As vrea sa scriu ca mi-e dor sa mai dorm pana la 12 ziua, cu jaluzelele trase si fara grija. As vrea sa scriu ca mi-e dor de zilele in care leneveam pe canapea (stilul Peggy Bundy, dar fara Oprah) cu o carte in mana. De zilele in care pur si simplu nu faceam … nimic. De zilele in care alternativele erau sa aleg intre trei restaurante, un film, dupa care un club. Zilele in care eram blazata, plictisita. Zilele in care ajungeam acasa, si gaseam o ordine spartana, o liniste profunda. As vrea sa scriu ca mi-e dor de serile in care mi se punea pata la ora 12:00 noaptea de o ceafa la gratar si atunci ma urcam in masina si mergeam la Shorley. Sau noptile in care la doua noaptea ma apucam sa imi umplu cada. Sau serile calde in care luam o tigara si un Jack si mergeam pe balcon sa le savurez. As vrea sa scriu ca mi-e dor de diminetile ultra matinale, in care dupa doua ore de dormit noaptea, fumam tigara imi beam cafeaua in timp ce aruncam ceva pe mine in goana spre munca. As vrea sa scriu ca mi-e dor de vacantele la mare, in care singura mea problema era cum sa ma bronzez mai repede, mai mult si mai uniform. De zilele in care frigiderul meu statea sa crape de singuratate si goliciune.
Daca stau sa ma uit inapoi, abia acum realizez cat de goala mi-a fost viata. Cat de lipsita de sens si de continut a fost. Da, normal mi-e dor uneori de toate lucrurile de mai sus, dar poate sa le fac odata la cinci luni. Si poate si atunci nu as sti cum sa ma intorc la ei.
Bai, deci cu toata sinceritatea … mie chiar nu mi-e dor. Deloc.
Hai, sa zic, doar de treaba cu somnul. Aia, da, o regret. :))
mie imi e dor uneori, dar mi se par vremuri demult apuse in viata mea :)) Chiar daca mi se ofera posibilitatea sa nu fac nimic, nu-mi mai iese asa bine cum imi iesea inainte. pur si simplu nu mai am stare sa nu fac nimic…
Eu sunt exemplul viu. De 4 zile suntem singurei acasa si nu suntem in stare sa revenim la vechile obicieiuri. Nu se mai poate.
Gata. S-au lipit DEFNITIV de suflet 2 frunze mici si fara ele nu mai suntem NOI.
eee…eu sunt nehotarata…nu-mi mai place nici asa, fara responsabilitati, dar nici in cealalta parte nu sunt inca hotarata…mi-e cam frica
Mie imi place sa-mi amintesc cu nostalgie de toate aceste chestii. Sunt sigura ca n-as mai putea sa le savurez ca inainte. Si pot sa traiesc fara ele.
Pustie, asa ne-am caracterizat existenta inainte de el, eu si sotul meu, la o tigara, intr-o seara, in bucatarie, dupa ce adormise ingerasul….
Cu siguranta din faza in care ma aflu acum, nu le-as mai savura cu intensitatea de atunci.
Si eu as vrea sa pot dormi pana la 12:))).
De cate ori ii las cate 2 -3 ore cu bunica pentru un restaurant sau film, abia astept sa ma intorc la viezuri si ca sa mai imi treaca sentimentul de „vinovatie” (ca ii las si eu merg la distractie) vin cu o gramada de „cadouri”!
Nu putem sa ne intoarcem in timp si ce bineeeeee!:))))
Foarte frumoasa postarea ta, dar si mai frumosi sunt pitacii aceia doi care se pregateau de culcare cumva?
sincer, nu vad de ce ne-am caracteriza viata dinainte de copii ca fiind goala, lipsita de sens sau de continut. e o etapa normala, de care eu m-am bucurat sincer. si cred ca o sa imi lipseasca si dormitul pana la 12 si zilele de stat degeaba cu o carte pe canapea.
maria, mai ai un pic de rabdare :).
