de la noi ar trebui sa imi cam fac probleme. Si sa ma gandesc ca cele patru kile puse au avut alta destinatie, una nepotrivita.
Una peste alta, bebe misca viguros, chiar prea viguros uneori, dupa mine. Obisnuita fiind cu amintirile cu domnisoara delicata si micuta, acum trebuie sa imi reprogramez creierul . Ma tot intreb daca o sa fac iar o mata lesinata sau de data asta fac un motan zdravan. Chitzi a avut 2700 si era numai piele si os. Doamne, numai eu stiu ce am putut sa vad frumos la ea… Asta ca sa vedeti cat de oarba te face dragostea de mama :)
Oricum, am aflat de la morfo ca se repeta povestea din sarcina trecuta, cu imbatranirea placentei inainte de vreme, asa ca pe langa faptul ca nu apuc 40 de saptamani, s-ar putea sa fie iar o pisicuta mica, pardon, un pisoi :)
Si iata si o poza cu domnisoara Chitz, din vremuri care mi se par acum imemoriale:
Numai piele si os. Pampersul de pe ea era masura cea mai mica, si totusi mi se parea gigantic, iar toate hainele cumparate inainte, erau imense, de puteam sa mai bag inca o Chitzi acolo fara probleme. Vorba mamei: „Nu am crezut ca iese om din ea!” Si uite ce a iesit pana la urma:
Draga mea, si eu am avut mari probleme cu arsurile de stomac dar m-am „imprietenit” cu Renie, mi le-a recomandat dr., sunt ok pt gravide altfel cred ca puteam sa scuip flacari ca dragonii din povesti la halul in care ma ardea..
Se vede ca ai baietel acum, ai burtica mai tuguiata (au dreptate babele la capitolul asta)
Ai grija de tine si tin pumnii sa fiti sanatosi!
ce copiluta draguta ai :)
de cateva zile tot revin pe blogul tau.. vreau sa vad cum evolueaza lucrurile :P congrats si pentru micutza si pentru bebe :)
vai cat de scumpa eeeeee!!!!! ma rog, poate ca si atunci era, dar ai pus poza aia in care sta cu capul intors de la camera, de parca ai pus-o asa sa nu radem si noi de cum era :))
si ce e imbatranirea placetei?!?!? de ce e asa ceva? e nasoala? spune-mi ca nu e nasoala si atat. fara detalii, te rog :)
@doamna apostolescu :) sa traiasca si rennie si maalox, ca si mie mi-au fost cele mai bune prietene la sarcina nr 1, numai ca din luna a saptea… eu chiar am primit cadou un dragon :))))
si sa stii, chiar au dreptate babele… absolut toate au fost categorice: BAIAT… ce sa mai spun…
miki, imbatranirea inseamna ca incepe sa se calcifieze/pietrifice (adica apar zone moarte, care nu mai ofera hrana)… la mine deja exista cateva pete mici pe placenta. asta inseamna ca pe la 38 de saptamani (sau poate mai devreme), placenta nu o sa mai fie o sursa buna de hrana, iar copilul nu o sa mai ia in greutate, si nici nu o sa isi mai poata lua nici nutrientii de care are nevoie in burtica. si atunci o sa trebuiasca sa nasc…
dr mi-a zis ca nu am ce face, nu exista tratament, nimic, ca asa stie organismul meu sa faca copii… nu e nici grav, dar nici imbucurator…
pe chitzi am adus-o pe lume la 37 de saptamani, si ai vazut-o cum era… vai steaua ei…
multumim little miss happy! tare frumos nick ti-ai ales :)
:D multumesc si eu
:)))))))))sa va traiasca si sa fie sanatosi.
Bogdana, toate trec. Și arsurile și celelalte neplăceri.
Asta e mantra mea zilnică! :) Plus – răsplata e pe măsura.
Că altfel nu știu cum aș rezista. Eu una vomit zilnic. Deja Anna a început să mă imite, se duce la WC, ridică colacul și începe să scuipe … spre disperarea mea, of course. :))
Chiți e o răsplată superbă, așa că … tot înainte, tovarășă de suferință, că răzbim noi!!!
na, ca te-am prins live in sfarsit :)))
da, ai dreptate draga mea tovarasa, parca suntem la Rovine :))) razbim noi…
foarte tare fata ta… la mine al meu nu inceteaza sa se minuneze de ce zgomote scot… a zis ca nu a mai vazut asa ceva in viata lui :)))
E superba Chit cu buclele ei.NU mi-o imprumuti un pic?Sarcina ushoara in continuare
Zulufata e absolut superba!
Zulufata mea tocmai face ditamai crizele ca nu ii dam cata fideluta vrea ea la supa… Uneori copiii sunt insuportabili…
mami de Basse, iti mai mentii propunerea?? Macar la mesele de pranz, ti-o imprumut cu mare drag :)))