Dupa cum am zis aseara si pe Facebook, eu stiam de cateva zile bune despre noul diagnostic al lui Bibi, pus de doctorii din Germania. Diagnostic neconfirmat inca si in scris, pentru ca nu sunt inca primite toate rezultatele de la analizele genetice, insa confirmat verbal din nefericire.
Mie mi-e greu sa scriu. Mi-e greu undeva spre imposibil. Va mai spuneam candva, ca toate lunile astea in care am fost implicata in campania lui Bibi am trait, asa la distanta si fara sa verbalizam prea mult, cot la cot, toate durerile, angoasele, fricile posibile. Am trecut prin sentimente de vinovatie (de la vinovatia pe care o simti pentru ca tu esti mai norocos ca ai copiii sanatosi si ei nu pana la vinovatia legata de imposibilitatea de aface mai mult, de a ajuta mai mult), am trecut prin sentimente de tristete, nefericire, uneori speranta. Finalul campaniei m-a lasat epuizata din punct de vedere sufleteste, insa plina de speranta ca totusi, lucrurile se vor rezolva. Ca va dura mult, ca va fi vorba de multe proceduri medicale, chirurgicale, you name it, insa ca pana la urma se va rezolva. After all, NOI reusisem sa ii ducem in punctul de start, strangand toti banii necesari.
Schimbarea diagnosticului a fost lovitura de gratie pentru mine. Nu ma asteptam, nu as fi crezut (Radu a zis ca el era oarecum sigur ca nu e DBA, insa la fel era sigur ca va fi ceva mult mai usor, mai ales avand in vedere ultimele rezultate si imbunatatiri in starea lui Bibi de la inceputul anului) si inca am probleme in a gestiona si a accepta faptul ca asta e realitatea. Ce putem face? Efectiv nimic. Insa, putem face la nivel emotional si mental multe.
Din cand in cand sa va ganditi la ei. Un gand bun, o ruga (daca puteti face asta, si va sta in fire) nu vor face nici un rau. Ganditi-va la Loredana, imbratisati-o mental, are nevoie imensa de asta. Ganditi-va cat suntem noi de norocosi, ca trecand peste toate problemele zilnice, urcusuri si coborasuri, avem ceva ce este mai pretios decat orice pe lumea asta. Copiii nostri sunt sanatosi. Sunt sanatosi si punct. Nu stiu ce este aia o branula, o analiza, un tomograf. Avem atata bogatie, si uneori nu o constientizam. Concentrati-va pe lucrurile care conteaza cu adevarat, lasati restul sa treaca de la sine, fiti mai buni, mai impaciuitori, fiti mai pozitivi, avem o lume intreaga pentru care sa fim recunoscatori. Sanatatea copiilor nostri este tot ceea ce conteaza.
Am invatat multe in toata perioada asta. De la constientizarea faptului ca sunt o NOROCOASA, prin prisma celor trei copii pe care ii am, si pana la intelepciunea de a lasa de la mine, de a fi mai putin conflictuala, de a-mi canaliza energiile spre lucrurile care chiar merita. Este o vorba din strabuni, care zice ca „cu duhul blandetii obtii orice”. Sunt inca departe de a aplica duhul blandetii in tot ceea ce fac, dar sunt pe drumul cel bun.
Fiti mai buni, ganditi de bine, este cel mai mic exercitiu de recunostinta pe care il puteti face pentru a multumi pentru ceea ce vi s-a dat. Copii sanatosi.
Si purtati-i mereu in gandurile voastre pe Tudor, Loredana si Bogdan. Rugati-va pentru ei, ii asteapta un drum lung si inuman de greu, si fara certitudinea ca la finalul lui va fi altceva decat o infioratoare suferinta. Plangeti daca o puteti face. Iubiti mai mult, iertati mai mult. Bucurati-va mai mult, acceptati mai mult. Invatati mai mult din povestea lor, este minimul pe care il puteti si il putem face in acest moment. Pentru ei si pentru noi.
PS: Nu permit comentarii la articol, am rugamintea sa nu comentati nici pe facebook. Daca doriti sa dati vreun share sunteti liberi sa faceti asta, dar doar atat. Nu voi raspunde nici la mesajele private, care au fost destul de multe, mai ales ieri dupa publicarea diagnosticului. Va rog sa ma intelegeti, nu pot vorbi. E ca si cum daca as vorbi ar deveni si mai real tot cosmarul asta si nu pot face asta in acest moment. Va multumesc mult de tot pentru intelegere