Viata mea dinaintea Dariei a fost foarte frumoasa. Viata mea de cand a aparut Daria e mult mai grea, mai plina de responsabilitati, dar e minunata! Imi amintesc cu placere de „alte vremuri”(parc as fi deja baba), dar nu as da timpul inapoi. Acum ma simt implinita, simt ca am un scop in viata: sa o cres pe Daria, si sa o cresc bine! Asa ca: sa va traiasca frunzele, florile si fluturasii vostri, sa traiasca si a mea,si a ne bucuram de fiecare moment de copilarie vazut prin ochii lor!
Maria Coman, nu vorbi inainte sa devii mama. O sa vezi sau…..nu. Nu toti oamenii sunt dedicati trup si suflet copiilor.
hello,
singurul meu regret este ca n-am facut-o pe ilinca mai devreme ca sa am timp, fara sa ma stresez, sa-l fac si pe al doilea. si poate tigara aia savurata pe balcon, in liniste… :)
carmina
M-am exprimat gresit, cu existenta pustie. Am vrut sa zic de suflet. Da, sufletul imi era inainte gol, pustiu, sec.
adevarat graiesti
adela, in principiu vorbesc cand vreau. asa cum ai tu dreptul la o parere, asa am si eu. si faptul ca imi vor lipsi diminetile dormite pana la 12 (poate ca nu imi vor lipsi, dar daca da), nu cred ca va insemna ca sunt o mama mai rea, mai proasta sau mai putin dedicata copilului ei. altfel, ca de obicei radicalismul e in floare. am prietene care au copii deja si care nu au ajuns la concluzia ca viata lor a fost pustie inainte. sunt probabil niste mame rele, pe care le-am putea alunga cu pietre, ca sa nu se raspandeasca boala
Viata dinainte de copii nu e nicidecum pustie, cred ca ce vrea toata lumea sa exprime e sentimentul ala ametitor care te face dupa ce ai copilul in brate sa te intrebi cum ai trait atatia ani fara fiinta aia mica si dulce:)
inainte eram mai putin obosita, indeed!
despre dolce-fare-nientele/intensitatea/iresponsabilitatea/lejeritatea/indiferenta/placerea/riscul cu care am trait unele momente,inainte de venirea pe lume a copilului meu ,sigur as fi nesincera sa spun ca nu mi-e dor , dar exista un dupa.acel „dupa” s-a marcat la mine cu primul tipat al lui luca auzit la maternitate.si nu, nu am trait nimic mai intens in viata mea decat acel moment pana atunci!and God, i don’ t regret!:-)
azi, ca sa pun si cireasa pe tort i-am luat lui luca o pisica!te invit sa-i votati numele!
Dumnezeule!!! OK, viata MEA si sufletul MEU erau pustii inainte. Asta simt, asta gandesc acum cand fac o introspectie, o retrospectiva. La fel s-a exprimat si sotul meu odata. Nu spun asta ca si cand asa ar trebui sa fie. Departe de mine intentia de a face pe cineva sa se simta…intr-un anume fel daca nu simte sau nu gandeste ca mine. Si nu e radicalism! Trairile pe care le ai ca mama depasesc orice imaginatie. NU AI CUM SA STII DACA NU ESTI INCA PARINTE!!!
Fetelor, nu mai polemizati cu maria coman. Vreti sa nasca natural inainte de termen???
Maria Coman…iar te bagi pe terenuri minate??? De ce nu ma asculti niciodata? Iti place tie sa gindesti altfel. Pardon, sa spui exact ce gindesti:) Bravo, bogdana! Misto post. Mi-am pus un Jack mic:))))
fifi, ti-ai asigurat locul de persona non grata pe vecie :)):)):))
Macar are cu cine sa doarma maria pina la 12:))))
Fifi, parerea ta care e? A?
