Citeam la Cireasa un eseu despre succes. Si despre cum societatea are niste pareri preconcepute despre ce inseamna sa ai succes. Marturisesc sincer ca nu mi-am pus niciodata problema daca am sau nu succes. Am avut cateva momente la viata mea in care sub imperiul altor evenimente mi s-a parut sa nu am realizat nimic pana la varsta respectiva. Dupa care am realizat ca nu am cum sa raportez ce am realizat la ceva pentru ca nu mi-am stabilit ce vreau de fapt. Vremuri tulburi, ce mai! Dupa care a venit Rebe si chiar daca imi stabilisem si eu in sfarsit, si cat de cat, un sistem de raportare a succesului, ea a avut grija sa il dea peste cap.
Acum imi este simplu. Am sau nu am succes e irelevant. Am atatea alte lucruri mai importante pentru mine incat succesul nici nu mai conteaza. Ma simt insa de succes? Da, cu siguranta.
Ce mi s-a parut insa distractiv a fost norul de etichete pe care Cireasa l-a legat de eseul ei despre succes. Il dau cu copy paste: Etichete: barbat, cariera, casnicie, constrangeri, copii, societate, stachete, succes, televizor, viata buna. Si chiar daca stiu ca sunt in ordine alfabetica, tot nu ma pot abtine sa nu subliniez cat de „frumos” sta cuvantul constrangeri flancat de casnicie si copii. Si cat de trist este ca sunt multi in mintea carora exact asta se intampla.
Sunt de acord ca societatea are propria definitie despre succes, dar pana la urma societatea este formata dintr-o multime de indivizi, la fel ca noi. Asa ca vrem nu vrem, toti reprezentam personajul colectiv, care stabileste ce e de succes si ce nu. Si asa ajungem sa ne razboim intre noi. Unii considera ca a fi de succes inseamna sa ai o familie si ii desconsidera pe cei care nu o au si viceversa (asta ca sa dau doar un exemplu). Pana la urma, atata timp ca esti multumit si te consideri fericit cu „succesul”tau, de ce te mai uiti in ograda vecinilor? Si incerci sa iti impui propriul succes? Doar pentru ca la tine a functionat reteta? De ce nu incercam sa fim un pic mai deschisi, sa acceptam si succesele celorlalti, chiar daca uneori sunt greu de inghitit.
E atat de greu sa ne cautam succesul si scala de raportare doar in interiorul nostru, fara sa ne mai raportam la societate, ce zice ea, arhetipuri, cutume, traditii si trenduri? Gura lumii e sloboda, si pana la urma animale sociale suntem, deci ca sa supravietuim trebuie sa ne raportam la societate. Ok, dar succesul este o valoare intrinseca, proprie fiecaruia, deci este imposibil sa fie raportat la o scala universal valabila.
Ceea ce ma duce la concluzia ca pana la urma succesul este mai greu de descoperit decat de atins. O abordare de succes, zic eu.
Succesul, ca si fericirea, nu se poate defini si este secvential, in umila mea opinie.
Ideea este ca am invatat cu totii (sau nu?) la scoala de un nene, Maslow pe nume, care a facut el asa o piramida a nevoilor umane. Ei bine, in varful piramidei se afla nevoile de individualizare, de stimă şi recunoaştere (stima de sine, stima pe care o primeşti de la alţii, nevoia de a fi ascultat şi înţeles, aprobarea şi recunoaşterea competenţelor, meritelor şi valorii din partea altora ; uneori chiar nevoia de a fi important, de putere, control, prestigiu, faima). Când ele sunt satisfăcute, persoana se simte încrezatoare în sine şi valoroasă. Când aceste nevoi sunt ‘frustrate’, persoana se simte inferioară, slabă, neputincioasă, lipsită de valoare. Si in top este nevoia de auto-realizare : împlinirea visurilor şi scopurilor propuse, reuşită în viaţă, hobby, activitatea de creaţie, conştientizarea rolului şi rostului nostru în lume, relaxare, meditaţie, realizarea potenţialului maxim, crearea şi împlinirea destinului său înalt.
Mai e ceva de zis?
Nu mi-a pasat niciodata de parerea celorlalti , de critica lor, de invidie, cat timp eu am fost multumita si fericita(bine, fericita in conceptia mea, in conceptia altora….nu-mi pasa)! Cert ce ca multe persane sunt invidioase, rautacioase si nici macar nu-s capabile sa ascunda asta- astia-s oamenii care incerc sa-i evit!
Nu cerd ca am fost invidioasa pe sccesul cuiva(adica nu-mi aduc aminte acum), eu sunt multumita cu ce am, sunt multumita ca tot ce am ma face sa zambesc!
eu cred ca am succes daca reusesc sa traversez ziua cu bine…am succes daca reusesc sa schimb doua vorbe cu sotul meu,daca sint in stare sa le citesc fetelor o poveste inainte de culcare,daca pot sa imi citesc mie ceva interesant,daca pot sa vad un film si daaa,am succes daca nu mai maninc nimic dupa 7 seara…
in rest,toata stima (lui maslow)
@ Adela – ai pus punctul pe I :). De fapt, nu e vorba despre succes, ci despre fericire.
Personal, cred ca teoria lui Maslow e un pic seaca. Ii lipseste ceva, substanta, nu stiu. Oamenii reactioneaza asemanator, dar pe dinauntru sunt extrem de imprevizibil individual(i).
Deci, Bogdana, fericirea nu se poate masura. Cuantifica.
Succesul in acceptiunea moderna mie mi se pare o gluma. Actuala, dar proasta.
Succesul definit ca „realizare”.
Succes este atunci cand invingi ceva. Un succes adevarat este atunci cand invingi un monstru interior, o parte urata din tine. Cand iti depasesti propriile limite si lasi o urma frumoasa in nisip.
Restul e bla bla. Dust in the wind. :)
Dar chapeau pentru postare, ne macina preocupari similare these days.
Pupici!
aici e una grea pentru mine, pt ca unii membri ai familiei (i.e parintii) imi reproseaza ca n-am „destul succes”, dupa cum ar „trebui”.
Asta inseamna la ei strict cariera, adica sa am concerte in toata lumea si sa castig o groaza de bani din asta…hello, am facut 2 copii pana la 28 de ani si am amai avut si un concert pe ici pe colo, eu zic ca stau f bine:D
Succesul tine si de mentalitatea omului, daca visezi la cai verzi pe pereti te vei considera de-a pururi ratat.
Pentru mine succesul e, cum zice si Alina, curajul de a depasi o groaza de chestii.
adela, intr-adevar, nu mai e nimic de zis! mesajul e cat se poate de corect. intrebarea este cati il si inteleg si cati il si pun pin practica?
sabina, exact ata vroiam sa subliniez si eu: faptul ca multi au o parere clara si categorica despre ce inseamna sa fii de succes, si incearca cu orice pret sa iti/ne impuna conceptia lor. nimic mai gresit.
alina, e the pursuit of happiness :))). cred ca e vorba de amandoua pana la urma… pentru ca succesul nu e totuna cu fericirea…
dana, de cele mai multte ori succesul inseamna atingerea unor scopuri mici, care pentru noi pot fi foarte importante in timp ce pentru altii sunt complet insignifiante :)
sofia, e cea mai sane si safe atitudine, iar eu incerc mereu sa o promovez!