Daca saptamana trecuta am vorbit despre mezinul familiei noastre, azi vreau sa va povestesc cate ceva despre David, fratiorul mai mare.

David are acum doi ani jumate aproape. Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu tatal lui (nu ma contraziceti, ca intr-o zi cu soare cand o sa am timp urc niste fotografii de ale tatalui lui la o varsta cat de cat apropiata de cea a lui David ca sa va demonstrez). Insa nu seamana numai la fizic, ci a inceput sa semene si la apucaturi cu el. Cand sta pe canapea, de exemplu, are o pozitie identica cu cea a lui Radu, cu un picior peste celalalt. A inceput sa se incrunte si sa se uite pe sub sprancene, semn ca e suparat. Cand il intrebi cum face surioara lui cand face figuri, imediat raspunde: „Ahwaaaahaaaaa!”, luand un ton tanguitor, semn ca surioara lui e tare plangacioasa.

Este incredibil de ascultator. Credeti-ma, incredibil. Nu e nevoie sa ii spui de doua ori sa iti dea o jucarie, sau sa faca ceva sau sa se opreasca din a face ceva. Daca il rogi sa iti aduca un lucru, se executa imediat. Mai mereu este calm. Calm ca adancul marii. Stiti copiii aia despre care se spune „unde il pui, acolo sta”? Iar lumea priveste cu scepticism, semn ca „it’s too good to be true, asa ca plimba doamna, ursu’ ca copil asa cuminte nu exista”? Well, David cam asa este.

De cand era mic, David a stat cuminte la schimbatul scutecului de exemplu. De cand a crescut un pic mai mare, nu numai ca sta cuminte, dar te asteapta cu cracii in sus daca te duci in dormitorul alaturat sa iei servetele, sau te duci la baie sa dai drumul la apa. Da, David sta cu ochii in tavan, burta in sus, cracii ridicati si te asteapta nemiscat. Cand trebuie sa faca liniste, si ii faci semn ducand degetul la gura si ii zici „Shhh, David, bebe doarme”, duce si el degetelul la gura, si iti raspunde cu un „Da” mai soptit decat soptit si paseste in varful degetelor, pana treci de zona „noise free”. E deja antologic momentul de la Casa Memoriala George Enescu, cand, la un concert de camera al unor copii de la Liceul de Muzica, David, dupa ce a stat vreo zece minute nemiscat, a izbucnit in aplauze, strigand „Bavoooo!”. Moment in care toata lumea s-a intors catre el, cu degetul la gura si i-au facut semn sa „Shhhhht!”. David al meu a tacut brusc, si-a dus si el degetul la gura si a soptit catre sine „Shhht”.

David a stat doua seturi cuminte la tenis. Fara sa vorbeasca. David, daca ii pui un film care ii place, sta si doua ore nemiscat. David, care singur cere la culcare, si isi respecta cu sfintenie programul de somn in fiecare zi.

Bineinteles, are si el iesirile lui. Cand il apuca bazdacii, in trei secunde matura cu mana tot ce e in raza lui de actiune, insa de cele mai multe ori declansatorul este surioara mai mare. Mai avem inca probleme in a-l face sa inteleaga ca anumite lucruri sunt doar ale lui bebe, sau doar ale lui Chiti, insa, overall, da dovada de aceeasi intelegere de care da dovada si atunci cand sta cu cracii in sus si te asteapta sa ii schimbi scutecul.

Inca de anul trecut stie sa isi sufle singur nasul, si credeti-ma, este mare lucru! Mare de tot. Sunt copii care nici la cinci ani nu isi sufla nasul cum trebuie iar el face chestia asta de mai bine de un an.

In privinta toilet trainingului, mi s-a demonstrat inca o data, faptul ca trebuie sa iti asculti copilul si sa lasi lucrurile sa mearga de la sine. Spun asta pentru ca Chiti a invatat mult mai devreme, dar nu am scapat de pampersul de noapte decat undeva prin jurul varstei de patru ani. Nu am presat-o, atunci cand a fost pregatita mi-a zis „Mami, nu mai vreau pampers noaptea” iar eu am ascultat-o. Nu am avut nici un asternut ud vreodata, si nici nu am fost treziti vreodata ca are nevoie la toaleta. La fel am vrut sa procedam si in privinta lui David. Eh, aici, suntem abia la inceput, dar dupa esecul de la inceputul verii, cand in trei ore am schimbat 11 perechi de chiloti si pantaloni, copilul si-a aratat disponibilitatea de a face la olita-gadget cu McQueen pe care am dat o galagie de bani, si de o saptamana stam mai bine de 3/4 de zi fara pampers, si fara accidente, pentru ca el singur cere sa faca pishu. Drumul e inca lung, dar sfatul meu pentru oricine vrea sa inceapa toilet trainingul – incepeti-l doar atunci cand copilul va transmite ca este pregatit. Nu fortati lucrurile.

Dupa cum ziceam si mai sus, David este fan McQueen. Are ceas, adidasi, bluze, tricouri, chiloti, jucarii, farfurii, sapca, orice vreti, cu McQueen. Sau cu Bucsa. Sau cu eroii din Toy Story, adica Woody si Buzz (Buzz e prima lui dragoste, cu el doarme noaptea in brate). Filmele care l-au impresionat insa cel mai tare, si cred ca le-a vazut de zeci de ori pana acum sunt „Up” si „Wall-E”. Iar Eva, robotica din Wall-E, a fost un crush in toata regula. Ma topeam cand il vedeam cum o soarbe din priviri si ii repeta numele impreuna cu Wall-E: Eeeeee-baaaa.

La capitolul logoree, chiar daca a pornit-o la drum foarte devreme, inca vorbeste o pasareasca, iar noi mergem de multe ori pe ghicite, desi o e adevarata distractie sa il auzi vorbind. Mie una imi vine sa il mananc cand il aud, pentru ca pune accentul intr-un mod extrem de simpatic pe cuvinte. Iar cand pune intrebari, ultimul cuvant dinainte de semnul de intrebare (implicit) este spus pe un ton atat de inalt incat ai senzatia ca tipa la tine, cand el de fapt vorbeste si doar vrea sa intrebe ceva.

De cand le-am cumparat Rio si  Gnomeo and Juliet si-a descoperit pasiunea pentru dans, iar el si Chiti transforma de fiecare data sufrageria in ring de dans. Ce-i drept cele doua filme au niste coloane sonore de exceptie.

Este un lipicios si un pupacios fara pereche. Cand il iei in brate se incolaceste in jurul tau si te apuca, la fel ca o caracatita cu toate tentaculele. Dupa care din senin incepe si te pupa. Si te acopera de pupici. 

Cand a implinit doi ani, tatal lui i-a cumparat o masinuta de la Imaginarium, un tractor (care de fapt nu e tractor, dar asa ii zice el) care este jucaria suprema. Cu „tactoul” se trezeste, cu el se culca. Tactoul este parcat in fiecare seara in camera, la linie, la milimetru, ceva de nedescris. Dupa ce il parcheaza (langa dulap de regula) se da jos de pe el, se mai intoarce o data si masoara din priviri, daca l-a parcat bine. Daca nu e bine, repeta operatiunea. Tactoul este the ultimate passion, impreuna cu avioanele. De fapt tot ce zboara este denumit generic „avion” adica pe limba lui David „naion”. Si, believe me, vede toate „naioanele” care zboara pe cerul nostru albastru. Unul nu rateaza.

Cam asta este David al nostru. Supranumit si „Gladiola” pentru cat de delicat este in majoritatea timpului in tot ceea ce face, dar si pentru ochii lui mari, verzi-aurii.