Noua luni a stat in burtica. Noua luni face azi. Este revelatia vietii mele. Daca la Chiti eram un pic imatura si nepregatita, si totul a fost de-a valma, de cand s-a nascut, la David sentimentele au venit la gramada, dar am avut si maturitatea necesara pentru a le decanta. Si, Doamne ce de sentimente! Ce feerie, cata frumusete, cata forta! Dupa noua luni, inca ma uit la el non stop, si ma minunez. Ma minunez de cat de frumos este (iar pe Radu il exasperez uneori din cauza asta). Ma minunez de pielea lui fina si dulce, de mirosul lui de bebelus, de felul in care ma priveste, ca si cum I am the only one, de cum i se lumineaza fata cand ma vede, de rasul cristalin si natural cand il gadil, de chiotele pe care le trage cand e bucuros, de absolut orice nimic pe care il face sau nu il face.

Este baiatul lui mama, este mamos pana la Dumnezeu si nu stiu ce o sa ma fac cu el. Este complet dependent de mine, se lipeste ca timbrul de scrisoare si nu mai imi da drumul. Si nici eu. Ma soarbe din priviri si e fantastic sa stii ca pentru cineva esti lumea intreaga!

Nu o sa il mai laud, pentru ca orice ar fi sunt subiectivitatea intruchipata. Ma bucur doar ca e sanatos, ca e vesel si ca fiecare zi alaturi de el este o minune. Si ma bucur ca sunt mama lui!