Initial imi programasem sa scriu azi despre ceva frumos. Nu o sa o fac, pentru ca ziua de ieri a fost una neagra. Una neagra, deoarece din punct de vedere moral, etic, you name it, Secom a dat drumul la una din cele mai monstruoase campanii publicitare vazute de mine vreodata. Si nu exagerez cu nimic spunand asta.
In vara lui 2006, desi aveam ceva suspiciuni si eu si ai mei de cateva luni deja, am primit o confirmare de inceput de Alzheimer la bunica mea, mama mamei mele. Incepuse sa uite mici detalii. Pe care, altfel le-ai fi putut pune pe seama varstei de 78 de ani. Nu am apucat sa o vedem uitand din ce in ce mai mult, nu am apucat sa o vedem cum o acapareaza aceasta boala, pentru ca in septembrie s-a stins in urma unei pancreatite acute. Insa, gandindu-ma acum retrospectiv, nu as fi ajuns vreodata sa o urasc. Nu mi-am pus vreodata problema asta, pana nu am vazut oroarea de campanie publicitara. Nu as fi ajuns vreodata sa urasc boala care i-ar fi macinat celulele nervoase, una cate una, pentru ca la fel cum diabetul de care suferea era parte din ea, la fel ar fi fost si Alzheimerul. Si nu as fi avut cum sa urasc nici macar o parte din ea.
De peste un an de cand Andreea mi-a povestit de mama ei, care sufera de Alzheimer, si a facut si public acest lucru, am stat si am urmarit zbaterile ei, eforturile uneori supraomenesti, alteori de neinteles pentru noi, restul care nu ne confruntam cu aceasta boala. Nu am vazut niciodata la ea sa vorbeasca cu ura, nici macar despre boala in sine. Am vazut multa iubire. O iubire care depaseste orice granite, pentru ca este cumplit de greu sa fii acolo, 24/24 langa o persoana care de multe ori uita chiar si de propria persoana.
De cand exista blogul acesta, am intrat in contact cu enorm de multi parinti care au copii diagnosticati cu autism. De la Mihaela Rizea (mama Catincai) la Andreea Sorescu (directorul executiv al Asociatiei Invingem Autismul, mama lui Tomi), Dana Oncioiu (mama lui Mihail), si multi altii. Si tot ce am vazut in mesajele, postarile lor este iubire. Iubire neconditionata, empatie, intelegere. Ceea ce transmit ei atunci cand este dragoste pura. Intrand in contact cu ei nu am simtit nici o secunda ura, furie, nimic de acest gen. Am simtit insa mereu o forta imensa, de a muta muntii din loc pentru propriul copil, pentru cei din jur, puterea de a darui, dar mai ales numai sentimente pozitive.
Ceea ce, cei de la Secom nu o sa inteleaga niciodata. Ca nu cu ura se misca muntii din loc. Ura distruge. Ura te macina pe interior, te umple de frustrari, ura nu te lasa sa vezi dincolo de ea. Iubirea este cea care schimba totul. Da, iubirea misca muntii din loc. Iubirea ajuta, sustine, schimba, transforma. Iubirea da aripi. Si nu sunt truisme.
Nu le doresc domnilor de la Secom, decat sa realizeze cat rau au facut, cata suferinta au provocat, si mai ales cat de revoltator este mesajul lor. Si sa il stearga odata si pentru totdeauna. De iertat eu una ii voi ierta. Nici macar nu ii urasc. Imi este cam strain conceptul acesta.
Sper sa ii ierte si ceilalti.
Da, si eu am ramas perplexa cand mi-a aparut mesajul „Uraste-ti tatal”… Apoi…”Uraste-ti copilul” sau ceva de genul… WTF???
Lipsa de inspiratie totala…probabil niciunul din cei care au contribuit la crearea acestei campanii nu au in familie persoane cu probleme de sanatate. Altfel nu imi explic mesajul lor…
Sa speram ca nu va continua mult!