Parerea mea daca o spun aici…luati foc:))). Asa ca, ce sens are sa facem politica un weekend? Oricum, sunt de partea mariei…
adela, esti usor nervoasa, zau asa. tu cu degetele tale ai scris „Nu toti oamenii sunt dedicati trup si suflet copiilor.”. plus majusculele. relaxeaza-te, e week-end. nu vad de ce dormitul pana la pranz impiedica o relatie ok cu copiii, dar fie, daca asa vrei tu.
Ah, dormitul pana la pranz.
Sa recapitulam. M-am culcat la 2 dupa ce i-am dat antitermicele. M-a trezit la 6. I-am zis culca-te la loc. S-a supus. Ne-am re-trezit la opt, in cantec de pian de pe undeva. Tare frumos, m-a binedispus. I-am dat sa manance, i-am dat antitermicele si antibioticul. M-a rugat s-o las la desene. E bolnava. Ce puteam sa fac. Am aprins tv. M-am dus la loc in pat. M-am trezit la 10.30. Sunt o mama rea? Am dormit in total cam opt ore si 20 de minute. Bine, nu legate, dar in total… Cu o zi in urma am dormit 6 ore. Ce copil mare am!
Revelatia cu inainte si dupa e naucitoare. Poate nu e vorba de „lipsit de sens” sau „shallow” sau mama buna vs mama rea. Exista femei care dupa ce li se nasc pruncii traiesc pentru, cu, prin si numai langa copiii lor. Eu le-as numi mame dedicate. Am tot respectul pentru ele. Dar eu nu pot asa.
Si exista zarghitele care si-ar da sufletul pentru plozii lor, dar apreciaza un Jack Daniels si o tigara buna, pe balcon, si un shopping spree, si un week-end cu sotul. Dupa care se intorc la lumina ochilor lor. Pana la urma, aurita este calea de mijloc.
Nu va mai certati. E inutil. Maria, dormi acu’ cat mai poti:) E tot ce le spun prietenelor mele insarcinate. Dormiti mult!
alina- o sa razi, dar chiar nu mai am rabdare :)
altfel, mie chiar imi place viata mea de pana acum si ma bucur ca am avut-o si ca mi-am lasat-o. fiecare isi stabileste prioritatile si eu inca cred ca am luat decizii corecte.
degetica- vezi, ce supi tu pot sa inteleg mai degraba decat ca nu voi fi o mama buna pentru ca o sa imi doresc sa plec cu prietenele mele la lisabona sau cu sotul meu in vacanta.
ada- multumesc :) ma pregatesc de concediu in care imi propun sa dorm cat voi putea
Maria, pai stiu, si eu vreau la lisabona in primvara…dar intrebarea e…o sa-mi arda? cand stiu ca lor le va fi dor de mine?:)
asta e paradoxu, dupa ce devenim mame, tanjim dupa anumite expresii ale liberatii, si cand le concretizam stam cu gandu la copii.
Before si after nu ne impiedica sa facem aproape nimic din ce dorim, doar produc sciziuni interne inevitabile.
Nu esti mama doar cand esti acasa cu copilu, ci permanent, indiferent ce faci. In sensul asta viata de dupa nasterea copilului e mai plina.
Eu stiu bine lucrul asta pentru ca la mine sciziunea e extrem de dura, eu nu pot sa nu fiu mama cand sunt compozitoarre si nici sa incetez sa fiu compoziutoare cand sunt cu copiii…pe bune ca e o drama pe care o va rezolva, presupun, doar timpul, cand vor creste ei destul de mari incat sa ma alunge de-acasa:))
scuze typos si da, imi asum usoara aroganta:), sa fii compozitor nu e tot aia cu sa fii…orice care implica job de la 9 la 5.
Maria, chiar nu intelegi ce vreau sa-ti spun? Te pronunti aici intr-o chestiune pe care nu o cunosti, nu ai trait-o, nu ai experimentat-o inca! Nu cunosti sentimentele, trairile unei mame (indiferent care sunt acestea). Tu doar presupui, nu esti in cunostinta de cauza. De aceea te-am invitat sa-ti spui parerea, dupa ce devii mama. Chiar as vrea s-o cunosc. Iar majusculele nu exprima nervozitate, in nici un caz.
