mda, se pare ca nu m-au ocolit si pe mine. Pentru ca azi, o lady cu un nume tare frumos, Viviana, mi-a facut o surpriza mare. A adus parfum de Cascais, parfum de Lola, pus intr-o bratara creata special pentru mine. Povestea noastra e lunga, aventuroasa si devine din ce in ce mai frumoasa! Multumesc, Lola!

Altfel,  luna cadourilor se traduce prin jucarii pentru copii, cadouri pentru copii, hainute pentru copii (si aici experimentam din plin primele momente de shopping pentru trei), incaltaminte pentru copii. Totul pentru copii. Pentru noi nimic. De fapt mint. Pentru mine, da. Sutiene de alaptat, lenjerie de gravida, care sa tina burta din ce in ce mai mare si mai grea (motiv pentru tati sa faca glume despre lenjeria mea gigantica si total lipsita de orice urma de sex-appeal). Incet incet, bagajelul de gravida gata sa nasca se completeaza articol cu articol, pana la momentul culminant.

Mai avem pe lista cateva chestii mici, detalii, dupa care promit solemn ca ma linistesc.

David este bine, in schimb a luat-o Chiti pe aratura. Iar eterna poveste, tuse, muci, febra, programare, consultatie, analize, diagnostic infectie, tratament. Iar vedem cum se duc milioanele pe medicamente, analize si consultatii in loc sa se duca pe ce scriam mai sus, dar am renuntat sa mai imi bat capul cu asta. Am reinceput inclusiv tratamentul homeopat, abia astept sa treaca prima runda, sa se simta rezultatele.

Partea mai nasoala este ca de o ora incoace a dat-o David intr-o behaiala. Si nu mai vreau. Ca m-am saturat, zau. Imi ajunge si ne ajunge la toti. Si in momentul asta nu imi doresc decat, decat sa fie ei doi bine si sanatosi. Si m-am saturat inclusiv de asta, pentru ca si anul trecut am zis la fel. Si ma enerveaza ca am ajuns sa imi doresc de Sarbatori doar sa fie ei sanatosi. Ar trebui sa fie sanatosi by default iar eu, noi sa ne dorim alte lucruri. Si nu, nu mai mai multumesc cu „asta este viata”. Imi ajunge ca tot astept sa treaca timpul sa se faca bine unul ca sa inceapa celalalt. Si ca am ajuns atat de „rau” incat uneori stam si pandim. Pandim o tuse, pandim niste muci, analizam culoarea lor, numaram de cate ori se stranuta, intoarcem totul pe toate fetele (e prea cald, e prea frig, e curent, e umezeala, nu, e prea uscat aerul), mergem inapoi in timp pe firul fiecarei zile, sa vedem unde, ce, cine si cum. Mda, cam paranoia, as zice eu. Si nu stiu ce e de facut. Zau daca stiu. Ca sa nu mai zic, de asta nici nu ma mai plang, ca si eu sunt de doua saptamani deja cu muci, mai binisor, mai rau, iar mai binisor si tot asa. Si uite ca zilele trec,eu nu reusesc sa golesc nenorocita de tava de medicamente din bucatarie, ba chiar parca se tot umple, iar vad scris „Chiti” si „David” pe cutii, iar spal la cele trei aspiratoare de nas, iar picaturi. Suntem o minifarmacie in devenire. Iar noi, doxa de prospecte si tratamente.

Mda, e luna cadourilor. Pentru farmacii si medici. Ca singurii in situatia asta stiu ca nu suntem.