Oribila campanie, intr-adevar. Oribila, mai ales prin faptul ca tocmai isi ating scopul: sunt promovati pe facebook si bloguri. Chiar si in sens negativ, dar altfel am fi auzit vreodata de aceasta firma? E o manipulare oribila dar care functioneaza…
La fel au facut mai demult, dar intr-un mod simpatic, cei care au facut reclama la ciocolata rom-romaneasca pe care ne pacaleau ca vor s-o americanizeze. Lumea s-a inflamat in spirit patriotic, iar campania a fost un succes.
Ura merita ignorata de data aceasta.
iata ce scriau pe fb de dimineata:
In urma campaniei lansate de curand de compania noastra, am observat ca aceasta a generat multe comentarii. Si pentru ca opiniile voastre sunt importante pentru noi, ne-am dat seama ca mesajul nostru nu a fost inteles asa cum ne-am fi dorit. De aceea va scriem din dorinta de a clarifica lucrurile.
Ideea campaniei a venit in urma discutiilor cu mai multe familii care se confrunta cu astfel de situatii dureroase, daca nu chiar disperate. De aici am aflat cat de greu este sa traiesti zi de zi alaturi de un om care sufera de o boala neurodegenerativa. De aici am aflat ca boala ii poate transforma pe cei dragi. Si tot de aici am aflat despre situatiile limita cu care aceste boli te pun fata in fata, situatii greu de imaginat pentru oamenii care nu trec prin asa ceva. Situatii cand tu, ca om, te razvratesti, cand tu, ca om, te intrebi coplesit de ce ti se intampla tocmai tie, cand stii ca boala aceasta nu va trece nici peste o luna si nici peste un an.
Tocmai pentru a exprima cat mai fidel aceste trairi, am ales mesajul campaniei pe masura dramatismului situatiilor traite de acestia.
Nu am avut nicio clipa intentia de a sublinia ideea de a uri persoanele dragi bolnave, ci de a lua atitudine impotriva bolii. Ne pare rau ca mesajul nostru a fost perceput ca un indemn la ura.
Si daca aceasta prima parte a campaniei noastre a starnit aceste reactii, speram ca a doua parte sa exprime mai bine cele spuse mai sus.
Echipa Secom
Am citit si eu. Bullshit pe toata linia
revin, este mult prea dur indemnul lor la ura, insa sintetizeaza ceea ce simt cei care au in familie persoane dragi ce sufera de aceasta boala. dupa zbuciumul diagnosticarii, apare realitatea cu care trebuie sa traiasca: toti banii, toate resursele fizice, sunt consumate in lupta cu boala. si dupa un timp, cand vezi ca n-ai nici o sansa, incepi sa o urasti, cu toata puterea ta, si vrei sa se termine odata, oricum, numai sa se termine. si urasti boala si persoana care a devenit, pentru ca persoana pe care o iubeai de mult nu mai e acolo. a ramas doar trupul, mintea e departe…
ideea cum ca boala e o parte din persoana iubita e total aiurea, si o poate spune cine nu a trecut prin asta cu adevarat. ca bunica ta a murit inainte de a se manifesta boala in toata puterea ei, a fost „norocul” ei si al vostru. bunicul meu ne-a chinuit 3 ani, mama si noi (2 surori) l-am ingrijit. in momentul cand atatia ani ai langa tine un bolnav de alzheimer, de care ai grija non-stop, o iei si tu putin razna. ca uita, e partea cea mai frumoasa, insa poate deveni violent. deseori de la noi, de la etajul 4 zburau scaune pe geam, pentru ca bunicul meu avea halucinatii, uita ca acolo unde le punea era geam si nu usa. sau te intreaba de sute de ori pe zi cine esti, sau tii usa ferecata pentru ca vrea sa se duca acasa, sau sare pe geam zicand ca e usa…
Cris, dupa cum i-am raspuns si lui Bebelintis, mesajul este manipulator pana la ultimul cuvant. Si instigator. Dincolo de asta, nu isi mai are sensul nici o discutie. Regret mult ca ati trecut prin asa ceva, te ia cu fiori citind povestea. Sanatate multa iti doresc!