Bogdana, uite, mi-a venit acum in minte un alt subiect si mi-ar placea sa-l dezvolti, tu aici, daca vrei – de ce fac oamenii copii? Din nou avem doua tabere – unii spun ca din din altruism, altii spun ca din egoism. Week-end linistit!
of, dintr-o regretabila eroare nu am trimis mesajul anterior, si ce frumos scrisesem…..
adela, asadar, ce sa fac daca nu ma duce capul? asa ca explica+mi, te rog, ce inseamna „Nu toti oamenii sunt dedicati trup si suflet copiilor.” in contextul discutiei de aici?
altfel, cred ca am proprietatea cuvintelor si stiu cand folosesc cred si cand folosesc stiu. imi asum parerile de acum cum mi le voi asuma si pe cele de atunci si nu incerc sa conving pe nimeni ca galbenul e cea mai frumoasa culoare
degetica- sa stii ca de „nu+mi arde” ma tem si eu. pentru ca mie mi+a placut sincer sa bat lumea in lung si in lat
Maria, eu prima data am fost plecata din tara fara copil cand avea Sofia 4 ani si 8 luni si era gh in burtica….si m-am dus la un festval si am tinut 2 conferinte in Lituania, deci nu turista. deci da, e durere:D
ma consolez ca am avantaj varsta, LOL, amfacut copii devreme
(se mangaie fiecare cu ce poate….)
degetica si eu ma consolez cu facutul tarziu ca am apucat pana acum…..si da, cele mai multe ne-turistice, dar oricum se pun
eu consider ca fata mea imi completeaza viata misto pe care am avut-o pana acum. nu cred ca daca inca imi place sa beau 4 beri si sa dansez, iar copilul e undeva la adapost, la o bunica de pilda, sunt demna de condamnat. nici eu, nici altele ca mine. nu este lipsa de responsabilitate. pur si simplu nu cred ca a avea un plodut inseamna a renunta la propria persoana. este o emotie in plus, nu trebuie sa ma stearga pe mine, cu pasiunile mele, cu celelalte iubiri.
probabil ca depinde de cat de mult isi iubeste fiecare viata de Dinainte, nu? :))
eu nu cred ca exista mame dedicate si mame ne-dedicate. eu cred ca exista temperamente si temperemante.
am mai zis asta – depinde de mama ca individ si depinde de copil ca individ ce relatie si ce rutina dezvolta ei. de tolerantele fiecaruia. ca in orice relatie, si intre mama si copil totul se negociaza in functie de circumstantele acelei relatii in parte.
nu e vorba de politica sau principii la care aderi asa, de amorul artei.
principiile se nasc tocmai din cauza acestor necesitati si diferente.
dar ideea pe care Bogdana a vrut s-o accentueze e, cred, revelatia maternitatii, felul in care dualitatea asta intre frustrarile si compromisurile inerente si fericirea venita la pachet cu ele iti defineste clar un nou sens in viata. n-ai cum sa mai fii la fel. decat daca esti perfect sec pe dinauntru.
si nu ma refer la felul in care iti imparti timpul de somn sau de „distractie”, ci la felul in care pur si simplu percepi lumea si tot ce e in jurul tau.
iar treaba asta cu revelatia poate fi brusca si intamplata exact in secunda nasterii sau poate veni cale de niste luni de zile, la inceputul convieturii cu copilul.
lucrurile sunt complicate, oricum. :)
dar, da, asculta de Ada, Maria: DORMI acum, cat poti, just in case (ca poate totusi Smaranda sa fie vreo dormicioasa, ceea ce iti dorim din inima). regretele, daca le vei avea sau nu, nici macar nu sunt asa importante, ai sa vezi. voi sa fiti sanatoase. :)
ah, si apropo de ce spui tu, Oana-shmeny-ana :) – uite eu n-am avut incotro, din lipsa bunici si alte persoane care sa presteze baby-sitting la nevoie, m-am conformat rolului de mama-dedicata, ce era sa fac?
