Multa lume a ridicat din sprancene saptamana trecuta, cand eu am promovat Bodybebe mai abitir decat am promovat orice altceva de-a lungul timpului. Dupa cum zice si mesajul din partea dreapta a blogului, micul nostru disclaimer, nu facem reclama decat acelor lucruri in care credem cu adevarat.

Posturile nu au fost platite, iar comanda pe care noi am dat-o la Bodybebe acum vreo cinci saptamani a fost achitata de noi pana la ultimul leut, nebeneficiind de nici o oferta speciala. Spun toate astea pentru ca vreau sa clarific orice urma de indoiala :).

Mai mult, o sa va spun alte cateva argumente care ma fac sa promovez Bodybebe, ori de cate ori am ocazia.

Este un brand 100% romanesc. Mai tineti minte ce am povestit despre Marsupi? Ca voi promova ori de cate ori voi avea ocazia marcile romanesti, care cresc si se dezvolta intr-un mod armonios? Ei, si aici este cazul.

Este un brand crescut fara a avea in spate forte financiare, corporatii sau altceva similar. O cunosc pe creatoarea brandului, pe Mara, cam de 19 ani. Din 1992 mai exact. Eu eram in clasa a noua, iar ea, cu un an mai mica, mai venea pe la noi pe la ore, pentru ca era fata dirigintei mele. Deci ne stim de o viata de om as putea spune. Nu cred ca este complet relevant, insa imi aduce aminte de mine acum vreo noua ani de zile.

Cand eu, proaspata iesita din facultate, mi-am luat inima in dinti si am inceput propria afacere. Am stat vreo patru luni de zile si am cautat. Ce sa fac si cum sa fac. Pana am gasit ceva ce mie la momentul respectiv mi s-a parut a ma reprezenta pe mine. O franciza, din Statele Unite, Candy Bouquet pe numele ei. Nu lungesc mult povestea, a durat vreo sase saptamani procedura de aplicare, probleme multe, s-au rezolvat in timp toate. In vara lui 2002 am dat o fuga pana acolo, in Little Rock, am facut trainingul, primul import de produse si i-am dat drumul. Aici a inceput distractia. Cum sa iti promovezi afacerea, cand nu dispuneai de bani? Sau dispuneai, dar extrem de putin. Cum sa accesezi canale de promovare cat mai ieftine (gratis daca se putea) si cat mai eficiente? Cum sa iti faci un nume?

Greu. Al naibii de greu. Intr-o lume in care internetul nu avea nici 10% din puterea de azi, am muncit de mi-au sarit capacele ca sa imi promovez franciza. Mai mult decat atat, am muncit dublu, pentru ca nimeni nu mai auzise de buchete din bomboane. Chiar si cativa ani mai tarziu, cand deja aveam un nume/renume, mai primeam intrebari de genul „dar chiar sunt comestibile?”. Am muncit ca sa le promovez, sa povestesc despre ele, sa imi creez propriile materiale publicitare. Munca a fost enorma. Insa, nu as fi reusit sa ajung sa vorbesc despre Candy Bouquet, daca nu as fi avut reteaua de cunostinte. A mea personala, a prietenilor mei, a parintilor mei, a prietenilor parintilor mei. Si daca nu as fi avut o parte din acesti oameni care mi-au dat o sansa, au vorbit despre mine mai departe, au avut incredere in ceea ce le ” vindeam” ca si imagine, si ulterior ca si produse.

Evident ca a trebuit sa si confirm increderea, si am si confirmat-o, pentru ca nu am avut decat o nemultumire in cinci ani de activitate. Nu am avut nici o plangere la OPC/ANPC, iar oamenii care au cumparat in primul an au devenit clienti fideli si au cumparat in fiecare an. Fiind un produs sezonier, cu aplicabilitate maxima in perioadele de sarbatori, am muncit in draci. Cand toata lumea se pregatea de Craciun, eu si fetele mele munceam cate 18 ore pe zi. Am avut zile in care am muncit, eu personal, 24/24. De Revelion nu mai imi doream altceva decat sa dorm si sa ma odihnesc. Nu imi permiteam sa refuz nici o comanda, iar toti vroiau in ultimul moment. Si totul se facea manual. Iar mainile mele si ale fetelor din echipa mea aratau in prag de Sarbatori mai urate si mai batatorite decat daca am fi muncit pamantul zi de zi.  clipa de clipa trebuia sa ma clonez si sa fiu in acelasi timp, om de vanzari, director, muncitor necalificat, PR, om de achizitii, designer. Mda, multi ati zice ca nu stiam sa gestionez si sa conduc un business. Ca nu stiam sa deleg. Corect, in mare parte, la inceput nu am stiut. Am invatat ulterior, pe pielea mea, insa a fost cea mai buna scoala. Nu cred ca as face lucrurile foarte diferit acum. Business-ul l-am vandut cinci ani mai tarziu, cand mi-a expirat contractul de franciza, fiind o miscare care mi s-a parut la momentul respectiv cea mai potrivita pentru mine, din punct de vedere profesional.

Am pornit de la zero, am introdus pe piata un produs cu totul si cu totul nou (mama, cati imitatori patetici am si avut – pentru ca romanul asta stie sa faca cel mai bine, sa copieze), am creat o nevoie si am creat o piata pentru produsul respectiv. Insa nu as fi reusit, repet, fara ajutorul retelei de cunostinte, carora le multumesc si acum ca au avut incredere in mine si in ceea ce aveam de oferit.

La fel sta situatia si aici, in cazul Bodybebe. Este la inceput de drum, are nevoie de toata reteaua de cunostinte. Eu una, ma pun la dispozitie ca si canal de promovare, si imi pun si blogul la dispozitie. Din punctul meu de vedere, deja au confirmat. Produsele sunt intr-adevar de calitate, bumbacul este super moale, culorile nu au iesit la spalat (ceea ce e foarte important, mai ales ca vorbim de mov, galben, negru si alte culori puternice), capsele imi plac si ele mult de tot.

La design se mai poate lucra nitel, mai ales la pantaloni, care mie personal nu imi plac de nici o culoare, sunt foarte largi in partea de jos, un pic scurti (am luat masuri mai mari, si pentru David si pentru Raducu, si tot sunt scurti), iar elasticul din talie mi se pare foarte tare si am mereu senzatia ca le intra in burta. Asta ca sa vedeti ca nu e chiar totul perfect si mai mult ca perfect. Loc de imbunatatiri este, si va fi mereu. Altfel nu ai cum sa cresti si sa te dezvolti.

Cam asta este pe scurt povestea mea si povestea Bodybebe. Deci, da, daca ma recunoaste cineva in povestirea asta, din 2002 pana in 2007, am fost „fata cu bomboanele” :)