Sper ca nu ati uitat de Bibi. Baietelul cu ochii care au inghitit parca tot albastrul din lume. Am mai scris despre el. E prima imagine care apare pe blogul meu cand intrati. Chipul lui luminos. Stiu ca sunt multe cazuri cu probleme, stiu asta, peste tot dau de ele, fie ca sunt anuntate pe bloguri, facebook, ziare sau televizor. Nu vreau sa vorbesc despre ele. Vreau sa vorbesc despre Bibi, despre ochii lui albastri, despre cele noua luni ale lui, despre boala lui si  despre faptul ca e la un pas de vindecare. Pentru ca are inclusiv donator compatibil gasit pentru transplant. Nu are insa banii pentru procedura. Si are nevoie de noi si de banii nostri. Si are nevoie ca noi sa ii spunem povestea, ca ea sa fie auzita de cat mai multe persoane. Am mai incercat sa fac asta o data, nu cu foarte mult succes as zice. Eh, nu-i nimic, continuam si perseveram.

Cel mai bine, va rog sa cititi cateva cuvinte despre Bibi, scrise de mama lui:
„De ieri a venit primavara in Mangalia si e o incantare sa-l vad pe Bibi
cum se bucura sa descopere lucrurile din jurul lui. Este deja un baietel
de 9 luni, care a reinceput sa creasca – pe perioada prednisonului
stagnase cresterea si prezenta trasaturile specifice terapiei cu
steroizi- sa se ridice singurel si sa paseasca.

………