Unul din subiectele cele mai dezbatute in ultimele zile este despartirea devenita oficiala a cuplului Demi Moore – Ashton Kutcher. Dupa parerea mea era doar o chestiune de timp, si daca cineva credea cu adevarat in „everlasting love” sau „till death do us part” in cazul acestui cuplu, apai, acel cineva era „far, far away from reality” ca sa mentinem tonul anglicizat al acestei postari.

Nu, nu sunt o experta in relatii, si mai ales in relatii intre vedete si nu, nu am vreo prejudecata referitoare la cuplurile formate din persoane cu diferente mari de varsta (fiecare e liber sa faca ce vrea si cum vrea). Insa, o sa va povestesc ceva ce am vazut acum vreo trei ani. Si ceea ce am vazut acum trei ani mi-a revenit azi in minte, citind anuntul oficial al lui Demi Moore privind despartirea (ah, PR-ul asta, bata-l vina, ce cuvinte alese si perfect potrivite!).
Eh, acum trei ani, intr-o duminica frumoasa, pe vremea cand eu si cu Ubi inca mai puteam haladui linistiti orasul in lung si lat, ne-am asezat la o masa la terasa Carului cu Bere. Dupa vreo jumatate de ora, uitandu-ma la persoanele de la masa vecina, mi s-a parut ca ii cunosc de undeva. Doi tipi si o tipa. Ma uit odata, ma uit de doua ori, ii fac semn lui Radu, el zice ca „da”. Ce da? Langa masa noastra erau Ashton Kutcher, Demi Moore si inca cineva. A fost prima si ultima data (so far, evident) in care am stat atat de aproape (la nici doi metri distanta) de niste vedete atat de veritabile si de …. „vedete”. In fine, asta nu mai conteaza, sa va povestesc ce am vazut:
un barbat, superb (si nu sunt fana lui, deloc!), barbos (chiar avea barba!!!) insa plin de prospetime, de pofta de viata. Ma jur, avea un glow in privire, chiar daca nimic din body language nu exprima altceva decat liniste. Emana prospetime, tinerete si pofta de viata. Nah, ma repet, dar aceeasi senzatie o am si acum dupa atatia ani.
o femeie pe care eu nu am recunoscut-o… O femeie cu care incerc si vreau sa ma identific de cand am vazut-o pe corperta Vanity Fair, acum haaat, multa vreme, dezbracata si foarte insarcinata. O femeie superba (in reviste). O epava in realitate. Am vazut piele cazuta, riduri, o oboseala evidenta, un sictir in privire gen „nimic nu ma mai poate impresiona”, un tatuaj hidos la mana (cred ca era facut cu henna, ceva in stil Kaballah, dar urat de tot, si credeti-ma eu sunt innebunita dupa tatuaje), o mana plina de vene umflate, o mana batranicioasa. 
Doi oameni mai diferiti nu se puteau aseza la masa. Si mai mult, nu era pic de chimie intre ei. Nimic din ceea ce ati vazut pana acum prin toate revistele. Nu. Iar realitatea era exact aia de la masa de langa noi, nu cea din reviste. Si, sincer, la cum i-am vazut atunci, ma mir ca au supravietuit pana acum. Pentru ca, presupunand ca a existat ceva intre ei (si sunt sigura ca a fost), la momentul „Caru’ cu bere” nu mai era de mult. 
Asta am vazut atunci. Acum spuneti-mi si voi mie, in lumina celor spuse de mine mai sus, oare finalul nu era evident?