Raducu aplauda. De vreo luna face si pa-pa-pa cu mana acompaniind si vocal „pah-pah”. Cand e serios, face ca o gaina. Nu exagerez, il auzi clar si distinct spunand, asa ca pentru sine, „cot-cot-cot-cot-cot”. E un deliciu total. 

Intr-o seara, intrand noi in camera pentru a lua masa, l-am surprins spunand „Mammmma, pappppa”. Sa lesin si sa scap copilul din brate nu alta. Nu a mai repetat fraza asta geniala, insa sunt sigura ca a fost targetata, pentru ca se uita in decolteu, iar eu tocmai ii spusesem ca mergem in camera exact pentru asta. In alta zi, tot asa din senin, in timp ce isi lua pozitia de nr 2, printre scremete si incordari mi-a soptit ” Caccccah”. Evident nici asta nu s-a mai repetat, dar totusi, merita consemnat.

„Mammma” zice. Nu tot timpul, insa atunci cand are nevoie cu adevarat de mine (ca de exemplu cand considera ca a stat indeajuns in tarc, iar alte chemari nu sunt luate in seama) mai foloseste apelativul. „Tattttah” in schimb parca are mai mult succes si e si mai usor de pronuntat deci tatttah este in culmea fericirii.

Cu mancarea stam binisor. In afara de faptul ca mi-a rejectat toate incercarile de a-i da legume, totul e bine. A testat cam toate fructele posibile (pentru varsta lui): mango, papaya, avocado, banana, portocala, mandarina, mar, par, prune, caise, piersici, you name it. E genul exotic, asa ca primele enumerate sunt de baza la masa de fructe.

De asemenea, a testat multe alte gusturi, insa el singur, cu farfuria in fata. Mi-am stapanit toate impulsurile care m-ar fi facut sa il sterg pe labe si pe bot din minut in minut, asa ca baiatul meu are marea sansa de a se face ca un purcel aproape in fiecare zi. Insa, asa a mancat mamaliga, branza, ou, piept de pui, orez, morcovi, rosii si nu mai imi aduc aminte cate altele.

Cineva m-a rugat la un moment dat sa povestesc propria experienta in ale diversificarii, gandindu-se probabil si normal ca trebuie sa fiu plina de sfaturi si povestiri in ceea ce priveste diversificarea bebelusilor. Ei bine, aici recunosc ca sunt un dezastru total. Ca nici acum, trei copii mai tarziu nu pot spune ca stiu cum trebuie diversificat un copil si ca e de ales o anumita cale.

Ce am invatat este ca depinde enorm de la copil la copil si ca nu poti decat sa te adaptezi si sa mergi pe sistemul vazand si facand. Chiti a fost genul de copil care a mancat tot ce i s-a pus in fata, fara sa fie vreodata impinsa de la spate. Nu conta ce. Mancare sa fie. Si asta s-a vazut in curba de greutate, care este off-charts in permanenta. Bine, la fel e si curba de inaltime, deci nu suspectam aici vreo problema. Pur si simplu am fost blagosloviti cu un copil care rar a refuzat ceva in farfurie si caruia mai degraba a trebuit sa ii stavilim avantul culinar.

Dupa care a venit David, care desi a mancat masa de legume si carnita, la fructe am dat chix total. David nici acum macar nu vrea sa manance fructe. Am incercat toate variantele, mai mult decat sa guste sau sa ciuguleasca, si asta rar de tot nu am reusit. Nici macar exemplul sorei mai mari nu este util, si invariabil, portia lui ajunge in bratele primitoare ale domnisoarei. Vorbind tot de David, am mai esuat pentru ca nici acum nu vrea sa manance mancarea intreaga, si de cele mai multe ori o prefera tot pasata, de am ajuns sa am oroare de borcanele de la Avent din frigiderul meu, umplute cu diverse combinatii de piureuri. Insa, incetul cu incetul, parca incepem sa inlocuim pasta cu bucatile. procesul e luuuuung si greoi, insa sper totusi sa ajungem la un liman in curand. Cu toate astea, tot produsele pe baza de lapte sunt baza la el, chit ca e vorba de laptele de dimineata, iaurt, smantana, branza sau unt.

Si am ajuns la Radu. Cu care am tinut neaparat sa incep cu alta abordare, mai neconventionala. Asa ca primul aliment pe care l-a gustat a fost avocado. Si i-a placut. Si avocado a ramas baza, rare sunt zilele in care nu mananca (de obicei daca uitam noi sa cumparam si avem doar fructe necoapte inca in casa). Pe langa avocado, dupa cum am zis si mai sus, are o pasiune totala pentru fructe exotice, de la papaya la banala deja banana (dar care tot din zona ecuatorialo-tropicala este).

Tot Radu a fost primul copil care a dorit si a avut initiativa in a lua mancarea in propriile maini si a o testa. Asa ca, chiar daca nu o sa il vad mancand cantitatile pe care le manca Chiti, macar o sa il vad mancand bucati separate si testand gusturi distincte, nu mixaje ca si David.

Deci nu am o reteta. Chiar nu am. Singurul lucru pe care il pot spune este sa nu incercati vreodata borcanelele acelea pe care le gasiti in comert. Bio sau ne-bio, faceti o mare greseala dand prostiile alea copiilor. Sunt hidoase la gust, pline de sare (cel putin mie asa mi s-a parut mereu – am cumparat din alea anul trecut cand am fost plecati cu copiii in vacante), dubioase ca si combinatii si zau daca nu aruncati banii pe fereastra. Nu va fie niciodata lene sa va apucati de gatit (eu una pana la Chiti habar nu aveam sa fac o supa), dar mai ales sa nu va fie teama de esec. Ok, nimeni nu s-a nascut in bucatarie, si mereu e loc de mai bine totul e sa fim consecventi. Insa, copiii nostri merita ce e mai bun. Iar in afara de laptele de mama, odata trecuta bariera celor sase luni, cea mai buna papica este aceea facuta de mana mamei!

O sa incerc sa adun cateva idei, guidelines despre diversificare, reguli de bun simt, poate niste retete de inceput, insa sa nu le luati ca litera de lege pe vreuna. Nu cred ca am auzit doua povesti similare despre diversificare, deci, doar ascultandu-ti propriul copil poti sa iti dai seama care este cea mai buna varianta pentru el.

Sper ca a fost de folos povestea. Si la final va las cu imagini exemplificative. Sau cum se face diversificarea cu tort de mere :)