chestia e ca pur si simplu imi vine natural sa fiu asa si chiar mi se pare ca pot sa ma bucur cand si cum vreau, nu trebuie sa oftez neaparat dupa les neiges d’antan … sau sa fac un tel din a trai identic cu reperele pe care le aveam inainte de maternitate. deci, chestiune de stil si temperament, nu de politica. :)
p.s. tocmai ce-am baut o bere ieri la un picnic. si n-a fost nici prima si nici ultima in calitate de mama-alaptatoare, asa ca … :))
dar cu dansul, recunosc, stau mai prost. :DD
Putem sa continuam cu dezbaterile pe tema asta, luni de zile de acu’ incolo. Mi-am spus opinia – nu am s-o repet la infinit. Abia astept sa ne provoace Bogdana cu inca un subiect incitant si controversat. O saptamana buna sa avem!
Si ca sa lamuresc si treaba cu „Nu toti oamenii sunt dedicati trup si suflet copiilor”…vreau sa spun ca sunt persoane care renunta la cariere stralucite, prodigioase de dragul copilului (refuza o avansare, un post de conducere, o deplasare in interes de serviciu in strainatate), isi refuza anumite placeri, renunta la tabieturi de o viata. Acestia sunt in opinia mea, dedicati trup si suflet. Fac asta pentru ca asa doresc, nu o simt ca pe o constrangere sau frustrare. E alegerea lor si nu o regreta. Nu ma refer la micile placeri (o cafea cu prietenele, o piesa de teatru, un curs de dans sau un aerobic sau mai stiu eu ce alte pasiuni marunte), acestea sunt binevenite, indicate chiar ca sa nu o iei razna la un moment dat. Bine zici, Alina. O faci pentru ca asa iti vine, natural, instinctiv. Si eu sunt in aceeasi situatie ca si tine, in lipsa de ajutoare (nu bunica, nu mamaie, nu sora sau alt mebru al familiei – doar sot), m-am dedicat total. Si nu sufar din cauza asta, in nici un fel. Sigur ca prietenele mele (care nu au copii) imi spun „ei, se gaseste o solutie, platesti o bona intr-o seara ca sa iesi in club”. Dar iti vine sa lasi copilul cu o necunoscuta? Mie, nu. A, daca e o bona care sta zi de zi cu el, care s-a atasat de el, ii cunoaste nevoile, ar mai merge dar chiar si asa, nu ma pot relaxa si nu ma pot bucura pe deplin de activitatea respectiva. Nu inca. Sunt insa sigura ca odata cu cresterea lui, se vor mai aranja lucrurile. Asta este parerea mea. Poate gresesc eu.
nici eu nu sustin varianta cu babysitter ocazional. nu as avea incredere.
alina, tot ce e natural mi se pare superok. daca iti vine natural sa fii asa, este nemaipomenit. tu insa faci parte din persoanele care nu urasc alti oameni doar pentru ca au alte pareri. ceea ce e iarasi superok :)
eu sunt de acord cu shmeny, alina. pentru ca tu esti genul tolerant, cum normal ar fi sa fim toti. avem opinii diferite, pareri diferite si nu emitem judecati cu valoare de sentinta doar asa, pentru ca putem. dar in fine, ramanem la lbertatea de opinie…
iar adela, tu te contrazici singura. ba e vorba de renuntat la tot, ba nu…cat despre club, copilul are tata, nu moare daca sta cu el o seara
ba chiar se adancesc legaturile tata-copil. nu ne plangem noi ca mangafalele nu se implica suficient? :D
greu mai e sa-si zica omu’ oful la voi, aici. ma si mir cum aveti atata rabdare.
da’ copilu’ nu poate sta singur de la 4 luni incolo? ca eu asa am inteles. si ar fi perfect, ma-sa se duce sa beie cu betivele ei, eu cu drogatii mei. nu merge asa?
