Familie. Doamna in rosu avea 47 de ani si cinci copii, din care doi erau deja la casele lor. Vroia sa se inscrie la niste cursuri de cosmeticiana. „Cat traiesti inveti” zicea ea.
Fost CAP
Locul unde se tine mancarea pentru animale
Un fel de staul
Copii. Mama lor mi-a zis ca sunt mai mereu bolnavi. De la toamna urmau sa faca naveta 6 kilometri pe jos, pentru ca scoala din sat urma sa se inchida la sfarsitul anului scolar.
Scoala din sat. Cea care urma sa devina „fosta” scoala din sat
Nea Marin. Cu opinii foarte vehement exprimate Si coerent. Anti Basescu.
Grajdul viteilor.
Camera principala a unei alte familii. Trei copii, parintii si bunicii
Cuptorul familiei
Bunica si nepotul. Bunica mi-a oferit cea mai gustoasa placinta dobrogeana cu putinta
Cum, Bogdana, n-au termopane, sere cu irigatii automatice si antena satelit?? Vai, trebuie ca de lene. Grrrrrr …
Viata la tara e sange si carne vie. Cine nu stie ar trebui sa mearga, sa traiasca. Sangele si durerea. Si apoi sa taca. Pentru ca vorbele sunt degeaba.
Alina, antene de satelit sa stii ca au. Din zona Horezu si pana in Dobrogea, aproape toate casele vazute de mine au cate o antenuta ori de Digi, ori de Dolce.
Si cei care ii plang pe tarani ar trebui sa mearga sa traiasca acolo, dup-aia sa traga concluzii de-astea cu sange si carne vie, nu din poze cu oameni saraci. Discutia vad ca se poarta in majoritate intre cei care stau pe canapea si spun ca taranii sunt lenesi si cei care stau pe canapea si spun ca taranii sunt niste victime. Nici unii nici ceilalti n-au suficiente date ca sa poata comenta la modul realist.
Olivia, nu cred ca e neaparat nevoie sa traiesti acolo ca sa tragi niste concluzii. Si da, cativa dintre noi cei care spunem ca taranii sunt victime, au fost acolo si au vazut si inteles ceea ce era de inteles si vazut, au rude care traiesc acolo, etc.
Dar, repet nu cred ca despre asta este vorba. Eu cred, de fapt sustin cu tarie ca acum acei oameni trebuie ajutati. Asa lenesi, delasatori, needucati, cum or fi ei! Atat si nimic altceva. Restul lucrurilor pot fi facute si apoi. Si noi, unii dintre noi, am facut si „restul lucrurilor” inainte de acest moment.
De ce nu v-ati ingrijorat voi ceilalti despre starea taranilor si lenea lor si inainte de acest moment? De ce nu ati generat atunci discutii pe acest subiect? Iarta-ma ca spun asta dar mi se pare ca situatia seamana cu ceea ce a facut visurat in cazul lui Bibi….
Si gata, eu ma opresc aici. Am de dat zapada…
Ubi, e inutil. Daca UNII sunt saraci si lenesi, se cheama ca toti sunt.
Eu, una, nu am „suficiente date” statistice, care sa-mi arate cati sunt lenesi, ca sa spun ca TOTI sunt lenesi, sau cati sunt harnici, ca sa spun ca TOTI sunt harnici. Am exemplul ulitei din satul bunicii mele. Din 15 gospodarii, doua sunt goale (proprietarii au murit de batranete), iar sapte sunt locuite de persoane trecute de 70 de ani (10 persoane). 6 persoane de pe ulita au intre 60-65 de ani. 4 au in jur de 40 si 3 au intre 25 si 30, iar 3 au intre 10 si 15. Din cele 13 persoane cu varste intre 25 si 65 de ani, trei sunt angajati permanent, despre una sunt sigura ca are carte de munca (e postasul satului). Alti 3 lucreaza sezonier la oras, in constructii (munca bruta). Restul nu lucreaza ca angajati nicaieri, sau sunt in asteptarea pensiei. Toti cei care au pana in 65 de ani au vaci si porci, unii au si cai. Unii dintre cei cu varste peste 70 au porci.
Toti muncesc: de primavara pana toamna se caznesc sa scoata ceva din camp, sa-si hraneasca animalele. Cei ce au cai si atelaje mai fac carausie iarna, cara lemne pe bani. Iarna, isi au grija de vite, fac partie cand e zapada si se uita la TV, sa le arate Realitatea, sau Antena, sau cine le arata cat sunt de lenesi. Sunt needucati si, ca atare, nici copiii nu si i-au indemnat la scoala. A apucat care cum a putut, unii stau cu ei, altii au plecat pe alte ulite din sat, sau din alte sate, foarte putini au nimerit la oras, sa lucre taxatori in parcari…
Olivia, am trait la tara o suma buna de ani. Am trait la casa o suma si mai mare de ani, in provincie, intr-un orasel pipernicit. Tata traieste la tara acum, nu intr-un catun izolat, intr-o comuna cu destule facilitati si nu foarte departe de oras. Stiu ce inseamna viata la tara din traite, nu din auzite. N-am plecat din tara de o mie de ani, ci de vreo sapte. Nu e cazul, pe bune. Am dat si zapada, la curte, am hranit si animale, am ranit, m-am trezit la cinci dimineata, am sapat, sap inca, si acum am gradina, e drept, nu ma tin curelele de animale, da, uite, si nici ne-in-putere nu sunt, nici bolnava, nici batrana, nici nameti nu am!! Nu judec de pe canapea, ci din viata mea proprie, din sangele meu personal si din durerea propriei mele carni.
