A trecut o saptamana. Lunga si scurta in acelasi timp. Cu multe ups and downs, desi daca e sa ma gandesc ups-urile sunt muuulte :). Deci sa o luam cu inceputul.

Luni dimineata. Prima oprire, internarile. Verificat echografic copilul: „Vedeti, doamna, da, ca ii bate inima, da?”. Dupa care dezbracarea de hainele lumesti si imbracarea frumoasei carpe (a mea bleu ciel cu floricele) cu despicatura pana la buric si  mutarea temporara la sala de nasteri. Acolo, soc. Sala de nasteri nu e de fapt sala de nasteri. Ca cea adevarat, de la etajul doi e in renovare. Asa ca oamenii au improvizat intr-un salon la etajul unu, mai exact in salonul 6, o sala cu cinci paturi, separate cu cate un paravan facut din patru barne de lemn pe care s-a aruncat un cearsaf inscriptionat cu numele spitalului (cine a trecut pragul maternitatii stie despre ce carpe mizerabile vorbesc). Pe peretele celalalt, sunt doua mese ginecologice, pentru scos copiii. Cand am intrat eu, am avut proasta inspiratie sa ma uit exact spre dreapta, unde tocmai era in plin proces de coasere o doamna care tocmai nascuse. Dupa ce a terminat operatiunea, doctorul (Pana, pentru cine e interesat) i-a altoit dragastos o palma peste coapsa, si a felicitat-o pe saraca femeie. Asta ca sa intelegeti ca paravanele de fapt nu prea sunt decat de decor, pentru ca se vede tot, ok?

Cam asta e singura chestie nasoala pe care am remarcat-o in cele trei zile jumate petrecute acolo. Pentru ca, juma de ora mai tarziu m-au mutat la reanimare, si am inceput operatiunile de pregatire pentru operatie. Branula, schimbare camasuta bleu ciel cu carpa cu deschidere laterala, interogatoriul clasic cu anamneza, vizita doamnei anesteziste (deci m-a anesteziat doamna directoare, va rog!), perfuzii. Asteptare. La noua jumate, blocul operator, curatare pe spate, infipt acul cu anestezia, glume pe seama tatuajului, laude pentru curajul cu a treia, intrebari despre copiii mai mari, atmosfera super relaxata. Montare sonda, dupa ce m-a anesteziat evident, si douazeci de minute mai tarziu primul oracait.  Inca o ora pentru recoltare de celule si coasere de multe straturi de uter, muschi si piele. Am vrut sa imi vad placenta, dar pana la urma am uitat de ea si eu si doctorita. M-a laudat, ca nu am sangerat decat minimul admis, ca cicatricea anterioara era perfecta deci am material bun cu care sa se lucreze, si ca din cauza de copil mare, capul lui era in asa o pozitie incat nu ar fi iesit veci pe cale naturala. Ah, si ca, evident, aveam colul un pic dilatat. Asta pe sistem nervos, of course.

Post operator, anestezia a trecut parca mult prea repede, primul val de dureri venind mult prea puternic peste mine, drept pentru care au bagat femeile alea in mine de la piafen la ketonal si morfina fara mare succes. Timpul a trecut destul de repede, chiar daca mai mult m-am uitat la tavan, ca mi-au fost confiscate telefoanele si puse sub cheie pana tarziu spre seara. Surpriza a fost ca pe la cinci mi l-au adus pe Raducu, si asa am aflat ca e procedura standard, numai ca tre sa stie si mama si sa ceara asta, ca altfel, nu se vine cu copilul. Noaptea a trecut greu, mai ales ca spre seara mi-au mai bagat o morfina, de data asta fara sa o cer, si fara sa o vreau (eu crezand ca imi face anticoagulanti), si de la aia am avut niste experiente vecine cu consumul de produse halucinogene. Nu am dormit, decat bucatele de cate zece minute, alternate cu bucatele mai lungi de trezie. Am ascultat muzica toata noaptea, pana la cinci jumate, cand a inceput operatiunea de debarasare si mutare prin saloane. Prima ridicare la verticala a fost cu ameteli, dar, curios, cu foarte putine dureri.

La noua proaspat curatata si spalata la viteza maxima m-am prezentat la bebe, care bebe s-a mufat din prima, motiv pt doctorita Rosca sa ma stranga puternic de umeri de bucurie. despre ea, doctorita Rosca o sa povestesc alta data, pentru ca ea este motorul de la neonatologie. Si nu pentru ca e sef de sectie acum acolo, ci pentru ca este trup si suflet pentru sectia aia.

Neonatologia, mai exact etajul doi e de nerecunoscut. receptie pentru nou nascuti, te duci frumos, daca esti din familie, spui cine esti si ti se aduce bebelusul intr-o zona special amenajata sa ii faci poze sa te lauzi cu el. Totul e nou, amenajat impecabil (si asta o vorbesc pentru ca m-am holbat in toate orele petrecute acolo la tot ce inseamna dotari, sisteme de siguranta, supraveghere, protectie anti-incendii samd). Bineinteles, ca nu totul e perfect, si in ziua in care a venit Chiti sa il vada pe bebe, la doua si douazeci, cu trei sferturi de ora inainte de ora de masa, copilul meu tocmai primise o portie de formula. Pe care nu prea a savurat-o, ca o daduse afara, si era ud fleasca pe carpe. M-am ratoit un pic la asistenta, care imediat a batut in retragere, si-a cerut scuze si mi-a zis ca nu a stiut ca nu trebuia sa nu ii dea formula. Asta a fost singurul incident.

In rest, asistentele au facut tot posibilul pentru mame sa le ajute sa initieze alaptarea, si chiar au certat-o la modul serios pe una din mame care dupa doua incercari cerea formula, ca sa ii manance copilul cat trebuie. Femeia si-a luat o papara zdravana de la una din asistente si nu a mai cerut biberon.

Externarea, la fel de civilizata, nu se mai face la parterul ala insalubru si jegos, ci iti iei copilul frumos, de sus, dintr-un spatiu amenajat special pentru asta, cu masa de infasat.

Minusul mare: am venit din spital cu un eritem stafilococic, de care abia acum am scapat, dupa ce am facut copilul mov de la cat violet de gentiana am pus pe el. Mai mult, la un mare procent a iesit streptococul de grup B, ceea ce ne-a dat emotii si noua. Acum suntem in etapa de exfoliere, e plin de piele care cade, deci facem masaje cu ulei de masline ca sa ne revenim cat mai repede. Totusi, suntem norocosi, pentru ca fetita vecinei mele din rezerva s-a pomenit cu ditamai conjunctivita la copil (conjunctivita pe care a avut-o si David cand ne-am intors cu el din maternitate).

Eu sunt ok, recuperarea dupa operatie a fost extrem de usoara, m-am pus pe picioare de a doua zi si nu m-am mai oprit din miscare. De fapt asta e secretul. sa nu stai sa zaci in pat, ca altfel esti terminata. Am vazut cateva femei acolo, care a doua zile dupa operatie veneau la copii in scaunul cu rotile si asteptau sa vina asistenta cu copilul la ele, dar care aveau pretentia sa iasa cat mai repede din spital. Nu stiu cum s-or descurca acasa. Nu vreau sa judec, dar am vazut niste specimene care se victimizau, de parca ar fi fost primele care au nascut vreodata prin cezariana.

Durerile sunt de la sanii plini de lapte, pe care Raducu nu ii goleste inca de tot, ba chiar pe unul refuza sa il accepte, dar ne obisnuim noi unul cu celalalt.

inchei aci, pt moment, duty calls!