jimerino, ia sa ne zici tu cum s-au adancit legaturile astea, ca sa ne mai dai si noua speranta ca avem cu cine lasa copchiii acasa linistite si sa mergem sa topaim pe mese :))))
deci, serios acuma, revin dupa un silenzio stampa cam lung (are un post dedicat) ca sa subliniez ca nimeni nu e mai putin mama daca la trei saptamani iese in club (sau prezinta in lenjerie intima – vezi heidi klum care e pentru mine mama model!!!).
iarasi, nici una care isi dedica fiecare clipa din zi, nu poate fi numita mama fanatica. sa fim seriosi. sunt doar manifestari diferite ale aceluiasi lucru: iubirea fata de copii. care nu are marime/masura. nu poti spune „iubesti mai putin ca mine”. nu exista asa ceva. e ca si cum ai spuneca infinitul nu e… infinit.
varianta cu baby sitter ocazional no way. nu am testat-o si nici nu as face-o. totusi pot spune ca am noroc de o bona super in care am incredere 100%. dar nu am folosit-o niciodata pentru escapade nocturne. pentru aia exista parintii la mine :))). desi niciodata nu reusesc sa ma relaxez complet, ca intotdeauna se intampla ceva, sau face mama ceva care sa imi strice cheful. dar aici e alta discutie, care nu isi are locul aici…
si cum spunea sabina, fiecare iesire din decor e asteptata ca pe „the event”, iar la eventul respectiv nu fac altceva decat sa ma gandesc la copii, la ce fac, cum fac, etc. dar aici, e vorba de piticii mei proprii de pe creier, si de faptul ca nu sunt in stare sa ma deconectez. si jos palaria pentru cele care reusesc sa faca asta! si maria, te sfatuiesc sa faci asta!!!
Maria, copilul sta cu tatal lui cand merg la un film, o cafea, dau un raid prin magazine si nu moare, chiar imi e un ajutor de nadejde. in club as vrea insa sa merg si cu el (sotul), la asta nu te-ai gandit? iar cu contrazisul….se pare ca o fac doar cu tine. am pornit asa si putem continua la infinit, asa ca let’s drop it!
bogdana, de acord cu tine in privinta lui heidi klum si angelina dar ele au o armata de bone, chiar daca in pozele paparazzi nu apare nici una si nici nu cred ca au piticii nostri de pe creieras.
nu, adela, la asta nu m-am gandit, am stabilit deja mai sus ca nu ma duce capul si ca asta e, la 31 de ani nu se mai schimba nimic. acum ma intreb daca sa pun smileys sau se intelege……si daca tot am ajuns la cititul de mai sus, inainte de a incheia, reciteste ce ai scris sa vezi cum te contrazici si ce ton folosesti.
ah, asta cu lasatul copilului/iilor acasa cu za fadar … :)) nu-sh, or n-am io asa prietene cu care sa topai pe mese pe-aici, ori mi-e mai bine cu soata … prefer sa ies cu el, decat fara.
desi da, agreez, daca am nevoie sa merg undeva de una singura, el e primul in care am incredere sa-l las cu caprele. la mine oricum e simplu: no other choices. :D
si nici eu nu-s adepta baby-sittingului de catre straini. aici, cu toata legislatia si cadrul formal in care se desfasoara ostilitatile (nu oricine poate presta activitatea, e nevoie de teste, totul e controlat etc), n-am inima si curajul sa o fac. n-am inima si curajul sa las fetele pe mana amicilor (pentru ca stiu ca n-ar face fata), darmite pe mana unor necunoscuti …
alina, tu ai dreptate si din punctul de vedere al numarului ostilor :) tu ai trei, trei care pot fi cuminti acasa si care o pot lua razna cand le lasi la amici. daca mai gasesec si pe acolo 1-2 copii, haosul e garantat. la noi e una singura si e inca mica. in afara de plans alte minuni nu executa deocamdata.