Alina, fiecare isi duce crucea, asa cum este ea. si fiecare are dreptul sa isi spuna parerea fie ca este de acord cu tine sau nu.
Cateodata, Andreea, nu e loc de pareri. Bunul simt si ratiunea trec inainte drepturilor democratice si civile frumos enuntate la carte.
Imi pare rau, am alte exemple spre comparatie aproape si imi permit sa imi doresc asta si pentru tara aia unde m-am nascut si unde inca imi traiesc o groaza de prieteni si de persoane dragi sufletului. Aici, la nevoie, se pune umarul, nu se arunca cu opinia in gard. Asta se cheama eficienta, pana la urma.
Bogdana, la vara cand n-oi avea (din nou) cu cine sa cosesc si sa strang prunele poate aducem niste dobrogeni de-astia. Sau buzoieni. Sau fac cum au facut niste prieteni, care dupa ce i-a refuzat tot satul au invatat sa coseasca de pe YouTube si s-au descurcat singuri.
Eu ma bag, poti sa ma treci pe lista de acum.
Oli, count me in, too. Dar faci cinste cu o tuica, da?
Fara nici o intentie ironica sau rautacioasa, intrebarea mea este: e atat de mare terenul incat nu va puteti descurca in familie? De ce sa vina vecinul sau altii? Daca totul trebuie rezolvat individual, nu, in propria ograda? Uite, eu n-am curte cine stie ce, sunt 15mp cultivati de gradina, de placere, plus vreo sase pomi fructiferi. Sotul lucreaza cate 12 ore zilnic, eu am trei copii sub sase ani, cu scoala, gradinita, programe intercalate, mers pe jos cu zecile de kilometri saptamanal. Nu e mama, nu e soacra, nu e bona, nu e nimeni la indemana, eu si el de sapte ani asa. Si nu chem pe nimeni sa ma ajute, ca mi-ar fi rusine. Daca vreau rosii si castraveti in gradina, pai, asta e, pun mana pe sapa, ce, am incotro?? Si, culmea, asa, cu oftat, cu prea putin timp si prea putina stiinta, si cu cautat pe internet, am reusit in fiecare an sa adunam cate ceva, ba inca sa dam si mai departe, vecinilor, care nu ne-au ajutat, prietenilor, care stau prea departe si au joburi prea solicitante ca sa ne dea o mana de ajutor … Dar o facem de placere si nu suntem nici macar 20% sustenabili. Mi-ar fi groaza sa fiu nevoita sa traiesc exclusiv din munca pamantului. Groaza din aia, atavica. Sunt sigura ca as da mai intai gata un sticloi de palinca!
Ah, ca nu ma pot abtine (vezi, sorela, sangele naibii, latin!!): majoritatea fermelor australiene (procente peste 90%!), dincolo de suprafetele gigantice, de zeci de mii de hectare (da, da, nu am gresit cu nimic!!) se muncesc in familie!! Nu cu angajati, nu cu zilieri, ci in familie. Rar cand isi permit fermierii mana de lucru sezoniera si asta se intampla mai degraba in pomicultura si viticultura pe suprafete imense, dar la fermele zootehnice si legumicole totul e in familie. Sigur ca e si multa mecanizare, ar fi imposibil altfel, dar, pe de alta parte, cu tot avansul tehnologic si avantajul unei economii care supravietuieste bine din exportul materiilor prime, sunt ani in care seceta ori inundatiile i-au dus pe multi fermieri in prapastie. Ia sa vedem, ghiciti ce se intampla? Da oraseanul cu pietre in ei ca guvernul ii subventioneaza si le radiaza datoriile catre banci (care urca imediat dobanzile pentru populatie!)? Comenteaza cineva cand se initiaza campanii de ajutor public? De donatii? Sau cand cresc preturile la produsele respective cu 500% (un exemplu – dupa ciclon, bananele, de la 80-90 de centi, la 15$ / kg!!!)?? Sau cand lanturile de supermarketuri decid ca incurajeaza (da, cu costurile de rigoare) producatorii locali, nu importurile (desi, evident, asta ustura buzunarele consumatorilor!!)??
Alina, sunt cu totul de acord cu tine, in toate cele ce ai scris! Cred ca ne raportam emotional la cele ce se intampla acolo, in mediul rural. Eu as avea un intreg articol de scris despre asta, cu exemple, despre cat de trista si grea mi se pare viata la tara, de la noroiul din batatura, pana la absenta serviciilor medicale.
Eu inteleg foate bine la ce se ofera Olivia. Sa zicem ca spre exemplu tu ai o livada de sa zicem 8000 de m2, nu poti nici chiar asa sa rezolvi adunatul fructelor doar in familie iti trebuie putin ajutor oricum dar nu cine stie ce, dar nu asta e problema de fap, aceasta gradina trebuie cosita si tu nu ai ce face cu iarba, esti dispus sa o dai cuiva care are animale sa vina sa o coseasca si sa o ia, fara niciun fel de cost, practic ei o cosesc ( iti fac un serviciu), tu le-o dai lor (le faci un serviciu)si nu gasesti pe aproape nimeni crede-ma si mai rau de atat nici daca le-o cosesti tot le e greu sa vina sa o ia, daca ai putea sa le-o duci tu……
Eu nu zic ca e cineva lenes sau nu, chiar nu imi dau cu parerea aici, mai ales in cazul acesta, voiam doar sa mai dau un exemplu perfect din practica referitor la ce se intampla.