Asa este, Cris. As fi avut si eu reactii identice cu ale Bodganei daca nu as fi trait cu un bolnav de Alzheimer (soacra mea a fost diagnosticata acum 5 ani iar pt mine si partenerul meu fiecare zi e o lupta ingrozitoare). Tocmai pt ca tinem f mult la ea si pt ca intelegem ca trebuie sa fie tare cumplit si confuz si trist sa suferi de orice tip de maladie neurodegenerativa (aici intra toate formele de dementa)facem o distinctie clara (sau incercam, cel putin) intre boala si ce face boala din oameni. Pt cei familiarizati cu Alzheimer-ul: personalitatea bolnavilor se schimba radical si asta ii face sa se comporte ca niste straini mereu agresivi, cand deprimati, cand confuzi dar mereu imposibili. Asta nu o spun doar eu, ci o spun si serviciile sociale din Anglia unde locuim toti trei. Acolo cei care au grija de astfel de cazuri primesc ajutor (inclusiv consiliere si financiar) pt ca e una dintre bolile terminale cu cel mai ridicat nivel de stres pt cei din jur. Din punctul asta de vedere, campania celor de la Secom m-a atins f tare. Cel mai dificil e pt cei sanatosi. Simtim de multe ori ca o vom lua razna un pic si noi, e greu sa iti organizezi viata de zi cu zi in jurul unor crize imprevizibile pt care, de fapt, nu e nimeni de vina. Si asa este, pare ingrozitor sa ai momente in care urasti ce face boala din ei si chiar pe cei afectati (niste straini de nerecunoscut) dar le ai. Nu e frumos, etic, moral etc si totusi se intampla. Si da, as vrea ca cineva sa recunoasca ca poate fi un iad si pt noi iar in locul culpabilizarii, cineva sa te inteleaga si nu sa te faca sa te simti vinovat pt ceea ce simti. Inainte de boala, soacra mea era incredibil de calda, prietenoasa si relaxata. Acum e vesnic confuza si de cele mai multe ori agresiva. Iar daca cineva imi spune ca reactia normala la agresivitate si stres este iubirea, e clar ca acel cineva n-a fost niciodata in situatia mea. Deci f frumoase indemnurile la dragoste neconditionata si nemarginita dar inutile in situatia data. Eu una nu traiesc intr-o lume utopica. Campania e clar (si inteligent) indreptata catre cei care au trecut prin asta si care (normal) se recunosc in starile respective. Discursurile pompoase despre dragoste infinita si rabdare le las celor cu mai mult timp la dispozitie si alt gen de stres. Lumea reala e, din pacate, mult mai dura.
Frumos raspuns. Ai incorporat in mesajul tau gandurile mele despre campanie perfect.
Bebelintis, nu este pompos ce am scris aici. Nu contest nimic din ce spui tu insa, bottom line, campania este cu atat mai manipulativa daca este asa. Realizezi cumva? Nu traiesc pe norisori roz, sunt constienta de calvarul prin care treceti, insa faptele raman fapte: ei au luat cele mai adanci si mai tulburatoare trairi ale vjastre si s-au folosit de ele ca sa vanda un produs. Si instiga la ura. How sick can it be?!?
Asa este, Bogdana. Este o campanie manipulativa dar asa sunt campaniile publicitare printr-o oarecare definitie (cumparam produse pt ca ne recunoastem in ele, spune o regula de marketing simpla). Faptul ca recunoaste stari nu inseamna insa ca si instiga. Oricum dincolo de mesaj si moralitatea lui, eu tot sustin (din pozitia unui public tinta) ca e cel putin o campanie inteligenta. Nu de alta dar au fost blogari care au spus ca firma e proasta si habar nu are sa vanda. Ba are si tocmai aici e problema. Multumesc pt raspuns. Numai bine.
Am vazut clipul mamei cu baietelul cu probleme. Mesajul din final este „o sa-l iubesc de acum incolo mai mult”! Eu nu am inteles ca instiga la ura.
Eu nu am inteles ca instiga la ura ci la si mai multa dragoste, intelegere, acceptare.
Eu „fug” de această campanie, să nu mă indispună şi să încep să mă gândesc la prostii, iar apoi mă apucă panica:)!