Frumusica foc. Si mare. Pentru ca fetita mea a inceput sa fie ajutor de nadejde pe langa mine. De exemplu am inceput sa pregatim impreuna mesele. Pune masa, farfurii, tacamuri, daca fac vreo salata imi aduce uleiul, otetul, imi scoate legumele din frigider, le pune la loc, vine cu idei, daca sa pun si usturoi, nu numai ceapa, sau invers, ma intreaba despre fiecare leguma in parte, ce face, la ce e buna, daca si cum se gateste. Imediat, hop si David, care isi trage un scaun de la masa pana in dreptul blatului de la bucatarie. Dupa care, mai trec vreo zece secunde si ma trezesc si cu mezinul printre picioarele mele, tragandu-ma de tricou, si tanguindu-se in stilul caracteristic, „Mammmma, mmmmammmma”, semn ca vrea si el sa vada ce se intampla atat de senzational pe blat. Si uite asa, ajung eu sa pregatesc masa printre trei capete curioase, care vor sa imi stie orice miscare. Dintr-o parte se trage de firele de marar sau patrunjel (David) din cealalta parte auzi „Bleah, ti-am zis ca nu vreau marar!” (Rebecca) iar al treilea plescaie in disperare semn ca pentru „n-shpea” oara pe ziua respectiva vrea tzatza.

Dar sa revenim la fata mamii. Fata mamii, care in patru zile si vreo muuuuulte auditii, a invatat by heart jumate de album Vama 2012. Dar pe de rost. Ceea ce nu ma mai mira deloc, atata timp cat stie pe de rost „faimoasa” Ai se eu te pego, cu accentele puse la fix si cuvintele rostite la perfectie. Evident ca ma bucura, decat Telo, Vama este de 100000000 ori mai buna de ascultat, nu?

Odata cu varsta s-au inmultit si accesele de personalitate, si uneori ma intreb, Doamne, oare unde incape atat personalitate intr-un corp, inca, atat de micut. Avem momente cand nu mai stim cum sa o strunim, cand nu mai stim ce sa ii raspundem, sau cum sa facem in asa fel incat sa fie multumita. Razboaiele izbucnesc cand ne este lumea mai draga, oricum, sunt criminale cele care pornesc odata cu trezirea, pentru ca, dragilor, alea nu se mai opresc pana seara la culcare. Parca am avea in casa in unele zile o diva din aia extrem de pretentioasa si mofturoasa, careia uneori nu ii poti intra in gratii nici daca ii aduci luna de pe cer. Ceea ce, da o insemnatate aparte expresiei „S-a sculat cu fata la cearceaf”, care este in cazul nostru (si sincer acum, cred ca asta se intampla in orice casa in care coexista un copil (pre)scolar) life challenging. Este pur si simplu bomba cu ceas si are o energie in ea de pur si simplu uneori ti-o absoarbe si pe a ta.

Daca noi am tot sperat ca, nah, ea fiind mai mare o sa ne fie mai usor cu ea, si ca o sa ne putem canaliza pe cei mici, care sunt mici si au nevoie de noi, apai ne-am inselat amarnic. Imi ia mai mult sa o imbrac pe ea (sa stabilim care sunt hainele, nu va imaginati ca o imbrac la modul literal) decat sa ii imbrac pe ambii baieti la un loc. Pana nu trecem prin cinci tinute, si oricat i-as aproba alegerile tot ajungem intr-un punct in care ei nu ii convine ceva, si atunci ies scantei, si toata constructia se duce de rapa si noi trebuie sa o luam de la capat. Si toate sugestiile sunt intampinate cu un „Nuuuuuuuuuuu! Nu asta! Mereu ma pui sa o imbrac pe asta” si cu miscari ample si disperate de brate si ochi dati peste cap a exasperare(desi, evident, eu fac sugestii, Doamne fereste sa imi impun parerea, iar evident ca „asta” nu a mai fost imbracata de o luna).

Si ce te mai faci, cand in acelasi timp vine mezinul, care NU suporta sa vada dulapul sora-sii deschis, si tine mortis sa mi-l inchida peste degete. Si eu il deschid si el il inchide. Si eu il deschid iar, si el il inchide (iar). Si se enerveaza. Si incepe sa urle. Dupa care isi aduce aminte ca eu is sursa de hrana, si incepe sa ma traga de tricou si sa se tanguiasca, „Mmmmmammmma, maaaammmma”. Si mai vine si al cuminte, al cel mai cuminte, si in momentul ala nu mai e cuminte, ca nu se poate sa nu absoarba putina energie de la fratii lui agitati, si izbucneste si el.

Dar sa revenim la fata mamii. Care fata mamii este la varsta la care, oh, abia astept sa ajunga si ceilalti doi, si sa se trezeasca singuri, sa isi puna un desen animat, sa se spele, sa se imbrace, sa isi ia ceva din frigider, o gustare, iar noi, eu si Radu, sa mai furam cateva minute de somn.

Fata mamii, care a inceput sa deseneze absolut superb, este innebunita dupa pictura, desen si orice implica arte grafice. O sa va si arat, undeva in viitorul apropiat cand timpul mi-o permite, sa ii fotografiez operele de arta.

Fata mamii creste si asta se vede in numarul dintilor de lapte care cad, si a celor definitivi care ii iau locul, pentru ca Zana Maseluta ne-a vizitat deja de trei ori, si cred ca in luna urmatoare o sa ne mai viziteze de inca trei ori. Fata mamii creste si incepe sa prinda contur o mica domnisoara, care pune intrebari mereu, de la placile tectonice pana la procedura de epilare. Si imi place cand imi pune atatea intrebari si vrea sa afle multe, si eu incerc pe cat posibil sa ii satisfac toate curiozitatile, chiar daca uneori zgomotul de fond (adica fratii mai mici) cam face imposibila comunicarea :).

A invatat in sfarsit sa mearga pe bicicleta fara rotile ajutatoare, acum vrea sa invete sa mearga si cu rolele, si chiar daca este de cele mai multe ori reticenta la schimbarile de gen, imi place ca din momentul in care renunta la blocajele mentale, prinde totul cu o viteza incredibila. Asa se face ca la varsta ei, spre deosebire de mine la o varsta similara, stie sa inoate, sa isi tine respiratia pe sub apa, stie sa mearga pe bicicleta si mai presus de toate stie sa schieze. Si ii place!

Cam atat. Aici se termina transmisiunea mea, tare mult am simtit nevoia sa ma mai mandresc si eu putin. Ca asa imperfecta cum e ea, pentru mine este perfectiunea intruchipata. Cioara din mine nu are pace.