Am trecut printr-un weekend de foc. Sunt inca in transa si imi e greu sa ma adun. Noptile au fost albe, ambii baieti au trecut prin calduri mari, fiecare cu cate trei zile de febre, de 39 si 39+. Zilele au fost halucinante, eu fiind mai mult plecata, cu cele doua targuri.

Sambata am realizat abia seara pe la opt, ca eram in 17, si ca Raducu a implinit 11 luni, si ca e ultima luna in care mai putem spune ca mai avem un bebelus in casa. Care Raducu ne-a lasat pe toti masca ieri dimineata, cand s-a ridicat la marginea canapelei, a luat telecomanda de pe cotiera, si a indreptat-o spre televizor butonand-o. Care Raducu, de cand sunt mai mult absenta decat prezenta pe acasa, spune „mammma, mammma” cu insistenta si nu vrea decat la mine cand sunt in raza lui vizuala. Iar eu, eu sunt rupta. Mi-a crescut un ciot de os la incheietura, exact incheietura de la mana care este de baza in combinatia eu-Raducu. Dupa sarbatori ma duc sa vad ce e mai exact cu el, ca deja durerile sunt infioratoare in unele momente.

David vorbeste si vorbeste mult. Inca stricat, uneori am avea nevoie de un translator, insa, spre deosebire de Chiti, el are o rabdare mare de tot cu noi, si repeta pana da Domnul sa intelegem ce a vrut sa spuna. Dupa care, fericit ca ne-am luminat, spune un „Daaaaa”, de parca ar exclama” In sfarsit, oameni buni, dar greu va merge mintea! Evident ca asta am vrut sa spun!”

Si de cat tot vorbeste el, Chiti a devenit „Becca”, iar eu am trecut prin mai multe stari de pronuntie, dintre care cele mai haioase au fost „Babana”, „Badana” si „Banana”. S-a oprit la „Badana” intr-un final. Uneori se trezeste strigandu-l pe Radu, in loc de „tati”, „Ibiiii”, asta mai ales atunci cand o aude pe Chiti zicandu-i „Ubiiii”, iar noi ne prapadim de ras.

Chiti a terminat pe anul asta cu gradinita, a intrat de azi in vacanta. Ieri am avut si serbarea de Craciun, a dansat Catrina si a facut instructie pe scena cu partenerul ei de dans, deja imi este mila de cei care or invita-o la dans peste ceva vreme.

In rest, dinamica grupului este fascinanta, e o poezie totala cand incep toti trei sa strige prin casa, uneori ai senzatia ca nu mai iesi intreg la urechi din camera. E fascinant sa il vezi si pe Raducu, cum se uita la cei doi frati mai mari ca la soare, cu o admiratie totala in ochi.

Si in fine, poate tabloul pe care il zugravesc eu aici e unul idilic, si poate chiar asa si este, insa nu e usor deloc. Realitatea este ca e greu, e epuizant, frumos, dar incredibil de consumator, iar noi, uneori seara abia mai apucam sa ne adunam ramasitele noastre si sa le trantim in pat. Asta pentru putin, pentru ca imediat cum ne tragem sufletul, se trezeste Raducu.

Azi noapte, Radu a numarat 23 de treziri ale micutului terorist. Eu nu stiu cand au fost alea 23, nu stiu cum de nu a pierdut sirul trezirilor, nu stiu nici ce am facut. Cred ca tinem pasul din inertie, cred ca asa ne-am obisnuit, si nu mai stim si alt mod de viata. Adrenalina am vrut, adrenalina avem si inca una rezervata doar intiatilor, pentru ca nu are toata lumea acces la acest gen de actiune permanenta.