Nu am timp sa scriu. Nu am timp nici sa respir. Sunt way too busy, too tired, too inside out. Scoala se dovedeste a fi o piatra de incercare. Noptile sunt in continuare intrerupte. Dimineata trezirile sunt din ce in ce mai matinale. Ziua se scurteaza, mi-e dor de soarele de cinci dimineata si de apusul de noua seara. Momentele in care suntem doar eu si Radu mare se micosreaza si ele la fel ca zilele, dar devin si mai valoroase asa.

Insa:

  • am cei mai cei copii. Cei mai scumpi, dragi, cuminti, jucausi, veseli si voiosi. Cu rezerve de energie inepuizabile. Ma indragostesc de ei de 100000 de ori pe zi, si a doua zi o iau de la capat, cu si mai multa indragosteala. 
  • Ma topesc de dragul lui Radu cand imi zice „Teteee, mmmmmm”. Chiar daca cere „tete” de zece ori pe noapte. Cand incepe sa repete, stalcit, cuvinte pe care le aude. „Nuna” (luna), „pacu” (capacul), „Becca” (Rebecca) sunt de ieri – alaltaieri. Si cand se lipeste de mine si ma mozoleste pe toata fata, cu pupici zemosi.
  • Ma topesc de dragul lui David, cand vine si se urca pe mine sa ma iubeasca. Cand gaseste vreun semn la mine, si ma intreaba „Mama, aia e buba? De ce ai buba?” si imi da pusi ca sa treaca. Cand imi ia la probat pantofii si ma intreaba „Mami, sut pefet?” (mami, sunt perfect?)
  • Ma topesc de dragul Rebeccai, cand nu i se mai opreste gura din palavrageala. Si care ne arata acum, cu toata vulnerabilitatea de care este capabila, ca ii este greu la scoala. 
  • Ne jucam, ne jucam si iar ne jucam. Nu e vreo filosofie cu joaca asta, insa e al naibii de bine si de relaxant :)

Timpul e prea scurt, ziua mor de dor, seara mor de drag.

Cam asa sta treaba cu iubibilitatea asta.