Mi-aș dori ca fiul meu să aibă ochii verzi, ca ai tatălui său… Și ca ai tatălui meu…
Mi-aș dori să le moștenească și sprâncenele, „sprâncene á la Tom Cruise”, groase, masculine, si parcă mereu încruntate. Să ia un pic din zâmbetul fiecăruia, dulce și luminos de la Ubi, ghiduș și mereu pus pe șotii de la tatăl meu…
Mi-aș dori să fie talentat la desen ca bunicul lui, și poate să devină arhitect când s-o face mare. Să mai ia de la el pasiunea pentru bucătărie.
Mi-aș dori să aibă sufletul si mintea tatălui său. Mintea de acum, nu cea de adolescent răzvrătit, nu de alta dar nu vreau să îmi facă prea multe zile negre. Mi-aș dori să fie drăgăstos, tandru si masculin in același timp, la fel ca tatăl lui
Mi-aș dori să fie mereu curajos, sa aibă mereu curajul de a-și asuma deciziile, să nu se ascundă niciodată in spatele altora, să fie independent, vertical.
Și ca să revin cu picioarele pe pământ, mi-aș dori să nu îmi dea prea multe bătăi de cap in primele luni, să doarmă, să nu aiba colici prea mulți, să fie mâncăcios, dar mai presus de toate sa fie sănătos.
E prea mult oare?