Ca nu am timp. Ca Facebook e mai usor. Ca am subiecte dar nu stiu cu care sa incep asa ca nu scriu despre nici unul.

*********

Sambata am cumparat cele mai frumoase martisoare, de la MTR. Mai puteti inca sa o faceti maine. In fundul curtii, in stanga sunt maicutele de la Pucioasa. Maini de aur. Ceea ce le iese din maini este de nedescris.

*********
Duminica prin bunavointa Papushei si a Antoanetei si a celorlalte doamne care au (pre)gatit de-ale gurii s-au strans 1520 de lei pentru Cristina. La care s-a adaugat o donatie de inca 2000 de lei. Extraordinar!

*********
Luni, zi de anduranta, alergatura si consum mult psihic.

*********
Marti, Social Media Summit. Prezentari interesante, insa cu auditoriul am niste semne de intrebare. Vorba tizei mele, Bogdana Butnar, multa carne de tun, numai fete tinerele, una si una, sunt asteptati barbosii din operatiuni. Ei trebuie sa inteleaga cum vine treaba cu comunicarea :)

„*********” vin de la noptile nedormite. Eternele nopti nedormite ale mele, cu trezirile nepermis de dese ale lui Radu Jr, care parca nu se mai termina. La care s-a adaugat acum o diaree. Si nu vrea decat san, si nu ma vrea decat pe mine. Ma urmareste cu privirea, daca ma indepartez aud numai urlete disperate. Daca nu sunt eu nu e bun nimeni. Daca nu sunt eu mancarea nici ea nu mai e buna. Plescaie non stop, insa nu vrea sa manance nimic. In afara de san. Cum ma vede sare pe mine. Stalker in toata regula. Mammma, mammma, cu ochi de milog si bratele intinse. Si un zambet care topeste toata calota polara.

David a invatat sa se prezinte, zice tuturor ca il cheama „Dada Mmmpescu” si are „thei ani”.

Chiti pune milioane de intrebari legate de scoala, noi facem fata cu greu tirului, azi abia asteapta, ca maine sa declare ca ea nu vrea la scoala. Scoala, scoala, scoala. Visam, mancam pe paine scoala. Inclusiv noi, pentru ca statul asta binevoieste sa faca ping-pong cu noi, si uite ca azi esti la 150, maine la 146. Si ia-o de la capat.

Intre timp incerc sa itesc capul din deadline-uri, care se tot aduna. Raportez si ce (nu) am mai facut pe alte fronturi. Nu am uitat de proiectul cu copiii abandonati in maternitati, insa nu am apucat nici eu, nici Malina sa ne vedem. Timpul nu imi e prieten, dupa cum ziceam, iar Malina se recupereaza.

Ce am facut insa, dar nu divulg nimic, este ca am fost cooptata alaturi de niste alte fiinte minunate, intr-un proiect cel putin la fel de minunat si daca proiectul nostru primeste unda verde la finantare, apai avem de lucru si inca bine.

Campania lui Bibi a luat sfarsit in mod oficial, maine se va inchide si linia de la Romtelecom, inca nu imi vine sa cred ca s-au strans toti banii. Acum ramane ca Loredana sa ne tina la curent cu starea lui Bibi, care a inceput eliminarea fierului, deocamdata prin metoda medicamentoasa, mai blanda.

Prezentarea mea de la Pecha Kucha a fost un blast total, am vorbit in fata unei sali pline, dar pline ochi. Am avut emotii cat pentru toata lumea, insa sa vorbesti despre Bibi, si despre ce ati facut voi pentru Bibi e cel mai frumos cu putinta, asa ca as fi putut vorbi o seara intreaga, nu doar 6:40. Astept sa fie postat filmul prezentarii pe youtube, fiti siguri ca il urc aici.

Mi-e dor de o sesiune de shopping. Mi-e dor ca naiba de vara si intru in depresie numai cand vad muntii astia negri de zapada asezonati cu mormane de rahatei. Cred ca e cel mai urat Bucuresti din toti anii mei. Si nu-s putini.

Cam atat.

Nah, ca am gasit resurse sa scriu si pe blog. Deci, se poate.

Si, nu ma uitati si pe mine? Daca aveti o invitatie in plus de 8 martie la Marniat H&M… Fac cinste :)