Urasc oamenii falsi. Ii simt de la prima privire. In interiorul meu se activeaza un clopotel care da alarma. M-a avertizat de multe ori si nu s-a inselat niciodata. Deci spuneam ca urasc oamenii falsi.

Oamenii care au mana ca de gelatina, umeda si alunecoasa. Oamenii, care atunci cand te saruta, dupa ce nu te-ai mai vazut cu ei multa vreme, te saruta ca si cum ai face parte din Camorra. Oamenii care rad mereu, iar gura lor este fixata in pozitia unui rictus care se intinde de la o ureche la alta. Oamenii care la fiecare cuvant al tau sau al lor dau aprobator din cap. Oameni ai caror ochi nu stau nici o fractiune de secunda locului, sau dimpotriva te fixeaza intocmai ca un hipnotizator. Oamenii care iti invadeaza spatiul vital, si mai mult de atat, nu ezita in a-ti viola intimitatea ta, atingandu-te cu orice ocazie pe antebrat. Oamenii care nu fac absolut nimic, ci doar traiesc ca niste paraziti pe seama celorlalti. Oamenii care isi aroga drepturi fara pic de bun simt si care „te fac” cu zambetul pe buze. Oamenii care te sustin pe fata, si cand le intorci spatele te injunghie fara pic de remuscare. Oamenii pentru care a manipula este un modus vivendi. Oamenii pe care ii simti cum ti se baga pe sub piele si nu stii cum sa ii opresti. Pentru ca in fata lor, atunci, pe moment, ramai dezarmat.

Am intalnit unul din astia azi.

Simt nevoia sa imi fac un dus lung si fierbinte sa ma curat de mizeria lasata pe mine. Dar doarme Chiti. Doarme pe burtica cu un bebe roz sub un brat. Buclele i-au cazut pe fata, dar nu o deranjeaza. Nici nu i se aude respiratia, atat de profund doarme. Ea e sursa de unde imi reincarc eu bateriile. Dusul poate sa mai astepte. Ma simt deja mai curata.