O noua tema dediscutie, propusa de Rox, pentru luna septembrie.
Si ca sa raspund direct la intrebare: totul. Pentru ca la primul copil nu am stiut nimic. Mai nimic. Si incep prin a enumera cateva lucruri pe care chiar mi-as fi dorit sa le stiu, deoarece mi-ar fi dat un enorm confort psihic la momentul respectiv.
- ca laptele meu nu e de vina pentru faptul ca fata mea vomita cu jet. Refluxul nu are nici o legatura cu laptele mamei. M-ar fi scutit de multe momente de guilt. Nasoale.
- ca laptele meu nu este apa chioara, cum mi s-a zis la un moment dat, cand cineva mi-a vazut o sticluta de lapte muls, iar eu am simtit iar „guilt”-ul atacandu-ma. Am aflat dupa ca sunt multe tipuri de lapte matern, si toate se imbina la perfectie in fiecare masa a copilului.
- ca laptele meu este perfect si daca iau un antibiotic, si daca iau un medicament antidurere. Chiar si daca fac o anestezie. Totul este sa ma informez.
- ca laptele meu este perfect indiferent ce mananc. Sau daca beau o cafea. Sau o bere din cand in cand. Totul este sa fie cu masura. Si oricine va spune altfel, da dovada de rautate. Gratuita. Stiu persoane, care cu multa superioritate decreteaza ca daca o mama bea o cafea sau o bere in timp ce alapteaza ii face un imens rau copilului. Le zic sa isi tina sfaturile si parerile pentru ele, da?
- ca laptele meu e cel mai bun indiferent daca copilul pune pe el 100 de grame pe luna sau 100 de grame pe zi. Nu exista reguli, nu sunt doi copii la fel. Iar formula este doar o amagire. O amagire ca iti poti indopa copilul cu ceva artificial si scump in loc de ceva natural si gratis, doar pentru satisfactia de a vedea acul cantarului urcand. M-ar fi scutit de alte sentimente de guilt, ca imi „infomtetez” fata. Asta dupa ce o mai faceam sa si vomite… No comment.
- ca laptele meu tine de sete. Asta pentru perioada de vara, cand, la presiuni am cedat si am inceput sa ii dau apa cu biberonul, desi ea nu avea nevoie, ca isi astampara setea cu laptele de inceput la fiecare masa. Am cedat pentru ca dupa partea cu infometarea, partea cu vomitatul, partea cu deshidratarea mai imi trebuia inoculata si deja eram the worst mom in the whole wide world.
Astea imi vin acum in cap, si multe din ele sunt urme ale unor prejudecati. Ce vorbesc, toate sunt urme ale unor prejudecati. Nevinovate sau nu, fac la fel de mult rau. Si as fi vrut sa stiu toate aceste lucruri pentru ca mi-as fi facut viata mult mai usoara la momentul respectiv. Asta referitor la ceea ce inseamna puterea de influenta a anturajului.
Pentru ca altfel, as mai fi vrut sa stiu multe despre initierea lactatiei, despre cum sa pun copilul la san astfel incat sa nu fac cratere adanci de carne vie, despre multe, multe altele.
Pe toate le-am invatat the hard way, bajbaind, folosindu-mi instinctul, avand putin (dar extrem de valoros) suport doctoricesc, si avand un mare mare aliat. Eu insami.
Bottom line, ce as fi vrut sau nu sa stiu, ce am stiut sau nu, nici nu mai conteaza. Insa a contat enorm ca am vrut sa alaptez.
Insa, pentru voi, cele care cititi, va spun din nou: informati-va. Sursele sunt acum cu miile. Si puteti incepe cu Rox. Este poate cel mai bun loc de a incepe informarea despre alaptare.
Hope it’s useful information.
Un articol extraordinar.
Eu am fost destul de informata inainte sa nasc, dar in maternitate am cedat in fata doctorilor si asistentelor care mi-au demonstrat cu analize ca nu-i ok bebele, ca e musai sa-i dea si lapte praf o zi doua. Acum imi vine sa-mi dau palme cand ma gandesc la asta. Daca medicii ar fi informati ar informa corect la randul lor si situatia ar fi alta. Punem mana de la mana sa-i trimitem la cursuri? :)
As adauga listei si zicerea ca „laptele tau e prea gras, de-aia are copilul colici”, precum si „berea sporeste laptele” – chiar daca tie nu-ti place berea :) Ar fi atit de important ca macar bunicile copiilor sa-si amintesca esentialul si sa-ncerce sa-l transmita fetelor lor, devenite mame, si anume ca nimic nu va inlocui vreodata laptele matern, ca alaptarea este la fel de naturala ca si nasterea, prin urmare corpul mamei produce necesarul de hrana absolut, in forma sterila si perfect echilibrata. Tehnica alaptatului nu este ca mersul pe bicicleta, ea ar trebui dobindita de fiecare mama in mod natural; totul e sa i se dea aceasta sansa, fara stress si fara impuneri – pornind de la presupunerea ca esti doar tu cu pruncul intr-un loc fara farmacii superdotate si ca trebuie musai ca el sa creasca. Restul tine de intuitie si instinct, pe care, din pacate, nu se mai lasa nimeni…
Toate cate ai spus aici sunt foarte adevaate, dueros de adevarate. Trebuie sa ai nervii de fier si o informare strong inainte de nastere pentru a face fata atator presiuni ce apasa pe umerii unei noi mamici. E trist ca se intampla asa. Nici nu stii pe cine sa asculti cu atatea sfaturi. Cred ca cel mai bine ar fi sa ne ascultam intotdeauna instinctul si propriul copil, asa cum se intampla si in educatia lor.
vavaly