Ca am tot vrut sa ma laud, si nu am apucat. Puteti sa cititi despre mami si Rebecca, aici, la atelierele creative ale Valentinei.

Noi am mai trecut peste inca o noapte, de data asta cu bine. David are momente dupa ce il punem in patut, cand tuseste din cauza secretiilor, dar se pare ca nu il deranjeaza prea tare, ca isi respecta cu sfintenie somnul. Eu in schimb m-am autoexilat la trei dimineata pe canapea in sufragerie, pentru ca tusesc mai rau ca un magar, si am dormit iar pe apucate si din bucati. Rebecca tuseste si ea, si bineinteles ca azi dimineata a vomat cele trei lulele de apa pe care le bause cand s-a trezit. Toti trei luam antibiotice, asa ca sper sa ne refacem cat mai curand. Sanul nu l-a acceptat inca, dar dupa cum am mai zis il las in ale lui. Cand s-o decide ca il vrea, al lui este, il asteapta, nu pleaca nicaieri. A mancat dimineata vreo 220 de ml cu seringa, ceea ce este extraordinar. Inca mai sunt momente de „ups&downs”, dar cel putin acum stim ce are. Oricum stresul este inca mare, si fiecare moment mai cu crize ne baga pe toti in o mie de intrebari.

Deja stie ca eu sunt terorista cu medicamentele (mai ales cu picaturile de nas si cu batista), stie cand il punem pe masa de infasat ca urmeaza o sesiune de medicatie, si deja incepe si se agita. Isi recunoaste de la distanta ambalajele de la medicamente (!), chiar daca sunt in alte locuri puse decat in dormitor, si reactioneaza facand niste ochi mari si panicati.

In toata valtoarea asta, nu am mai apucat nici sa spun ca de joi incep Fotopoetica, poate cel mai prestigios curs de fotografie din Romania.