Din negura amintirilor mai apare din cand in cand chipul celui care mi-a facut cunostinta pentru prima data cu universul limbilor straine. Aveam sapte ani, era inceput de clasa I pentru mine, erau enorm de multe lucruri noi, pe care incercam din rasputeri sa le asimilez si mai ales sa ma obisnuiesc cu ele. Si peste ele au venit orele de engleza, si o luna mai tarziu orele de franceza. Ii sunt recunoscatoare mamei si acum, ca nu s-a lasat pagubasa, ca si-a taiat de pe lista dorintelor ea stie ce, si a directionat spre educatia mea toti banii de care dispunea. Imi amintesc cum isi nota in carnetel, cu sfintenie, alaturi de ratele la eternul CAR, orele mele de meditatii.

Setea mea de cunoastere la vremea respectiva nu prea avea limite. Vacantele mele la Cluj insemnau pe langa joaca, joaca si iar joaca, libera si neingradita, si mitologie multa (prima mea pasiune) sau astronomie. Eram obisnuita sa descopar, vroiam sa descopar si mai multe, iar lipsurile perioadei (vorbim totusi de prima parte a anilor ’80 – yeap, that old I am!) se reflectau mai ales in lipsa posibilitatilor de a oferi copiilor varietate in educatie.

Profesorul meu de meditatii a fost omul potrivit la locul potrivit si mai ales la momentul potrivit. Deoarece alaturi de el am intrat nu numai in universul limbii engleze si al celei franceze, dar mai mult de atat, am patruns in culturile celor doua tari. Cu povesti, experientele lui personale (inca de pe atunci avea peste 70 de ani, o varsta considerabila, deci acumulase mult la viata lui, mai ales ca si vizitase multe tari pe parcursul vietii), cu fapte, istorisiri, detalii culturale. Am invatat engleza cu accent britanic, desi la majoritatea cuvintelor imi arata diferentele de pronuntie intre engleza britanica si cea americana, si a fost extrem de fericit ca a gasit un copil care sa pronunte „r”-ul exact asa cum o fac francezii. Iar eu, care eram complexata la vremea aceea de imposibilitatea mea de a pronunta aceasta litera, am vazut in asta o mare oportunitate, un mare avantaj in fata altora, si nu m-am mai suparat deloc pe toti cei care radeau de mine si ma puneau sa spun „Rau, ratusca, ramurica, Rica a invatat sa zica” :).

Lui ii datorez faptul ca m-am indragostit de aceste doua limbi initial, si ulterior si de altele. Regretul meu vine din faptul ca nu am inceput in aceeasi perioada si germana. Nu ar fi fost prea mult pentru un copil de sapte ani. Cel putin nu pentru mine. Ar fi fost mult insa ca efort financiar pentru parintii mei.  In clasa a sasea, cand am inceput meditatiile la germana, a fost un pic cam tarziu. Mintea mea nu a mai vrut sa absoarba germana care debordeaza de reguli gramaticale si este mult mai arida decat restul limbilor, asa ca, anii intregi de meditatii pe care i-am petrecut cu diversi profesori nu prea au mai fost de ajutor.

Imi amintesc de fascinatia cu care ma uitam pe Mauger, „Cours de langue et de civilisation francaises”, de modul in care devoram la propriu toate imaginile. Plus ca dupa prima luna in care nu invatasem decat un pic de bazele gramaticii la engleza, dupa Sintezele Georgianei Galateanu Farnoaga, Mauger-ul de la franceza a venit cu titlu de revelatie. Nu crezusem ca pot exista carti cu atatea desene si imagini.

Toate astea mi-au revenit in minte dupa ce am pus pe pagina Echo Kids imaginea cu prima carte din seria Mauger, care mi-a adus un zambet in coltul gurii. Copiii nostri traiesc in cu totul alta lume, suporturile de curs, indiferent de limba, arata cu totul altfel decat „pe vremea noastra”. Si ma bucur,  deoarece pentru ei accesul la informatie este mult mai facil si informatiile sunt prezentate in moduri mult mai prietenoase si mai eficiente. Si sa le vedeti pe cele dupa care se invata limbile straine la Echo Kids…