Chiti invata la gradi poezii in engleza, pe care le spune cu o dictie de invidiat, si le spune, si le spune de ne-a capiat la cap. Episodul de vineri a trecut la fel de repede cum a venit, nu s-a lasat cu scaderi in talie, burtica e tot acolo. Oricum a fost o ocazie fericita pentru ea, ca a mancat non stop orez. Parca as fi nascut-o in China, atat de innebunita este dupa orezul asta.

David daca e intrebat „Unde esti” raspunde instantaneu „Aisi”, ceea ce ne face sa ne topim si evident sa exageram, pentru ca am ajuns sa il intrebam chiar si cand e cu noi, doar-doar il mai auzim spunand „aisi”. Cand intram in casa, se sprijina de perete, si iti intinde picioarele sa il descalti, dupa care se dezbraca de haina si se duce tinta in camera, ca sa ii dai si pantalonii jos. Cand ii ceri urechea sa o papi, iti intoarce capul, dupa care il intoarce si in partea cealalta ca sa i-o papi si pe a doua . Cum vede o balta, o picatura de apa, o arteziana, o sticla, imediat o arata si spune „App, app”. Intelege tot, dar absolut tot, fara exceptie. Atata doar ca nu vorbeste. Inca.

Eu sunt la pamant cu imunitatea, dupa episodul de acum doua saptamani urmand acum si un sequel. Sunt iar pe cale de a-mi pierde vocea, gatul ma doare, nasul curge si se infunda si asta in conditiile in care am ajuns sa fiu pur si simplu terorizata de orice presupune iesit afara, curent, frig, ploaie, contact cu alte persoane, rece samd. Si e abia inceputul. 

Tati indura si rabda. Ma suporta, si face tot ce ii sta in putinta sa imi faca viata cat mai usoara. Oricum se simte faptul ca a crescut si David, pentru ca e infinit mai usor acum, decat acum trei luni sa zicem. Unde mai pui ca de vreo luna, chiar beneficiem de cate zece minute de relaxare, in care cei doi se joaca cuminti iar noi nu trebuie sa fim in permanenta en garde. Copiii nostri cresc.