Prima serbare din saptamana de foc care tocmai a trecut a fost lectia deschisa de la balet. Am fost in echipa completa, ceea ce ne-a fost invatatura de minte, pentru ca David nu a vrut sa stea o clipa locului, iar cineva s-a sacrificat si a alergat (la propriu) non stop dupa el. A verificat spalierele, barele, saltelutele fetelor, s-a bagat pe sub mese, pe sub scaune, s-a cocotat pe bancute, a facut orice in afara de a sta cuminte. Sora-sa la fel, dar cel putin ea e familiarizata cu locatia, ca doar mergem de doua ori pe saptamana acolo.

Asa ca, noi am vazut printre picaturi reprezentatiile Rebeccai, dar ceea ce am vazut a fost de-a dreptul emotionant. Pentru ca, desi de multe ori isi pierdea concentrarea si o fura peisajul, e atat de perfectionista, incat pozitiile standard de balet sunt impecabil realizate. 

In pauzele dintre reprezentatii, Chiti si-a redescoperit pasiunea pentru fotografie si dupa ce s-a milogit de mine o buna bucata de timp, fara succes insa, sa ii dau Canon-ul, a reusit sa il convinga pe tata sa ii dea ei Nikon-ul. A facut fotografii la gramada, desi a fost nemultumita de calitatea si viteza de incarcare a blitzului.

La final a venit si mosul, pe care David l-a privit de la distanta, nedorind sa se apropie de el sub nici o forma. Cam aceeasi atitudine a avut-o si sora-sa, care a preferat sa ne intinda nervii la maxim, ramanand ultima sa primeasca cadoul. Si nu s-ar fi dus nici ultima, insa a realizat ca nu are incotro. Cu toate astea, pana la urma i-a zambit angelic, i-a spus o poezie (de primavara! drept razbunare, cred) dupa care a tulit-o repede, strambandu-se toata ca si-a incurcat mana in barba mosului si a ramas cu niste fire albe intre degete.

Una peste alta a fost distractie. Maaare! Si la final, tot niste fotografii cu fluturasul nostru cel frumos. Asa, ca o cioara ce sunt, nu am cum sa nu ma laud cu ea.